Desi are ceva probleme cu actualul proces tehnologic de 40 nm, si randamentele nu sunt cele asteptate nici dupa un an de productie, TSMC ne vorbeste despre planurile din viitorul indepartat. Nici macar despre trecerea la 28 nm nu avem informatii noi acum.
iPad interzis in Israel
Din cauza cererii peste asteptari in SUA, Apple a decis amanarea lansarii internationale a iPad-ului pana undeva in luna mai 2010. Dar oficialii din Israel nu au mai vrut sa astepte pana atunci, si au interzis acest tablet PC pe teritoriul tarii lor. Explicatia a fost ca nu corespunde standardelor israeliene.
Nou driver Hydra
Prin lansarea chip-ului Hydra 200, LucidLogix promitea unificarea SLI-ului cu Crossfire-ul, posibilitatea de a folosi in paralel GPU-uri de la nVidia sau AMD, in orice varianta si combinatie dorita. Insa, ca si la SLI si Crossfire, punctul slab al acestei tehnologii esta software-ul, adica driver-ul.
Semiconductori mai scumpi
Desi la nivel mondial ar fi criza, si unii producatori si comercianti au trebuit sa inchida obloanele, sunt sectoare in lumea IT unde vanzarile au depasit orice asteptare. Iar productia nu mai face fata. Vorbim acum despre segmentul semiconductorilor, si mai exact despre MOSFET, DRAM, NOR si PWM.
Overclocking record la HD 5870
Pana acum, frecventa maxima atinsa in overclocking de un GPU Cypress din placa video Radeon HD 5870 era 1380 MHz (spor de 62%). Dar cand Fermi a sosit (cel putin pe hartie si la site-urile de specialitate cu renume mondial), s-a vazut un overclocking, procentual, mai mare: 66%.
HDD-uri cu filme
Filmele incep sa fie distribuite prin orice mediu le suporta, fie DVD, Blu-Ray, card de memorie si acum chiar si pe HDD. Cei de la Seagate au semnat un acord cu Paramount Pictures pentru a demara comercializarea de HDD-uri de 500 GB care sa contina si un total de 21 de filme distribuite de cunoscutul […]
Forceware 197.45
In timp ce placile video GeForce GTX 480 si GTX 470 au primit acum cateva zile driver-ul Forceware 197.41, celelalte GPU-uri de la nVidia nu au fost uitate, si se vor bucura de acum inainte de Forceware 197.45. De ce nu avem aceeasi versiune pentru toate placile video nVidia? Pentru ca producatorul nu i-a putut […]
Microsoft Arc Keyboard
Asa cum s-a intamplat si la seria Sidewinder, initial rezervata mouse-urilor si ulterior extinsa si la tastaturi, si excelentul mouse Arc de la Microsoft, lansat acum aproape doi ani, a primit o surioara: tastatura omonima. Aceasta are, dupa cum sugereaza si numele, o forma arcuita, si foloseste tehnologia wireless la 2.4 GHz, si un nano […]
Becuri cu LED de la General Electric
Desi in urma cu aproximativ doi ani General Electric ne promitea o revitalizare a batranului bec incandescent, cu modele de doua pana la patru ori mai economice, aceasta initiativa pare sa fi luat acum sfarsit, inainte de a se materializa cu adevarat. Se pare ca oricat s-ar chinui, vechea tehnologie nu poate lupta cu noile […]
Camera video Micro Four Thirds
Conceptul Micro Four Thirds de camere digitale, realizat de Panasonic in colaborare cu Olympus, a fost foarte bine primit de publicul larg. El a dat nastere unui nou segment, ce a reusit sa aduca performanta unui D-SLR si lentile interschimbabile la dimensiunile unei camere compacte.
Si Hitachi are 3D fara ochelari
Pe langa Sharp, pentru display-ul viitoarei console Nintendo 3DS se arunca acum in lupta si Hitachi, cu propriul lor prototip de ecran 3D care nu are nevoie de ochelari. Acesta foloseste un panel IPS (In-Plane-Switching) si un filtru in fata, care directioneaza imaginea catre un ochi sau celalalt.
Opera ajunge pe iPhone OS
Intr-un moment de slabiciune, cei de la Apple au permis browser-ului Opera Mini sa se strecoare pe platforma mai mult decat inchisa iPhone OS, si sa concureze propriul Safari. Toti posesorii de iPad, iPhone si iPod Touch isi vor putea descarca noul browser de pe App Store, gratuit, in maxim 24 de ore.
Palm de vanzare
Acum trei saptamani va anuntam ca Palm a oprit productia la telefoanele sale Pre si Pixi, pentru a scapa de stocurile acumulate din cauza vanzarilor mult sub asteptari. Acum aflam ca problemele sunt mult mai grave la Palm, compania anuntandu-si disponibilitatea de a fi cumparata de cine va face cea mai buna oferta.
WiMAX ajunge la generatia a doua
Intr-o lume dominata de tot felul de conexiuni wireless, WiMAX-ul, standard pus la punct inca din 2001, nu a avut prea mare penetranta. Insa asta nu impiedica sustinatorii sai, intre care cei mai importanti sunt Intel, Samsung si Motorola, sa puna la punct specificatiile pentru a doua generatie de WiMAX.
Google vrea tablet PC?
Apple a dat startul la tablet PC-uri cu iPad-ul sau, cum a facut-o cu ani in urma si cu iPhone-ul. Si acum toti jucatorii de pe piata, mari sau mici, si-au prezentat alternativele. Si ultima companie care isi manifesta interesul in acest domeniu pare a fi Google, care a reusit sa clatine suprematia iPhone OS-ului […]









