Pe langa cele doua smartphone-uri Facebook pe care HTC le-a prezentat la WMC 2011, compania a mai venit cu inca trei versiuni imbunatatite ale unor modele deja existente pe piata. Este vorba despre HTC Incredible S, Wildfire S si Desire S. Totusi, schimbarile nu sunt majore peste tot.
HTC Incredible S
Incredible S este cel mai performant din noua serie. Acesta seamana destul de mult cu Droid Incredible insa are un ecran de 4 inch WVGA Super LCD (800*480 pixeli), o noutate in ograda HTC. Tot interesant este ca iconitele de pe zona de control capacitiva se rotesc odata cu ecranul telefonului.
HTC Incredible S ruleaza Android 2.2 (Froyo) si va avea un procesor de 1 GHz Scorpion, pe platforma Qualcomm MSM8255 Snapdragon, cu GPU Adreno 205, 768 MB memorie RAM si 1.1 GB ROM. Pe spate se gaseste o camera de 8 megapixeli cu autofocus, stabilizator de imagine si flash LED dublu, care stie si sa filmeze 720p. Iar in fata o camera de 1.3 megapixeli.
Nu avem parte de Bluetooth 3.0, doar 2.1, dar primim Wi-Fi b/g/n. Evident 3G-ul nu lipseste si va merge pana la 14.4 Mbps. In rest, avem radio FM, media player, GPS si o baterie de 1450 mAh, suficienta pentru 9.66 ore de vorbit sau 15.4 zile de stand-by. Si asta intr-un telefon de 120*64*11.7 mm si 135 de grame.
HTC Desire S
Urmatorul, ca si nivel de performanta, este Desire S. Practic, procesorul si memoria sunt identice cu cele prezentate anterior. Ecranul este mai mic, de 3.7 inch, dar tot S-LCD de 800*480 pixeli, sensibil la atingere. Si va rula Android 2.3, de aceasta data. Totusi, camera foto are doar 5 megapixeli dar promite sa filmeze 720p chiar si asa. Pe partea frontala avem o camera VGA.
Chiar daca nici la acest model nu exista Bluetooth 3.0 n-au omis sa-l doteze cu Wi-Fi N si 3G+, la fel ca la modelul anterior. Dimensiunile scad si ele, la 115*60*11.6 mm, iar greutatea la 130 de grame. Bateria ramane la 1450 mAh, si este capabila de o autonomie de 9.8 ore de vorbit sau 19 zile de stand-by.
HTC Wildfire S
In final, cel mai putin performant este Wildfire-ul S. Oricum, e mai puternic decat versiunea anterioara. Avem un procesor la 600 MHz si 512 MB memorie RAM, tot atata memorie ROM. Interesant e ca acesta vine cu Bluetooth 3.0 si Wi-Fi b/g/n dar are parte de un modem 3G de maxim 7.2 Mbps. Si touch screen-ul a fost ameliorat, acum avand tot 3.2 inch, dar 480*320 pixeli.
Pentru ca se anunta a fi mai ieftin nu vine decat cu o singura camera foto, pe spate, de 5 megapixeli. Se stie ca are blit LED si autofocus dar nu s-a spus nimic despre filmare 720p. Probabil pentru ca nu exista. Va rula Android 2.3, va masura 107*64*12 mm si cantari 118 grame. Iar bateria de 1300 mAh ar trebui sa fie suficienta pentru 8.2 ore de vorbit sau aproape 30 de zile de stand-by.
Toate cele trei modele sunt asteptate pe piata in curand. Preturile nu au fost facute publice.
Poate e doar parerea mea, dar in ultima vreme cam toate telefoanele sunt acelasi lucru cu alta carcasa. Ma asteptam ca anul acesta sa fie anuntate telefoane care sa aduca ceva nou fata de ce am avut anul trecut.
Anul acesta noutatile suna cam asa: din ce in ce mai multi producatori adopta procesoare dual core, unele chiar cu un GPU destul de capabil, iar o alta noutate este Bluetooth 3.0.
Singura diferenta care apare intre 2 producatori este felul in care au personalizat sistemul de operare Android.