Despre Artemis II, misiunea NASA către lună am mai scris aici, în rubrica de Știință din weekend. Prin urmare, bănuiesc că știrea despre lansarea misiunii nu este nouă pentru voi.
Revenind, agenția spațială americanp a lansat cu succes misiunea Artemis II, primul zbor cu echipaj uman către Lună după o pauză de 54 de ani.
Racheta Space Launch System a decolat de la Centrul Spațial Kennedy din Florida la ora locală 18:35, transportând capsula Orion cu patru astronauți la bord. Misiunea reprezintă prima călătorie a oamenilor dincolo de orbita joasă a Pământului de la finalul programului Apollo.
Echipajul este format din trei astronauți americani, Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de astronautul canadian Jeremy Hansen. După lansare, capsula Orion a fost plasată pe orbita Pământului, unde va efectua o rotație și jumătate înainte de a fi direcționată spre Lună.
Călătoria până la Lună este estimată să dureze aproximativ trei zile. Odată ajunsă în apropierea satelitului natural al Pământului, nava va efectua un zbor de ocolire, fără aselenizare, apoi va începe drumul de întoarcere. Întreaga misiune este planificată să dureze zece zile, incluzând reintrarea în atmosferă și amerizarea capsulei.
Artemis II este concepută ca o misiune de testare. Scopul principal este evaluarea capsula Orion și a sistemelor esențiale de susținere a vieții în condiții reale de zbor cu echipaj uman. Nava spațială nu va ateriza pe Lună, ci va testa siguranța și performanțele necesare pentru viitoarele zboruri. Aselenizarea cu echipaj uman este programată pentru anul 2028, în cadrul unei misiuni ulterioare.
Racheta Space Launch System, a cărei dezvoltare a durat aproximativ 15 ani și a implicat costuri de peste 35 de miliarde de dolari, a transportat capsula Orion pe traiectoria planificată. Modulul european de serviciu, componenta responsabilă cu alimentarea și propulsia navei, a fost realizat de Agenția Spațială Europeană.
Pe durata misiunii, Orion va parcurge o distanță de aproximativ 386.000 de kilometri și va atinge viteze de peste 28.000 de kilometri pe oră. Zborul Artemis II reprezintă ultimul test major înaintea misiunilor care vor readuce oamenii pe suprafața Lunii și marchează o etapă importantă în programul de explorare spațială al NASA.
Lansarea live a putut fi urmărită pe canalul NASA de YouTube, iar înregistrarea ei a rămas acolo, pentru cei interesați:






Doua întrebări:
1. De ce este prezentată (cel puțin în media) că fiind ceva care se întâmplă pentru prima dată, ceva cu totul excepțional?
2. De ce vrea NASA să revină pe lună cu echipaj uman, din moment ce au fost deja acolo și cu echipaj uman și „neuman” și prin urmare știu cam ce pe lună?
Salut. Nu prea sunt eu in masura sa raspund, ca nu sunt membru NASA, dar iti recomand acest articol – https://historia.ro/sectiune/general/de-ce-nu-mai-merg-oamenii-azi-pe-luna-de-ce-in-565964.html
Pe de alta parte, daca au trecut peste 50 de ani de la eveniment, e normala agitatia media. E ca si cum ne-am califica noi la mondiale la fotbal, tura viitoare, la 30 de ani dupa ultima prezenta. E ceva de povestit, nu?
Legat de mers pe Luna, e normal sa vrea sa mearga acum, pentru ca discutia e sa aiba o baza lunara permanenta. Nu de alta, dar poti face tot felul de chestii interesante acolo – vezi cum se aclimatizeaza (stiu, cuvantul nu e corect totalmente) corpul uman la stat si lucrat in spatiu pt mult timp, poti lua materiale rare, pe care pe Terra le gasesti in locuri inaccesibile, poti testa tehnologii noi etc.
Mersi de articol. Sunt curios cum va decurge călătoria astronauților.
Este oricum fascinat tot ce ține de explorare, cercetare și descoperire.
Banii pentru războaie ar fi mult mai bine folosiți în acest domeniu