Spotify încearcă să atragă utilizatorii mai pretențioși pe partea de audio și a lansat un nou feature pentru aplicația desktop de Windows, numit Exclusive Mode. Acesta promite o calitate mai bună a sunetului, însă vine și cu unele limitări care s-ar putea să nu fie pe placul tuturor.
Ideea din spatele acestui mod este simplă. În mod normal, sistemul de operare procesează toate sunetele și le amestecă, fie că vorbim de muzică, browser sau notificări. În acest proces apare resampling, jitter și alte mici imperfecțiuni care pot afecta calitatea audio, mai ales dacă folosești echipamente mai serioase, cum ar fi un DAC extern sau monitoare de studio.
Cu Exclusive Mode activat, Spotify ocolește complet mixerul audio din Windows și trimite semnalul direct către dispozitivul audio. Practic, aplicația preia controlul total asupra plăcii de sunet sau a DAC-ului, ceea ce duce la un sunet mai curat și mai precis. Diferențele ar trebui să fie vizibile mai ales pe căști cu impedanță mare sau sisteme audio de calitate.
Partea mai puțin plăcută este că acest mod blochează dispozitivul audio. Asta înseamnă că, în timp ce asculți muzică în Spotify, alte aplicații nu vor mai putea reda sunet pe același device. Dacă deschizi un clip pe YouTube sau primești o notificare, nu vei auzi nimic până nu dezactivezi funcția sau schimbi ieșirea audio.
Activarea este destul de simplă și se face din setările aplicației desktop, în secțiunea Devices, unde apare opțiunea Exclusive Mode pentru fiecare dispozitiv de redare. Trebuie menționat și că această funcție nu se aplică pentru podcasturi, videoclipuri sau alte tipuri de conținut din platformă.
Spotify recomandă și dezactivarea unor opțiuni precum Volume Normalization, Automix, Crossfade sau egalizatorul, pentru a obține un semnal audio cât mai curat.
În acest moment, Exclusive Mode este disponibil doar pentru utilizatorii Premium pe aplicația de Windows. O versiune pentru macOS este în dezvoltare.





Mersi de știre, este bine de știut pentru că și din acest motiv stau pe Tidal: se aude mai „plin” (cu driver Alternative A2DP și LDAC prin Bluetooth).
Tidal este foarte foarte bun.
Ar mai și Qobuz.