Am tot scris despre experiențele mele cu Temu, noul rising star în domeniul comerțului online din China, așa că subiectul nu este deloc nou pentru voi.
Eu mai comand de la ei tot felul de chestii simple și ieftine, de care am (sau nu am) nevoie pe la casă, așa că pot spune că am devenit client obișnuit pentru ei. 🙂 Prin urmare, am observat că au livrat coletele cu diverși curieri – la început a fost DPD, apoi Fan Courier, iar acum Sameday. Nu am idee dacă au avut de la început contract cu toți și au trimis la mine care era mai liber, dar nu am primit vreun pachet cu întărziere sau cu defecte de livrare.
Ei bine, sâmbătă mi-au ajuns trei colete, iar schimbarea majoră a fost că au efectuat livrarea la easybox, nu le-au mai adus la mine la poartă! Primisem de două zile sms și e-mail cu numărul de AWB, așa că am observat că Sameday e firma aleasă, dar abia dimineață, când am primit notificare că sunt în locker am realizat că le-au lăsat acolo.
Personal mă bucură schimbarea, pentru că nu sunt tot timpul disponibil când vin curieri, iar de la easybox pot ridica coletele când vreau, am timp sau drum pe acolo. Unde mai pui că firma a ieșit bine în sondajul nostru, deci nu mă aștept la întârzieri.
PS: Poate mai aruncați un ochi și pe opinia mea de anul trecut, că pare tot mai aproape de realizare profeția de acolo. 🙂
Super Temu pentru chestii marunte !
la restul de articole nu au pret competitiv
dar chestiile de plastic si silicon si tricotaje
Intradevar am facut cateva comenzi si am observat ca in Romania dureaza trasferul/transportul mai mult ei livreaza foarte urgent
Bună ziua, mă bucur să aflu că sunt persoane pentru care noua găselniță funcționează și produce satisfacție. Colaborarea lor cu Sameday a însemnat pentru mine sfârșitul cumpărăturilor de pe Temu, de fiecare dată fiind obligat să parcurg distanța Gara de Nord – Fabrica de Glucoză pentru a-mi ridica pachetele. Sameday este total opac la cererile de soluționare („așa vrea Temu”, „nu se pot redirecționa livrări la easybox” etc.) și cam aceeași atitudine a avut-o și Temu („curierul permite redirecționarea”). Așadar rămâne doar varianta Joom pentru mine, livrează uneori mai greu și – în majoritatea cazurilor -, la oficiul poștal, dar măcar sunt scutit de obrăznicia și obtuzitatea firmelor de curierat.
Pentru oamenii tineri e ușor și cool varianta cu easybox, dar pentru unii cu probleme de mobilitate este dificil sa traverseze Bucureștiul pentru
un colet.Oricum firma TEMU și-a optimizat cheltuielile cu transportul coletelor, trimițând toate pachetele bucureștenilor in Splaiul Independentei 313b, adresa care nu e prevăzută în nici un contract dintre firma TEMU și cumparator
Sameday este cel care nu doreste sa modifice adrese de livrare.. am patit eu acum cateva zile si era comanda din RO nu de pe TEMU, care atunci cand a ajuns nu a putut fii incarcata deoarece easyboxul nu era functional si dupa o ora de stat in asteptare la telefon sa imi spuna ca nu se poate redirectiona catre alt easybox sub nici o forma .. mi s a parut incredibil sa refuzi total sa modifici adresa de livrare cand cel care primeste coletul iti cere asta in mod special .. mai ales ca easyboxul nu era functional. Same day si serviciul pt suport clienti nu sunt prieteni deloc.. nici chatbotul vietii nu te ajuta cu nimic avand optiuni limitate fix pt probleme limitate
Va fi ultima mea comanda la Temu de cand mi-au livrat coletul la easybox fara sa ma intrebe. Daca ma pun si comand ceva de undeva, pe banii mei, as vrea sa am optiunea de a primi coletul acasa sau la easybox, dupa alegere, dar cand Temu sau Sameday fac alegerea respectiva pe banii si timpul meu, le spun la revedere
Dacă urmăriți comentariile de pe pagina de Facebook a Sameday nu o sa găsiți pe nimeni mulțumit. Livrează comenzile la easybox-uri la 50-80 km distanta.
Chiar și la comenzi locale, care nu au treaba cu Temu.
Mi-am pierdut ore în șir în mesaje pentru temu și easybox care mi-au trimis fără cerere din partea mea pentru easybox, eu am cerut curier pentru ca mai primisem asa colete. Am primit răspunsuri seci de roboti care nu au rezolvat problema mea. Trebuia sa fac 60 km pana la Sibiu la easybox-ul pe care ei l-au numit la o adresa pe care nu am identificat-o nici pana azi, am renunțat la comenzi și măcar am primit banii în cont.