Puține butoane de pe bordul unei mașini moderne stârnesc atâta controversă precum cel cu „A” tăiat cu o săgeată – butonul care activează sau dezactivează sistemul Start/Stop.
Am văzut asta la ultimul nostru sondaj, cel de săptămâna trecută, mai ales în rubrica de comentarii. Prin urmare, am ales ca subiectul acestui episod din seria Tot ce trebuie să știți să fie despre acest sistem infam montat pe toate mașinile noi. 😀
Cred că jumătate dintre șoferi îl dezactivează imediat ce pornesc motorul, convinși că le strică mașina. Îmi aduc aminte când căutam automobilul pentru familie, prin 2018-2018, cum majoritatea agenților de vânzări din show-room, indiferent de marca pe care o reprezentau, spuneau că e un dezavantaj că nu îl poți dezactiva de tot la mașinile noi. Cealaltă jumătate îl lasă activ fără să se gândească prea mult. Adevărul, ca de obicei, nu se află nici la un capăt, nici la celălalt.
Ce este, de fapt, sistemul Start/Stop
Start/Stop este un sistem care oprește automat motorul termic atunci când mașina stă pe loc – la semafor, în trafic aglomerat sau la trecerea de cale ferată – și îl repornește automat când ridicați piciorul de pe frână sau apăsați ambreiajul. Scopul declarat este reducerea consumului de carburant și a emisiilor de dioxid de carbon în trafic urban, unde motorul stă degeaba la relanti minute bune în fiecare cursă.
Calculele producătorilor arată economii de carburant între 3% și 15%, în funcție de tipul de trafic și de stilul de condus. În orașe foarte aglomerate, unde stați la semafoare des și mult, câștigul este real și măsurabil. Pe autostradă sau pe drumuri de țară unde nu opriți aproape deloc, sistemul practic nu se activează și nu are niciun efect.
Bine, asta nu îi oprește pe specialiștii în condus, anterior specialiști în vaccinuri, pandemii, dezinformare și apă din barajul Vidraru să îți explice ferm că nu e așa!
De unde vine și pe ce mașini apare
Primul sistem Start/Stop funcțional pe o mașină de serie a apărut în 1983, adică acum mulți ani, ca să nu ziceți că e de vină doar Ursula, pe Volkswagen Polo Formel E – un model conceput explicit pentru consum redus, lansat într-o perioadă în care criza petrolului încă influența deciziile producătorilor. Tehnologia era rudimentară și nu a prins la public, mai ales că mașinile de atunci nu aveau electronica necesară să facă tranziția lină și rapidă.

Pe mașinile electrice, întrebarea nu se pune, pentru că nu există motor termic care să fie oprit și pornit. Pe hibridele plug-in și pe hibridele clasice, logica este mai complexă: sistemul există, dar funcționează diferit, pentru că motorul electric poate prelua sarcina în locul celui termic, iar tranzițiile sunt și mai line decât pe o mașină convențională cu Start/Stop.
Cum funcționează, tehnic
Sistemul nu folosește același demaror pe care îl aveți de la cheie. Mașinile echipate cu Start/Stop au un demaror întărit, proiectat să suporte mii de cicluri pornit/oprit în loc de câteva sute cât rezistă un demaror clasic. Bateria este și ea diferită , de regulă o baterie AGM sau EFB, mai scumpă decât o baterie obișnuită, dar capabilă să suporte curentul mare de pornire repetat fără să se degradeze rapid.
Senzorii din mașină monitorizează constant temperatura motorului, nivelul de încărcare al bateriei, temperatura în habitaclu, presiunea din sistemul de frânare și alți parametri. Dacă oricare dintre aceste condiții nu este îndeplinită, sistemul se dezactivează singur – de exemplu, dacă bateria este prea descărcată, dacă motorul nu a ajuns la temperatura de funcționare sau dacă aveți climatizarea pe turație maximă și sistemul calculează că nu poate menține confortul termic cu motorul oprit.
Miturile și realitatea
Aici este partea care îi arde cel mai tare pe șoferi – mai ales pe forumurile și grupurile de Facebook românești unde circulă de ani buni aceleași convingeri, repetate cu mai multă siguranță decât ar merita. Și, dacă nu ați ajuns pe acele forumuri, nu e problemă, că puteți citi comentariile de la sondajul menționat anterior.
Mitul numărul unu: Start/Stop îți distruge motorul
Este cel mai răspândit mit și cel mai ușor de demontat cu date. Uzura unui motor nu vine din numărul de porniri, ci din lipsa de lubrifiere în primele secunde după pornire – când uleiul nu a circulat încă prin toate componentele.
Producătorii de mașini echipate cu Start/Stop au rezolvat tocmai această problemă: sistemul nu oprește motorul dacă uleiul nu este la temperatura și presiunea corecte, iar la repornire există mecanisme care mențin pelicula de ulei pe componente. Studiile Bosch – unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de genul – arată că un demaror proiectat pentru Start/Stop rezistă la peste 250.000 de cicluri, față de 50.000 pe un demaror clasic. Motorul în sine nu suferă mai mult decât în utilizare normală.
