De aproape două luni sunt asaltat de apeluri și mesaje spam/scam/phishing la toate orele din zi și din noapte. De cele mai multe ori sunt boți TTS sau mesaje text care îmi propun joburi part time, premii sau solicită actualizări de date la bănci, dar uneori sunt și agenți call center care vor să-mi vândă tratamente naturiste, cărți și abonamente la sală.
Deși sunt foarte atent cu datele personale, numărul meu de telefon pare că a ajuns într-o bază de date și de acolo la toți escrocii și agențiile de telemarketing. Ce e și mai ciudat e că unii îmi cunosc exact numele, adresa și la ce bănci am conturi deschise. Nu am reușit să aflu sursa scurgerii de de date, dar bănuiesc că ar fi vorba de hack-ul din vară, când datele a 5 milioane de români au fost scoase la licitație. Sau ar putea fi datele puse la dispoziția ONRC și publicate în Monitorul Oficial atunci când am înființat un SRL – nu-mi dau seama. Și în caz că vă întrebați, nu am conturi la cazinouri online, videochat sau alte platforme dubioase.
Am instalat și câteva aplicații de spam filtering, dar nu funcționează mai deloc. Cele pe care le-am încercat au baze de date doar cu numere din SUA și nu reușesc să blocheze mai deloc apelurile inițiate de pe numere de România. Și din câte am aflat, nici operatorii de telefonie mobilă nu au soluții pentru a filtra apelurile și mesajele abuzive. Vodafone mi-a propus ca opțiune schimbarea numărului, dar treaba asta mi se pare foarte complicată – trebuie să actualizez datele la toate băncile și serviciile online pe care le folosesc, iar la unele s-ar putea să pierd accesul complet odată cu schimbarea numărului.
Din cauza apelurilor spam, care sunt de ordinul zecilor în unele zile, am ajuns să țin telefonul permanent pe silent și să nu mai răspund la numere pe care nu le am în agendă. Pentru cei care v-ați confruntat cu problema asta, dacă aveți vreo soluție, inclusiv aplicații de spam filtering care funcționează în România, vă aștept în comentarii.
Singura soluție la mine, nu răspund la numere de telefon din alte țări.
Din tara mă sună tot felul de firme sa-mi ofere ceaiuri minunate, invitații la prezentări de produse, sondaje etc. Sunt insistenți nu renunță. Răspund și le închid. Uneori scap de ei.
La mine majoritatea sunt numere de România. Mai sună și din Sri Lanka, India și alte țări bananiere, dar mai rar.
Numerele care ii suna pe cei din familie sunt numere fie de fix (Romania) fie de mobil (tot din Romania), de aceea este dificil sa nu raspunda. Mai ales ca sunt in varsta si de exemplu, nu au toti cunoscutii salvati in agenda telefonului.
Exact cu problema asta ma confrunt si eu,initial am crezut ca doar eu am ghinionul asta de a fii asaltat aproape zilnic cu tot felul de sondaje,roboti care imi ofera job’uri te miri pe unde,ori sa particip la concurs si pot castiga te miri ce si lista poate continua.
Greseala mea a fost ca numarul meu personal(personalizat fiind abonament) am platit o taxa pentru al putea personaliza….si exact acesta e dat peste tot locul. Cred ca voi recurge din nou la schimbarea lui si pentru curieri si pe alte site’uri voi da un numar de Yoxo si atat.
