
Razer a anunțat Huntsman Signature Edition, o tastatură de top gândită ca produs statement pentru setup-uri premium, construită în jurul tehnologiei sale Analog Optical. Modelul este produs într-o ediție limitată la 1.337 de unități numerotate și pune accent atât pe performanță competitivă, cât și pe materiale și finisaje realizate în mai multe etape.
La nivel de hardware, tastatura folosește switch-uri Razer Analog Optical Gen-2, cu punct de acționare reglabil și control dinamic al apăsării, alături de polling rate de 8.000 Hz prin True HyperPolling și Rapid Trigger, pentru activare și resetare foarte rapidă, utilă în jocurile competitive. Razer spune că a lucrat și la partea de acustică, cu o structură internă stratificată și spume calibrate pentru un sunet mai plin și o senzație uniformă la tastare.

Razer Huntsman Signature Edition are un preț recomandat de 499,99 euro și va fi disponibilă exclusiv pe Razer.com și în anumite RazerStores începând cu 22 februarie 2026.





2500 Ron pe o tastatură, asta e doar dacă te dau banii afară din casă ori ești super pasionat și scoți bani din gaming.
Pai si numarul de bucati… LEET duce spre o zona mai prohibitiva, mai speciala. Numarul e mic avand in vedere cati ar putea sa arunce cu banii pe aceste periferice.
Mersi, 1337 trebuia să scrie Gabi 🙂
Pai nu asta am scris?