LimeWire este unul dintre cele mai cunoscute retele de file sharing tip Peer-to-Peer din lume. Si, chiar daca ei un fac decat sa puna la punct o aplicatie care sa reuneasca toti utilizatorii, si au si o ramura care vinde legal melodii, au intrat in tinta organizatiilor marilor studiouri de muzica din lume, RIAA si NMPA.
Acestea au intentat un proces, cerand daune maxime de 150 000 $ pentru fiecare melodie transferata ilegal prin intermediul LimeWire. Si tot ei apreciaza ca un minim de un milion de astfel de melodii si-au gasit un nou ascultator, ceea ce ar ridica daunele cerute la suma absurda de 150 miliarde $.
Este clar o incercare de intimidare a posesorilor LimeWire, a caror avere nu se apropie nici de o cifra de 1000 de ori mai mica, in speranta ca acestia isi vor inchide singuri portile. Insa, intre timp, LimeWire a venit si cu o versiune Pro a motorului sau P2P, cu antivirus AVG integrat, acces si la BitTorrent si Gnutella, ce costa 35 $. Versiunea de baza este gratuita.