Cum Sony a comercializat primul display OLED de dimensiuni relativ mari, XEL-1, in urma cu doi ani jumate, am tot asteptat noi informatii de la ei pe acest subiect. Insa ei au preferat sa se axeze pe OLED-uri flexibile. Si dupa prototipul Rolltop, acum ne este prezentat un astfel de display ce poate fi rulat pe un diametru de doar 4 mm, chiar si cand este pornit.
Totul a fost posibil datorita folosirii unui nou material, derivat de perixantenoxanten (PXX), semiconductor stabil intr-o gama larga de conditii. Acesta permite realizarea unui OLED de doar 80 um grosime. Iar prototipul a avut o diagonala de 4.1″ (10.4 cm), 16.7 milioane de culori, rezolutie de 432*240 pixeli, o luminozitate de 100 cd/m2 si un contrast de 1000:1.
Cu ajutorul noului PXX sunt eliminate orice elemente rigide dintr-un astfel de display. Iar Sony ne asigura ca sunt suportate peste 1000 de deformari, fara pierderea proprietatilor, si ca acest proces tehnologic este mult mai accesibil decat tentativele precedente. Sa vedem daca isi va gasi sau nu aplicativitate.