Mitul numărul doi: consumi mai mult cu Start/Stop activ
Această idee circulă mult pe internet și este, în general, falsă.
Consumul la relanti al unui motor termic este real – benzina sau motorina se ard degeaba cât stați la semafor. Oprind motorul, eliminați acest consum. Este adevărat că repornirea consumă puțin mai mult decât relantiul pe câteva secunde, dar pragul de la care oprirea devine avantajoasă față de relanti este de aproximativ 7-10 secunde. Orice oprire mai lungă de atât în trafic înseamnă că Start/Stop vă economisește carburant, nu îl irosește.
Mitul numărul trei: bateria se distruge mai repede
Parțial adevărat dacă aveți o mașină echipată cu Start/Stop, dar cu o baterie obișnuită pusă de un service neglijent sau de dumneavoastră fără să știți.
Mașinile cu Start/Stop cer baterii AGM sau EFB tocmai pentru că sunt proiectate să suporte aceste cicluri. Dacă înlocuiți bateria originală cu una ieftină și nepotrivită, da, se va degrada mai repede. Soluția nu este să dezactivați sistemul, ci să puneți bateria corectă când vine vremea înlocuirii.
Din experiența proprie, pe Kodiaq-ul familiei, bateria a necesitat schimbare după patru ani, dar țineți cont că în 2020 nu a prea circulat, din motive de pandemie, iar în 2024 a stat cam la fel, pentru că aveam deja Karoq-ul. Prin urmare, tehnicienii de la service au spuns că, în regim de utilizare normală, ar mai fi rezistat ceva timp.
Pe de altă parte, bateria nouă nu a fost ieftină deloc, dar știți deja opinia mea – mașina o cumperi dacă îți permiți să o întreții!
Mitul numărul patru: sistemul e inutil pe drumuri libere
Acesta este, de fapt, adevărat – dar nu este un defect, ci o caracteristică.
Start/Stop este proiectat pentru trafic urban. Pe autostradă unde nu opriți, sistemul nu se activează deloc și nu are niciun impact, nici pozitiv, nici negativ. Critica este validă doar dacă cineva pretinde că sistemul aduce beneficii și pe drumuri unde mașina nu stă pe loc, ceea ce nimeni serios nu susține.
Mitul numărul cinci: dezactivarea manuală îți prelungește viața mașinii
Nu există niciun studiu serios care să arate că mașinile ai căror proprietari dezactivează Start/Stop manual rămân în uz mai mult sau au mai puține probleme mecanice. Dimpotrivă, sistemul are condiții stricte de funcționare și se oprește singur când nu este sigur să intervină – deci nu trebuie să îl „protejați” dumneavoastră.
De ce îl dezactivează atât de mulți șoferi români
Sondajul de pe site-ul nostru arată clar că foarte mulți șoferi dezactivează Start/Stop de fiecare dată când pornesc mașina. Motivele declarate sunt, în general, cele din miturile de mai sus – teama de uzură, senzația că mașina „tremură” la repornire sau pur și simplu disconfortul psihologic de a simți că motorul se oprește.
Disconfortul psihologic este, probabil, cel mai onest motiv dintre toate. Generații întregi de șoferi au învățat că un motor oprit în trafic înseamnă o problemă – pană de curent, supraîncălzire, vreo defecțiune. Senzația că mașina „moare” la semafor declanșează un reflex de îngrijorare care nu are legătură cu realitatea tehnică, dar care este complet uman și înțeles. Producătorii au îmbunătățit constant tranziția – pe mașinile recente, repornirea este atât de rapidă și de lină încât abia o simțiți – dar reflexul rămâne.
Mai sunt cei care cred tot ce publică unii pe TikTok, nu pe canalele de știri oficiale, pentru că acolo știu ei că există cenzură și interese mari la mijloc, dar sper că nu sunt prea mulți!
Concluzia practică
Dacă aveți o mașină cu Start/Stop și bateria originală sau una potrivită pusă la înlocuire, sistemul funcționează cum a fost proiectat și nu vă strică nimic. Dacă vă deranjează senzația, îl puteți dezactiva ocazional fără consecințe grave pe termen scurt – dar dezactivarea sistematică la fiecare pornire nu vă prelungește viața motorului, nu vă scade consumul și nu vă protejează bateria. Vă faceți doar impresia că aveți control, în timp ce renunțați la un sistem care, în traficul din orașe românești pline de semafoare și ambuteiaje, chiar ar putea face diferența la pompa de benzină.
PS: Mă gândesc serios că este necesar o serie de articole de tipul acesta, denumite Mythbusters, pentru că am tot văzut preconcepte aiuritoare care circulă cu titlu de adevăr absolut: panourile solare nu sunt eficiente, mașinile electrice poluează mai mult decît cele pe combustibil, toate telefoanele sunt ascultate etc.






Participa si tu la discutie!