După două luni și 7.000 km de la achiziționarea Toyota Corolla, a trebuit să apelez la garanție. Înainte de a trage concluzii pripite, permiteți-mi să vă explic de ce am ajuns în service atât de repede.
Am discutat despre mașină în articolele anterioare, pe care le puteți găsi AICI. De la început, am observat un scârțâit când circulam pe drumuri neasfaltate sau când treceam peste denivelări urbane, cum ar fi liniile de tramvai sau mici fisuri în asfalt. Inițial, am ignorat zgomotul, gândindu-mă că, fiind o mașină nouă, e normal să existe ajustări pe măsură ce piesele se așază. Cu toate acestea, pe măsură ce sunetul a devenit tot mai evident, am decis să apelez la garanție.
Menționez că sunt membru al grupului Toyota & Lexus HYBRID România, unde am primit numeroase recomandări. Tot acolo am aflat de Toyota Sud, cunoscuți pentru profesionalismul lor în service și garanții. Eram deja conștient de reputația nu tocmai favorabilă a Toyota Nord, așa că nu intenționam să merg acolo, dar am fost mulțumit de experiența avută anterior la Toyota Chiajna, unde mi-au montat camera de bord.
M-am programat la service într-o dimineață, unde au efectuat o probă de drum și au confirmat zgomotul. Deși au menționat că scârțâiturile pot apărea în general, acest sunet specific le-a părut neobișnuit.
Am așteptat aproximativ două ore, preferând să rămân la service. Echipa a avut ceva dificultăți în a identifica sursa zgomotului, verificând evacuarea, suspensiile, tampoanele motorului și alte componente.
Până la urmă, s-a descoperit că zgomotul provenea de la un simplu cablu al sondei lambda, care atingea scutul termic din spatele motorului. Problema a fost rezolvată printr-o ajustare minoră a cablului, o procedură pe care aș fi putut să o fac și eu dacă aș fi identificat cauza.
De asemenea, am avut o problemă cu farurile, care mi s-au părut reglate prea jos încă din prima zi, oferind multă lumină în lateral, dar insuficientă pe direcția de mers. Aceasta s-a dovedit a fi o reglare incorectă din fabrică, dar a fost rezolvată, urmând să testez farurile pe timp de noapte.
Și asta nu este tot. După ce am parcurs 7000 km, am decis să efectuez un schimb de ulei, deși intervalul recomandat de Toyota este de un an sau 15.000 km. Având în vedere că am atins acest număr de kilometri în doar două luni, am considerat că utilizarea intensă a mașinii justifică schimbarea mai devreme a uleiului pentru a proteja motorul. Ca idee, fac 40.000 pe an, și nu, nu fac Uber, ci doar mă deplasez mult.
Acesta este un obicei pe care l-am urmat cu toate mașinile mele. Întotdeauna, înainte de revizia majoră la 10.000 km, efectuez un schimb de ulei și filtru la aproximativ 5000 km, uneori chiar personal, folosind o pompă electrică de ulei. În acest caz, am preferat să apelez la reprezentață, deoarece doresc ca toate intervențiile să fie documentate în istoricul oficial al mașinii. Acest lucru îmi va oferi o evidență clară pentru o eventuală revânzare.
Deși nu am solicitat în mod special alte servicii, echipa de mecanici a curățat și filtrul de aer, și filtrul de polen, ceea ce am apreciat. Profesionalismul de care au dat dovadă m-a impresionat. In mod normal la o astfel de operațiune nu aveau de ce să curețe filtrele, dar era cam devreme și nu erau multe mașini în service și probabil nu se grăbeau. Oricum se dau ușor jos.
Tot procesul s-a desfășurat rapid, iar faptul că am avut acces în proximitatea mașinii pe parcursul intervenției, după semnarea acordului de protecția muncii, a fost un avantaj. De asemenea, am fost plăcut surprins să constat că mi-au permis accesul cu câinele atât în showroom, cât și în service, ceea ce a contribuit la experiența pozitivă.
Am fost impresionat de rapiditatea și eficiența serviciilor oferite, de flexibilitatea de a programa intervenția dimineața devreme, și de prețurile corecte practicate. Datorită acestei experiențe pozitive, intenționez să revin la Toyota Sud pentru viitoare intervenții, inclusiv pentru schimbul de anvelope. Apropo de anvelope, pe weekend vine un articol.
Pentru problema cu zgomotul nu am plătit nimic. Totul a intrat pe garanție. Am plătit, în schimb, o sumă modică pentru schimbul de ulei. Momentan nu au un preț oficial pentru acest serviciu și urmează să fie implementat cât de curând. Există cerere mare din partea proprietarilor pentru acest serviciu și urmează să fie introdus oficial, până atunci vă pot spune doar că am avut un preț personalizat, unul foarte bun pentru o reprezentață.
Așadar, jos pălăria pentru Toyota Sud. După câte experiențe neplăcute am auzit cu alte reprezentanțe, aveam temeri serioase. Din fericire aici am auzit doar de bine, iar grupul recomandă acest service și zilnic văd postări cu laude la adresa lor.
Radu a zis
Grozav sentiment cand vezi ca reprezentanta isi respecta produsele.
Mereu mi s-a parut o idiotenie sa fii reprezentata a produsului X si cand vine clientul cu o problema la produsul repsectiv, sa il tratezi de parca a venit cu produsul Y de la alta companie.
Nici nu aduc in discutie repsectul fata de client, pentru ca ala ar fi normal sa existe mereu.
sciuro a zis
Jos palaria pentru insistenta in a identifica sursa zgomotului insa tocmai că, fiind o mașină nouă, NU este normal să existe ajustări. Dar consumul mic de sub 4,5 in oras o salveaza si de tabla slaba (se indoaie imediat) si de zgomot (cand se tureaza motorul Atkinson de zici ca decoleaza). Apropo, cat a costat ce ulei ai pus? Eu am ales cel mai ieftin ulei 0W16 ~230lei de pe aici sau din Turcia (il vinde un mare afacerist din Iasi care are si rafinarie – de aceea cred ca este „mixat” la noi) dupa o reteta belgiana.
sciuro a zis
Gata am vazut poza, prea scump uleiul ala.
Gabriel a zis
Uleiul Toyota e Mobil1. Asta “toyota” este 120 lei litrul. Daca il iei de la Mobil este 44 lei litrul si e fix acelasi lucru.
Apollo a zis
Si eu confirm calitatea serviciilor oferite și cum ești tratat ca și client când mergi cu mașina la ei. Recomand cu cea mai mare încredere Toyota Sud.