AGON by AOC extinde seria de monitoare de gaming G4 cu două modele ultrawide curbate: AOC GAMING CU34G4CA și CU34G4ZCA. Ambele au diagonala de 34 de inch, rezoluție 3440 × 1440 pixeli și încearcă să combine gamingul cu productivitatea.
Cele două monitoare folosesc panouri Fast VA în format 21:9, cu o curbură de 1500R. Spațiul suplimentar oferit de formatul ultrawide este util atât în jocuri, în special simulatoare, titluri de strategie și open-world, cât și pentru lucrul cu mai multe ferestre deschise simultan.
AOC GAMING CU34G4CA este modelul mai accesibil și oferă un refresh rate de 180 Hz, timp de răspuns de 1 ms GtG și 0,5 ms MPRT. Conectivitatea video include două porturi HDMI 2.0 și un DisplayPort 1.4.
CU34G4ZCA este varianta orientată către cei care vor un refresh rate și mai ridicat. Monitorul funcționează nativ la 240 Hz, dar poate fi overclockat până la 250 Hz. Timpul de răspuns declarat este de 1 ms GtG și 0,3 ms MPRT, iar conectivitatea include două porturi HDMI 2.1 și un DisplayPort 1.4.
Ambele modele sunt certificate DisplayHDR 400 și pot atinge o luminozitate maximă de 450 niți. De asemenea, suportă Adaptive-Sync pentru sincronizarea refresh rate-ului cu numărul de cadre generate de placa video.
Partea interesantă este că AOC nu le-a gândit exclusiv pentru gaming. Monitoarele au USB-C cu încărcare de până la 90 W, astfel încât pot transmite imaginea și datele, alimentând în același timp un laptop compatibil.
Există și un comutator KVM integrat, util atunci când folosiți același monitor, aceeași tastatură și același mouse cu două calculatoare. De exemplu, puteți conecta simultan laptopul de serviciu și desktopul de gaming, fără să mutați perifericele de fiecare dată. Hub-ul integrat oferă și două porturi USB 3.2 Gen 1.
Suportul permite reglarea în înălțime pe o cursă de 130 mm, înclinarea între -3,5 și 21,5 grade și rotirea între -20 și +20 de grade. Sunt prezente și tehnologiile Flicker-Free și Low Blue Mode, iar setările pot fi controlate din aplicația AOC G-Menu.
În cutie sunt incluse cabluri USB-C la USB-C, HDMI și DisplayPort.
AOC GAMING CU34G4CA și CU34G4ZCA vor ajunge în magazine începând cu luna august 2026. Prețurile recomandate sunt de 1.599 lei pentru modelul de 180 Hz, respectiv 1.799 lei pentru varianta de 240 Hz, overclockabilă la 250 Hz.





Participa si tu la discutie!