Google Pixel XL Preview (primele impresii)

Sunt fan Google Nexus încă de la apariția lui Galaxy Nexus și mă declar genul de persoană care pune mare accent pe simplitate și experiență de utilizare. Mi-au trecut prin mână aproape toate smartphone-urile de ultimă generație, inclusiv iPhone 7, și, nu știu cum se face, dar m-am întors tot la experiența Android pură. Pur și simplu nu pot să mă despart de fluiditatea sistemului de operare și de UI-ul Android-ului stock.

Nu suport să văd framedrop-uri, oricât ar fi ele de mici, sau momente de lag de jumătate de secundă. Nu reușesc să înțeleg cum de unii oameni aruncă sume de ordinul sutelor de Euro pe un smartphone care arată bine, dar care eșuează la cel mai important capitol: software-ul. Să fim sinceri, un smartphone de top cu design plăcut, dar fără un software bine pus la punct, e doar o cărămidă care te va scoate din sărite după doar câteva zile de utilizare.

Îmi place să cred că valoarea unui dispozitiv electronic, oricât de complex ar fi el, este dată de experiența de utilizare și de facilitățile pe care ți le oferă în viața de zi cu zi. Degeaba ai hardware bun, frumos și rezistent la apă dacă software-ul te limitează chiar și în activități uzuale. Nu încerc să pornesc un război între fanboys, ci să aduc puțină lumină asupra relației hardware-software și despre cum goana specificațiilor tehnice a reușit să dărâme conceptul de inovație.

Ar fi multe de discutat pe această temă, însă pentru asta am să vă pregătesc un articol separat despre care sunt convins că va reuși să vă capteze atenția.

Până atunci, haideți să revenim la ale noastre. Pixel și Pixel XL sunt primele telefoane ce poartă eticheta Made by Google. Asta înseamnă că inginerii de la Google au gândit în totalitate design-ul interior și exterior, subansamblele hardware și software-ul, însă nu s-au ferit să recunoască că acestea sunt fabricate de HTC. Mai pe scurt, au mers pe modelul Apple-Foxconn.

După cum probabil știți, dispozitivele din seria Nexus erau dezvoltate de Google și de diverși parteneri hardware, al căror nume era imprimat discret pe șasiul dispozitivului. Acum, însă, gigantul american schimbă regulile jocului și își dorește să concureze pe cont propriu cu greii industriei – Samsung și Apple. Fără doar și poate, își doresc să intre pe segmentul premium, spre dezamăgirea fanilor obișnuiți cu prețurile dispozitivelor Nexus.

Deși sunt plăcut impresionat de direcția spre care merge divizia hardware a celor de la Google, nu pot să nu-mi exprim nemulțumirea cu privire la disponibilitatea dispozitivelor la nivel european. Momentan, smartphone-urile Pixel și Pixel XL pot fi găsite doar la câțiva retaileri și operatori de telefonie mobilă din Regatului Unit și Germania.

Unii retaileri din România l-au listat la precomandă încă de pe acum o lună, însă stocurile întârzie să apară, probabil din cauză că nu există încă canale oficiale de distribuție la nivel european. Cum aveam nevoie urgentă de un nou telefon, am decis să cumpăr un Pixel XL din afară. Îl folosesc deja de 4-5 zile și sunt pregătit să împart cu voi câteva scurte impresii, structurate sub forma unor puncte pro și contra.

Pro:

• Fără îndoială, Pixel XL e cel mai rapid smartphone pe care l-am utilizat vreodată. N-o să vezi skipped frames sau lag. Tranzițiile sunt extrem de fluide, la 60 de cadre pe secundă, aplicațiile se deschid prompt, iar scrolling-ul în browser nu manifestă nici cea mai mică întârziere. Folosește Snapdragon 821 + 4 GB RAM LPDDR4 + stocare UFS 2.0, iar asta se simte din plin mai ales atunci când alegi să faci un multitasking ceva mai intensiv.
• Thermal management foarte bun. Nu se supraîncălzește decât dacă îl ții ore în șir în jocuri 3D și nu are tendința să intre în thermal throttling.
• Una dintre cele mai bune camere foto integrate vreodată pe un smartphone. Focalizare promptă și captură extrem de rapidă.
• Display AMOLED de bună calitate, probabil același ca pe Samsung Galaxy S7 Edge, bine calibrat și foarte luminos. Al meu are ușoare urme de clouding pe fundaluri deschise, însă sunt conștient că panel-urile AMOLED reprezintă o adevărată loterie.
• UI curat și lipsit de bloatware. O parte din aplicațiile stock (Duo, Allo etc.) pot fi dezinstalate.
• Autonomie foarte bună, cu mult peste medie. La un moment dat, cu utilizare mixtă Wi-Fi și 4G, am reușit să ating chiar și 6 ore de SOT (screen on time) și 24 ore de standby cu luminozitate adaptivă la 50%.
• Construcție de foarte bună calitate, fără nici o problemă de îmbinare.
• Scanner de amprentă foarte precis și rapid, la același nivel cu Touch ID de pe iPhone 7.
• Cabluri Type-C-Type-C, Type-C-Type-A și dongle OTG incluse în pachet.
• Încărcare foarte rapidă fără episoade de supraîncălzire. Timpul de încărcare, de la 20 la 100%, este de aproximativ 1.5 ore.
• Transfer rapid de fișiere prin intermediul conecticii USB 3.1.

Contra:

• Deși telefonul este produs de HTC, DAC-ul și amplificatorul nu au reușit să mă impresioneze printr-o calitate nemaipomenită a sunetului sau printr-un volum foarte ridicat.
• Cameră foto cu număr foarte limitat de opțiuni și fără stabilizare optică a imaginii. Într-adevăr, stabilizarea electronică este utilă pe video, însă în cazul fotografierii low-light e un adevărat dezastru.
• Certificare IP53 – rezistă doar la ușoare stropiri, dar nu și la scufundări.
• Calitate foarte slabă a sunetului prin intermediul difuzorului de la bază, cam la același nivel cu Samsung Galaxy S7.
• Mici probleme cu conectivitatea Wi-Fi pe 5 Ghz.

Voi încerca să revin cu un review complet, însă pentru acest lucru voi avea nevoie de 1-2 săptămâni pentru o testare ca la carte, cu statistici detaliate despre autonomie și camera foto.

În caz că aveți alte curiozități pe care credeți că nu le-am acoperit în cadrul acestui material hands-on vă aștept în rubrica de comentarii. Dacă există interes, vă voi explica și cum îl puteți comanda în România.