Pe fondul condițiilor dificile din piață, Sony anunță scumpiri semnificative pentru consolele de jocuri PlayStation 5 și PlayStation 5 Pro, valabile chiar de săptămâna viitoare. Conform anunțului publicat pe blog-ul Sony, PS5 Standard, cu unitate optică inclusă, va costa 649.99 euro (aprox. 3300 lei), modelul Digital va avea un preț de 599.99 euro (aprox. 3050 lei), iar modelul high-end PS5 Pro va urca la 899.99 euro.
Comparativ cu prețurile practicate anterior, scumpirile sunt considerabile. PS5 Digital Edition a debutat pe piața europeană la un preț recomandat de 399.99 euro, în timp ce PS5 Pro a fost lansat la 799.99 euro, însă de acum prețurile vor fi cu 200, respectiv 100 euro mai mari. Sony justifică aceste scumpiri prin condițiile dificile din economia globală, costurile ridicate ale componentelor, mai ales ale memoriilor RAM și NAND, dar și prin inflația galopantă și creșterea costurilor salariale. Aceste ajustări reflectă o tendință generală din industrie, unde tot mai multe companii majorează prețurile hardware-ului pentru a compensa costurile ridicate de fabricație și lanțurile de aprovizionare tensionate. Diferența este deosebit de vizibilă într‑o perioadă în care consumatorii se așteaptă, de obicei, ca hardware‑ul să se ieftinească, nu să se scumpească.
Pentru cei care vor să joace GTA VI la momentul lansării, acum este poate ultima șansă de a achiziționa o consolă la preț bun. La retailerii locali, PlayStation 5 Digital Edition încă poate fi găsit la un preț de aproximativ 2500 lei, cu 100 euro mai ieftin decât prețul recomandat ce urmează să intre în vigoare din 2 aprilie.





Participa si tu la discutie!