Ursula von der Leyen, aflată la New Delhi pentru a finaliza ceea ce ea numește „mama tuturor înțelegerilor”, a reușit un pas uriaș în negocierile comerciale dintre Uniunea Europeană și India.
Conform surselor Reuters, guvernul indian a acceptat să reducă tarifele vamale pentru mașinile importate din UE de la un nivel prohibitiv de 110% la 40%, cu perspectiva de a scădea până la 10% în viitor. Această măsură vizează inițial un număr limitat de vehicule cu prețuri de peste 15.000 de euro, favorizând giganți precum Volkswagen, Mercedes-Benz și BMW, care dețin în prezent o cotă de piață minusculă de sub 4% în India.
Deși deschiderea este semnificativă, India își joacă atent cărțile pentru a proteja industria locală, dominată de Mahindra și Tata Motors. Reducerile de taxe se vor aplica unui contingent anual de aproximativ 200.000 de mașini cu motor termic, în timp ce vehiculele electrice (EV) vor fi excluse de la aceste facilități în primii cinci ani. Această strategie oferă timp producătorilor autohtoni să își consolideze poziția pe piața EV, înainte de a face față concurenței directe. În schimb, acordul de liber schimb (FTA) promite să impulsioneze exporturile indiene de textile, bijuterii și produse chimice către piața europeană, contracarând astfel efectele tarifelor americane.
Cred că „Mama tuturor înțelegerilor” pare să fie mai degrabă o căsătorie de conveniență bine calculată. Europa are nevoie disperată de piețe noi pentru industria sa auto care gâfâie, iar India vrea tehnologie și investiții fără să își sufoce campionii naționali. Reducerea taxelor la 40% e un pas mare, dar să nu ne amăgim: mașinile europene vor rămâne un lux pentru elita indiană.
Totuși, geopolitic vorbind, strângerea legăturilor dintre Bruxelles și New Delhi este un semnal clar de diversificare a lanțurilor de aprovizionare departe de China, chiar dacă prețul este o mică „invazie” controlată de BMW-uri pe străzile din Mumbai.





Din Mercosur si acordul din articol beneficiaza doar Germania…restul UE.
Ce mizerie a ajuns UE
Vorbești ca să te auzi.
Aoleu, dar tare spălat pe cerebel trebuie să fii !
Nu există industrie auto doar în Germania, plus ca la ora asta foarte multe componente auto pentru mașinile brandurilor nemțești se fac în afara Germaniei, inclusiv în România, iar producerea și asamblarea unor modele se face în multe alte țări UE, nu în Germania.
Orice producător auto european are de câștigat, inclusiv Dacia-Renault care poate aduce un aport baban la PIB-ul României, hai să judecăm puțin mai profund, nu doar să punem botul la propagandă ineptă.
Pentru clovnul de serviciu Greuceanu.
Firmele auto germane si franceze au uzine auto de productie in America de sud cu piese produse in america de sud.
Prostule !
Pentru agariciul Ionica fara frica !
Mai neadaptatule, nu toate componentele mașinilor se vor produce în fabricile locale din America de Sud, după cum destule modele care nu există acolo se vor exporta direct din Europa.
Boule !
Bă băieți, dar de ce nu puteți purta o discuție și aduce argumente și contraargumente într-un mod civilizat. Știu că uneori nu ne convine când nu avem dreptate, dar de ce orgoliul ăsta să ne batem în piept, deși greșim?
Fantastic, astia creeaza acorduri de pe urma caror e posibil (!!) sa avantajeze cateva state vestice in detrimentul statelor est europene.
Pentru noi est europenii pe partea de agricultura – Mercosur – statele sud americane o sa ne faca KO iar pe partea de productie mica ieftina non food ne face KO China si India.
Astia nu sunt sanatosi, nu le pasa decat de tara lor, ii doare in cor de restul tarilor din UE si faptul ca ai nostri o sa falimenteze pe capete.
NU AI CUM OMENESTE POSIBIL sa produci mai ieftin decat america de sud sau China/India, nici daca ar lucra gratuit angajatii, sunt prea multe taxe in UE (faceti calculele si o sa imi dati dreptate)
UE a ajuns o mizerie dintr-un vis frumos.
Pentru inceput.. ce e cu taxa asta asa mare 110% ?? Nici nu am stiut ca taxeaza mai mult decat Trump baietii indianos
Zici ca sunt buricul pamantului Indienii.
Iar UE aplica 10% + taxa in functie tara 9-21% TVA
Inca nu vad intelegerea?? Poate e pentru ei, Lorzii cum e insasi Ursula von der Leyen cu al sau nume de nobil/lord.. si aleasa acolo, nu de noi ci de un dar „divin”
Era Medievala nu a murit dragilor, e doar mai „colorata si libera”
Doamne cat de slaba este Uniunea in stabilit acorduri comerciale, zici ca au facut „relatiile internationale” la Spiru Haret. Niciun acord sanatos si apropo „India 110%”!?! Si noi ne plangem de Trump cu 30%???
Pentru retardatul Ionica fara frica !
Măi agariciule, atât timp cât brandurile respective produc o sumă de componente în foarte multe țări din UE, se cheamă că toate economiile țărilor respective au de câștigat de pe urma comerțului cu statele sud americane.
Că niciun stat din America de Sud nu produce în interiorul lui toate componentele mașinilor.
Plus că o grămadă de modele se vor exporta acolo pentru că nu vor avea linie de producție în respectivele state.
Boule !
Aloo spitalul de nebuni!
Cu cine te certi amice tot cu prietenii imaginari?
@Nicu
Mulțumesc pentru răspunsul dat din instituția pe care ai pomenit-o și unde ești evident internat.
Eu discutam cu alt dereglat care se credea inteligent, dar observ că îi calci și tu pe urme dacă te bagi în seamă.
Sau ești același personaj care își tot schimbă numele, caz în care e explicabilă patologia de care suferi.
Incapacitatea de a discuta fără a jigni pe ceilalți participanți la discuție se cheamă proastă creștere.