Am ajuns la final de sondaj, iar prima observație este că acesta a devenit unul dintre cele mai populare din istoria ArenaIT. Mulțumim!
Rezultatele le aveți mai jos și vorbesc de la sine: Digi.Mobil rămâne rețeaua preferată de voi. Lucrurile stau similar și la nivel național, deci nu este vreo mirare. Partea interesantă este legată de Telekom și Orange.
Deși procentele sunt tot pe acolo (la Telekom sunt identice, față de anul trecut, iar la Orange e cu 2% mai mic), trendul de creștere din 2018 este extrem de vizibil pentru Telekom. Atunci aveau 9%, anul trecut și acesta au primit 23% dintre voturi. Bănuiesc că o parte dintre utilizatori le folosesc serviciile ca al doilea telefon sau ca telefon de serviciu, dar lipsa de investiții de la ei nu se reflectă deloc în numărul de clienți.
La Orange pot intui că este vorba de un platou – nu mai au unde să crească în volum prea mult, iar accentul lor este mutat, de ceva ani, pe ideea de rețea premium”, nu pe una populară. Cifrele financiare plasează operatorul portocaliu pe primul loc ca profitabilitate, deci nu au vreun interes să mai atragă clienți doar de amorul artei. Dintre toți cunoscuții mei, cei care folosesc rețeaua lor o fac fie pentru că sunt nevoiți (telefon de serviciu, lipsă semnal de la alt operator), fie pentru că au nevoie de viteză și acoperire peste medie. Iar aici, francezii nu au rival!
Interesant este că Vodafone scade de la an la an, iar YOXO pare să îi ajungă din urmă, relativ rapid. Și la ei am observat o temperare a investițiilor în ultima perioadă, dar nu îmi explic de ce. Singura explicație posibilă este legată de un posibil exit, pentru că piața locală nu mai are loc de creștere semnificativă pentru ei. Știu că au achiziționat spectru 5G, la ultima licitație, dar mai știu și că au făcut concedieri anul trecut. La ei ar mai fi de discutat calitatea serviciilor de call center, unde am experimentat și eu, dar și unii dintre voi, anumite probleme…
Analiza se bazeaza pe un esantion mic, cu specific in zona it, irelevant pentru piata adevarata. Cu siguranta reflecta realitatea din piata cat de cat… eu ma mir ca telekom e asa sus, pe locul 3 (pentru ca orange + yoxo = orange = 419). In viitor, daca digi continua sa fie la fel de agresiv nu m-as mira ca cei 3 insumati sa nu aibe cota de piata cat digi.