România face un pas important în direcția mobilității sustenabile, odată cu deschiderea primului hub de mare putere dedicat încărcării vehiculelor electrice.
Inaugurat pe Autostrada A1, în zona localității Miercurea Sibiului (km 288+810), hub-ul este cel mai performant de acest tip din țară și depășește chiar și dotările unor stații similare din Germania și Olanda.
Hub-ul, operat de OMV Petrom, include 34 de puncte de încărcare rapidă – 18 destinate vehiculelor grele (câte 9 pe sens, cu o putere de 400 kW) și 16 pentru autoturisme electrice (câte 8 pe sens, cu o putere de 300 kW). Puterea totală instalată atinge 10 MW, un record național care permite, spre exemplu, încărcarea completă a unui camion electric în 1,5–2 ore și a unui autoturism în 15–20 de minute.
Proiectul a fost dezvoltat în baza unui contract de concesiune încheiat între CNAIR și OMV Petrom Marketing. În afară de punctele de încărcare, hub-ul oferă o infrastructură completă pentru șoferi: spații comerciale, zonă gastro Viva cu preparate zilnice, toalete publice, parcări pentru toate tipurile de vehicule, dar și servicii precum plata vignetelor sau a taxei de drum.
Energia electrică furnizată acoperă inclusiv viitoarele stații de încărcare cu hidrogen, ce vor fi instalate până în 2030, conform strategiei OMV Petrom și a CNAIR. Acestea vor avea o capacitate de 700 bari și vor marca un nou nivel în infrastructura destinată transportului ecologic.
Autostrada A1, parte a coridorului paneuropean TEN-T, devine astfel un punct de referință pentru decarbonizarea transportului din România. Iar OMV Petrom își propune să instaleze peste 5.000 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice până în 2030, extinzându-și rețeaua actuală de aproximativ 1.000 de puncte din regiune.
Lasa un comentariu!