LG Display a anunțat o nouă tehnologie pentru ecranele de laptop care ar putea aduce beneficii semnificative asupra autonomie. Compania a început producția de panouri LCD capabile să își ajusteze dinamic rata de reîmprospătare între 1 și 120 Hz, în funcție de conținutul afișat. Practic, atunci când pe ecran este afișat conținut static, ca de exemplu un document, o pagină web sau o imagine, panoul își poate reduce frecvența până la 1 Hz, ceea ce scade considerabil consumul de energie. În schimb, atunci când laptopul redă video, un joc sau derulează rapid o pagină web, ecranul urcă automat până la 120 Hz pentru o experiență mai fluidă.
Potrivit LG, această abordare poate reduce consumul de energie cu până la 48%. Tehnologia se bazează pe un nou tip de tranzistori numiți oxide TFT, care au consum de energie mai mic și permit panoului să funcționeze eficient chiar și la frecvențe foarte scăzute. Primele laptopuri care vor integra aceste ecrane sunt modelele Dell XPS pentru care producătorul promite o durată de viață a bateriei de peste 25 ore. Inițial, tehnologia va fi disponibilă doar pentru panourile LCD, însă LG intenționează să o introducă și pe OLED undeva pe anul viitor.
Conceptul nu este însă unul nou. Smartphone-urile folosesc de câțiva ani panouri cu rată de refresh variabilă pentru a economisi energie, dar implementarea pe ecrane de laptop a fost mai complicată din cauza dimensiunilor mai mari și a limitărilor hardware.
Sursa: Techspot





Eu inteleg ca display-ul este mare consumator de baterie , dar de unul singur sa poate creste autonomie cu 48% este o gluma sper . Poate cu 4.8 % .
Ecranul poate consuma mai mult decat procesorul. 48% e probabil intr-un scenariu ideal, dar undeva la 20-30% tot ar trebui sa fie vizibil.
Depinde de display si de tehnologie , rata de refresh , luminozitate , scenariu de utilizare , etc… Sunt o gramada de variabile . Display-ul consuma cel mai mult dar in niciun caz jumatate . Nu cred ca poate avea un impact mai mare de 5% asupra consumului doar ca ii poate scadea refreshul pana la 1 Hz. De fapt la un display cel mai mult consuma luminozitatea . Se vede asta la telefoane unde tehnologia asta are un impact limitat asupra autonomiei . Ba chiar se pare ca un refresh fix de 60 Hz scade consumul .
„Gizmodo tested the XPS 14 with the 1 Hz LG LCD panel versus the OLED model and found the LCD version lasted several more hours for browsing and typing”.
Eu bănuiesc că atunci când coboară la 1 Hz scade load-ul și pe CPU și mai ales GPU. Nu câștigă doar din consumul ecranului.