G.Skill ne-a invatat deja cu unele dintre cele mai rapide module de memorie RAM de pe piata. Insa pana acum vorbeam, ca si in cazul celorlalti producatori, numai de modele desktop. Dar acum G.Skill are primele module speciale destinate notebook-urilor, DDR4 in format SO-DIMM.
Ele au fost incluse in gama high end Ripjaws, si ofera pentru inceput patru niveluri de frecventa, cu latentele aferente, si capacitati de 4, 8, 16, 32 sau 64 GB (per kit de doua sau patru module), toate cu voltaj de 1.2 V. Cele mai rapide vor functiona la 2800 MHz, cu latente 43-18-18-18. Mai jos avem 2666 MHz tot la 43-18-18-18.
Apoi coboram la 2400 MHz si 39-16-16-16, si nu in ultimul rand 2133 MHz si 36-15-15-15. Toate dispun de o functie de overclocking automat, care sa urce la setarile nominale in ciuda bios-ului notebook-ului, fara a necesita ajutor din partea utilizatorului. Nu au fost anuntate inca laptop-urile ce vor contine astfel de memorii, insa ne asteptam la cateva modele gaming, si nici daca vor fi disponibile separat, sau la ce preturi. Dar nu le asteptati prea ieftine. Doar sunt cele mai rapide SO-DIMM-uri de pe piata.