Omenirea caută tot mai intens noi lumi pe care să le colonizeze. Sau, în primă fază, încearcă să le identifice pe cele care ar putea susține viața, așa cum o știm noi!
Mai pe scurt, căutăm Terra 2. Doar că, noi studii arată că nu ar trebui să ne mai uităm după planete similare cu dimensiunile alei noastre, ci la unele mai mari. Muuuult mai mari!
Și nu pentru că giganți precum Jupiter sau Saturn ar putea să ne fie cămin, ci pentru că existena lor într-un sistem solar ar putea repreenta un motiv în plus să ne uităm acolo după o planetă precum a noastră.
Pentru a fi locuibile, planetele trebuie să orbiteze într-o zonă specifică soarele lor – nici prea departe, pentru a fi prea reci, nici prea aproape, cât să fie prea fierbinți. Dacă mai au și dimensiunile Terrei, atmosferă și gravitație, mai bine.
Până atunci, zic să avem grijă de asta pe care o avem acum…
Sursa: newscientist.com
Suntem la mii de ani de o asemenea realizare.
Suntem atat de „rudimentari” dezvoltati pe partea de calatorii spatiale ca suntem ca un melc care incearca sa faca inconjurul lumii.
Ar trebui sa avem mai multa grija de planeta noastra si nu ar fi foarte greu: utilizarea energiei regenerabile, pastrarea ecosistemului de flora si fauna si un control al cresterii populatiei … si asa am putea continua aici pentru miliarde de ani pana la sfarsitul Sistemului Solar.
Nu se stie niciodata. Poate suntem la zeci de ani. Eu zic ca ne lipseste tehnologia de a utiliza eficient energia stelei. Deocamdata… bagam in rezervoare plante moarte de miloAne de ani… rudentari.