Săptămâna trecută s-a discutat mult pe tema AI, mai ales că DeepSeek și Alibaba au lansat noi modele, care s-au dovedit a fi mai ieftine, dar cel puțin la fel de bune ca și cele americane, în special cel de la OpenAI.
Datele arată că impactul, economic, dar și strategic, ale noilor modele, este destul de important și neprevăzut pentru industria și economia americană. De aceea mi s-a părut relevantă această opinie. Ea este scrisă pe baza datelor publice, așa că nu am pretenția să fie considerată o analiză extrem de relevantă pentru specialiști, ci, mai degrabă, o informare structurată pentru publicul general.
AI, nu armele, va decide cine e noua putere globală
Se vorbește mult despre arme hipersonice, strategii militare și conflicte teritoriale, dar adevăratul teatru de luptă al viitorului nu va fi pe câmpul de bătaie convențional. Inteligența artificială (AI) este adevăratul front al competiției mondiale, iar cine domină AI, domină lumea.
Statele Unite și China sunt deja blocate într-o cursă frenetică pentru supremație tehnologică. Recent, lansarea modelului DeepSeek de către un startup chinez a zguduit echilibrul pieței, punând în pericol monopolul OpenAI și al companiilor americane. Dar acest episod este doar un capitol dintr-o competiție mult mai amplă.
Marele avantaj al produselor din țara asiatică îl constituie prețul extrem de mic pe care l-au investit companiile pentru adezvoltarea unor modele oarecum similare, cel puțin așa arată până acum datele, cu ce a reușit OpenAI cu sume mult superioare. Dar, despre asta, mai jos. 🙂
DeepSeek vs. OpenAI: o lovitură asupra Silicon Valley, Pentagon și Wall Street
DeepSeek a reușit să creeze un model AI performant cu resurse semnificativ mai mici decât cele necesare pentru dezvoltarea ChatGPT. Într-o lume unde AI devine rapid o armă strategică, acest lucru ridică mari semne de întrebare pentru liderii americani.
Acestuia i s-au adus acuzații că a utilizat tehnici de „distilare” pentru a copia modele mai avansate (detalii aici), lucru interzis de regulile OpenAI. Microsoft și OpenAI au blocat accesul conturilor suspecte, într-un gest care nu face decât să arate cât de vulnerabile sunt companiile americane în fața concurenței chineze.
Liderii de la Casa Albă au reacționat imediat la aceste evoluții, înțâmpinând DeepSeek cu scepticism și avertizând asupra implicațiilor sale pentru securitatea națională. Președintele Trump a avut o abordare pragmatică, declarând că acest moment ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru industria americană: fie devine mai eficientă, fie riscul de a fi depășită devine realitate.
Practic, prin lasanrea celor două modele AI, chinezii au reușit să lovească Pentagonul (care nu mai are siguranța co blocada tehnologică impusă din motive strategice funcționează), Wall Street (care își vede cotațiile bursiere cum scad) și Silicon Valley (care nu se mai poate considera buricul pământului la acest capitol).
De la AI la fuziune nucleară: China accelerează
Când vine vorba de cercetare avansată, China nu se limitează doar la AI. Un nou centru de fuziune nucleară cu laser este în construcție în Mianyang, și ar putea deveni cel mai mare din lume, depășind capacitatea facilităților americane. Tehnologia aceasta poate fi utilizată atât pentru energie curată, cât și pentru dezvoltarea armelor nucleare, oferind Chinei un avantaj strategic pe termen lung.
Dacă implementarea noilor tehnologii s-ar face pentru aplicații civile – gen noi tipuri de reactoare nucleare, mult mai eficiente și sigure – iar China ar împărtăși informațiile cu restul lumii, nu ar fi o problemă. Doar că, în contextul actual, unul în care avem un război economic în desfășurare și spectrul unuia militar în aer, mi se pare extrem de riscant.
În loc de concluzie: viitorul războiului este digital
Adevărata luptă nu se va da cu tancuri sau rachete, ci cu algoritmi și supercomputere. America și China și-au mutat conflictele în sfera digitală, iar cine câștigă cursa AI va defini regulile jocului global pentru deceniile următoare. Până atunci, DeepSeek este doar primul semnal că nimic nu este garantat, nici măcar supremația tehnologică a Occidentului.
Sigur, nu trebuie să dramatizăm peste măsură, iar situația nu este de natură de degenereze chiar mâine, dar o brumă de atenție în plus nu strică…
China să împartă informații civile gratis? Never ever.
Sa vezi cand s-o bate AI-ul cu tancuri si rachete, atunci sa te tii 😀
Am vazut un film cu asta. Parca juca Arnold in el 😛