Pare ca am rezolvat momentan situatia cu sms spam in felul urmator:la toate mesajele venite am raspuns cu 10 mesaje, textul nu conteaza. Impresia mea e ca ii taxeaza la primirea mesajelor… Nigerieni, congolezi ideea e ca nu mai imi vin mesaje
Aici nu sunt de acord cu dvs.. am răspuns din greșeală unui număr dintr-o țară dubioasă prin SMS (știți opțiunea aceea la telefon când închizi sa dai un mesaj predefinit). Am fost taxat cu 1 euro parcă! La 10 mesaje…
Cele mai multe scurgeri de date sunt fie de la operatorii de telefonie mobila, fie de la magazinele online pe unde avem conturi, chiar daca sunt magazine cu renume. Eu am efectuat o comanda la emag si in secunda doi am primit un mail (chipurile de la emag) in care mi se cerea sa fac poza fata-spate cardului bancar folosit, ca sa imi poata onora comanda. Evident ca n-am raspuns la mail, dar am raportat situatia la emag, iar ei au ridicat din umeri, desi era clar ca bresa a fost undeva la ei. N-as exclude nici ca bazele de date ale bancilor sa circule in eter, avand in vedere ca, in Romania, GDPR-ul e o gluma, chiar si pentru companii mari si serioase. Primesc destul de rar sms-uri sau apeluri spam, iar cand primesc, blochez numerele de telefon pentru apeluri. Cu sms-urile e mai greu, pentru ca numerele scurte folosite pentru spam pot fi folosite pentru autentificare in doi pasi sau alt tip de sms-uri de catre companii legitime, asa ca numerele scurte nu le blochez.
Ai facut comanda la un reseller chinez probabil si de acolo toata bresa. Emag furnizeaza toate datele noastre resellerilor imediat dupa comanda. Problema e ca aia nu au lege.
Problema e mai complexa. Cand ai raspuns la primul apel, cred ca te-au trecut in alta baza de date „aia care raspund”. Si de acolo avalansa de crap. Am observat asta la cineva care ii injura si imi zicea „le-am zis eu acum!!!” si mesajele si apelurile veneau tot mai multe. I-am zis sa se abtina si sa ignore orice apel sau mesaj necunoscut, si dupa aprox 2 luni a incetat sa mai aibe problema asta. Sigur… la unii e usor sa nu raspunda la numere necunoscute, ca oricum nu-i cauta nimeni, dar o persoana activa primeste apeluri diverse si e mai greu sa te aperi. Pacat ca statul nu intervine. Ar putea impune blocarea unor numere la nivel de operator dupa ce se divedesc a fi scam-uri.
Nu am probleme personal, insa cei din familie primesc la fel, de multe ori in zi deja, tot felul de apeluri de la roboti care suna sa ii adauge pe whatsapp sau sa le faca diverse oferte. Sunt interesata de o solutie, de asemenea 😀
Instalati CallApp.
Pe langa recunoasterea numerelor pe care nu le aveti in agenda, are posibilitatea de a bloca apelurile raportate de tine ca Spam si le identifica pe cele Spam, dar nu sunt blocate de tine. Din pacate am observat ca nu le blocheaza automat.
Ar mai fi aplcatia Orange Telefon pentru antispam
Eu am inceput sa primesc apeluri spam dupa ce mi-am facut PFA-ul deci cred ca mi-au luat datele de la ONRC si mie.
La mine scam-urile au fost de acelasi fel: boti cu oferte de munca care te indruma catre whatsapp.
Ziua nu am nici o solutie. Toate spamurile erau cu spoofing si apelul parea ca vine din telekom/ vodafone asa ca nu aveam de unde sa stiu daca e nr. legit sau spam.
Seara activez sleep mode si las doar cateva numere de la apropiati sa intre.
Am seturi de scule câștigate de la lidl , colete pt care trebuie sa plătesc taxa de livrare , apeluri cu diverse oferte de angajare . Foarte dese de 3-4 luni .
Problema, in cazul meu, este ca desi sotia, nu isi are expus numarul pe nici unde, e sunata de cel putin 10 ori pe zi incepand cu ora 7:00 am pe January 1st. Nu gasesc solutii. Oricum, aici in State, am invatat sa nu raspund de loc la numerele necunoscute. Daca nici nu lasa mesaj vocal, il blochez imediat si sper, usor usor, sa se mai reduca. E de groaza.
O inițiativă bună o are Orange.Inca testez aplicația.Are și protecție.Trimi link către aplicație: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orange.phone
Aplicația se numește Orange Telefon.
Dar Treucaller nu e mai bun?
iPhone: Go to Settings > Phone > Silence Unknown Callers