othing a lansat seria Phone (3a), ridicând standardele telefoanelor sale mid-range prin funcții avansate.
Nothing Fold (1): primul pliabil al companiei pare că va fi o reușită
Compania londoneză Nothing, cunoscută pentru abordările sale inovatoare în domeniul tehnologiei, a anunțat lansarea Nothing Fold (1), primul său telefon pliabil. După succesul dispozitivelor Phone (1), Phone (2) și Phone (2a), Nothing își extinde portofoliul cu un model care promite să aducă un suflu nou în segmentul pliabilelor.
Am folosit un Android dupa 4 ani de iPhone: Nothing Phone 2A review
Nici nu mi-am dat seama ca a trecut atat de mult timp de cand n-am mai folosit, zile intregi la rand, un telefon cu Android ca telefon principal. Insa s-a intamplat acum cu Nothing Phone 2A, asa ca nu puteam sa nu scriu un review putin diferit.
Detalii complete pentru Nothing Phone (2a), inclusiv prețul recomandat
Ieri, compania Nothing a anunțat lansarea mult așteptatului Phone (2a), un dispozitiv interesant, primul din gama mid-range a companiei lui Carl Pei.
Nothing Phone (2a) va veni cu procesor MediaTek
Despre Nothing Phone (2a) am tot scris aici, mai ales că lansarea lui va fi peste fix două săptămâni.
Nothing Phone (2a) apare in primele poze live
Nothing a confirmat ca telefonul de buget (2a) este pe drum, iar primele poze live au aparut pe internet.
Nothing Phone 2 scapa pe internet
Nothing…iPhone 2?
Nothing Phone (2) vine la vara
A fost confirmat prin intermediul contului oficial de Twitter, care prezinta si un mic teaser legat de constructia acestuia.
Un posibil telefon Nothing va fi lansat pe 23 martie
Compania Nothing a lui Carl Pei ar putea lansa in 23 martie primul telefon. Nu uitati, Carl Pei a fost omul din spatele OnePlus.