Razvan v-a anuntat acum doua zile despre includerea canalului Eurosport 4K in grila celor de la UPC. Ei bine, iata ca si RCS-RDS a anuntat ca de azi, programul va fi disponibil si la ei.
Iar, ca fan al lui Liverpool FC si al meciurilor din Premier League, nu pot decat sa ma bucur. Mai ales ca nu trebuie sa investesc eu intr-un televizor compatibil, pentru ca majoritatea meciurilor le urmaresc alaturi de niste prieteni, intr-un pub. Ramane sa vedem daca reusim sa convingem proprietarul sa faca el acest efort financiar. 🙂
Revenind la stirea initiala, Digi va include postul incepand de astazi, 17.01.2020, pentru toti abonatii care au activa extraoptiunea 4K. Aceasta costa 5 lei/luna si include momentan doar un singur program – Digi 4K. Acesta va permite vizionarea unor meciuri de fotbal, transmisiuni din motorsport si documentare. Pentru a avea acces la noul canal, va trebui sa efectuati o noua scanare a posturilor si il veti regasi la pozitia 201.
La final adresez o intrebare celor care au deja activata extraoptiunea si au televizoare compatibile: cat de des urmariti continut 4K?
Sursa: digiromania.ro
Aproape zilnic.
De dimineața, în jurul orei 8:30 am făcut o nouă scanare și Eurosport 4K nu a apărut în listă.
Extraoptiunea 4K o urmaresc zilnic.
Eu am avut vreo 3 luni și nu m-am uitat deloc. Ulterior l-am scos. Aștept totuși un HBO 4k sau ProTV 4k sau ceva la care sa mă uit, nu dau 5 lei pe lună doar pt 2 posturi la care nu mă uit ( nu mă omor cu sportul)
E deja pe UPC în Constanta.
A mai ramas o problema, nu vei putea urmari Premier League pe Eurosport 4k deoarece este versiunea internationala nu cea pentru Romania unde se transmite Premier League. In rest toate bune.
Urmează să primesc un răspuns oficial pe tema asta, dar așa e
Premier League a fost achiziționată de către Eurosport România, filială independentă (într-o oarecare măsură) de Eurosport International.
Având în vedere că ei abia anul trecut au reușit să introducă Eurosport HD România și să avem competiții ca Premier League sau MotoGP în HD, 4K-ul pentru noi, rumânii, e doar un vis umed.
Da, o idee frumoasă a Digi prinde contur. Am și o ușoară dezamăgire legată de acest 4k, versiunea HD a lui Eurosport văzându-se mult mai bine, indiferent de setările pe care la fac televizorului Sony de ultimă generație.
Astea ce vedem noi 4k nu-s chiar prea 4k, au bitrate foarte scazut. Asa ca e doar o imbatare cu apa rece.
RDS sau UPC?
Momentan e la liber 4k eurosport. Dar daca nu are si premier league in program nu prea se merita costul de 5 lei pentru doua posturi.
Se vede nașpa, parcă ar fi SD. Prefer versiunea HD, chiar dacă am un TV nou, de ultimă generație.
Eurosport 4K se vede ca un c* pe 2 TV-uri bunicele de la 2 branduri diferite, nu mai vechi de 3 ani. Un Grundig 4K care este din seria peste cea entry level a lor si un LG 4K UJ701V, care-i cel mai bun model inainte de cele nanocell care stie sa recunoasca HDR si HLG HDR.
Pe ambele Eurosport 4K se vede cu prea mult alb, ca niste poze la care balansul de alb e prea mare. Am umblat prin setari, degeaba, doar pe LG are unele momente in care se vede acceptabil.
Acest Eurosport 4K este o mare țeapă. Cine cunoaște, știe la ce mă refer. Cine nu, să își cumpere un televizor 4K HDR HLG și va înțelege despre ce este vorba. 🙁