La început a fost… fierbinte. Mă refer la planeta tănără, nou creată. Orice fel de planetă, atât timp cât este telurică, nu gazoasă!
Oamenii de știință de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie au creat un model complex care descrie o lume în care cea mai mare parte a apei este blocată adânc sub suprafață, nu în bazine sau oceane, ci în roci. Practic, lichidul este captat în minerale aflate la mare adâncime sub suprafață. Dacă condițiile sunt potrivite pe lumile din jurul acestor stele cele mai comune din galaxie, ar putea exista suficientă apă în ele pentru a echivala cu mai multe oceane terestre.
Clare Guimond, doctorandă la Cambridge, împreună cu alți doi cercetători, a venit cu acest model, care descrie nou-născuții din jurul lumilor de tip M care orbitează în jurul stelelor pitice roșii.
Piticele roșii de tip M sunt cele mai comune stele din galaxie. Acest lucru le face subiecte bune pentru a studia variabilele formării planetelor. Ele se formează la fel ca și alte stele. Odată ce au trecut de ”copilărie”, tind să aibă explozii și să fie ”temperamentale”, la fel ca alte stele. Acest lucru nu este de bun augur pentru suprafețele oricărei planete (sau protoplanete) din apropiere.
Echipa a descoperit că mărimea unei planete și cantitatea de minerale care conțin apă determină cât de multă apă poate „ascunde”. Cea mai mare parte sfârșește în mantaua superioară. Acest strat stâncos se află chiar sub crustă. De obicei, este bogat în așa-numitele „minerale anhidre”.
Vulcanii se hrănesc din acest strat, iar erupțiile lor pot aduce, în cele din urmă, abur și vapori la suprafață prin erupții. Noile cercetări au arătat că planetele mai mari – de aproximativ două-trei ori mai mari decât Pământul – au, de obicei, mantale stâncoase mai uscate. Acest lucru se datorează faptului că mantaua superioară bogată în apă reprezintă o proporție mai mică din masa totală.
Acest nou model îi ajută pe oamenii de știință planetari să înțeleagă nu numai condițiile de la nașterea Pământului, ci și obiectele bogate în apă care se acumulează pentru a forma planete. Cu toate acestea, el vizează în realitate mai mult mediul de formare a planetelor stâncoase mai mari din jurul piticilor roșii de tip M.
Datorită adolescenței furtunoase a stelei lor, aceste lumi au cunoscut probabil condiții climatice haotice pentru perioade lungi de timp. Acestea ar fi putut funcționa pentru a trimite apă lichidă în adâncuri. Odată ce stelele lor s-au liniștit, apa ar putea ieși la suprafață în diverse moduri.
Modelul ar putea explica, de asemenea, modul în care Venus timpuriu ar fi putut face tranziția de la a fi un iad sterp la o lume acvatică. Desigur, problema apei de pe Venus este încă foarte dezbătută.
Cercetările viitoare vor analiza probabil habitabilitatea și climatul atât al lumilor stâncoase, cât și al celor bogate în apă la suprafață.
Lasa un comentariu!