
Un utilizator de Steam din China a doborât recordul pentru cele mai multe jocuri deținute pe platformă. Identitatea reală a acestuia nu este cunoscută, însă pe Steam apare sub pseudonimul de Sonix, iar colecția sa ajunge în prezent la 40.028 jocuri. Titlurile pe care le deține sunt evaluate la 640.951 de dolari, însă e greu de crezut că toate au fost achiziționate la preț întreg la momentul lansării. Mai degrabă, pentru a doborî recordul, utilizatorul a vânat campaniile de reduceri și a achiziționat multe dintre jocuri la prețuri minime. Însă, chiar și așa, tot a cheltuit minim 250.000 de dolari în cei 15 ani de când deține contul de Steam.
Ce e ciudat e că multe dintre jocurile cumpărate nu au fost deschise niciodată, iar titlul în care Sonix și-a dedicat cel mai mult timp și a deblocat fiecare achievement este Alien Swarm – un shooter co-op de la Valve, disponibil în mod gratuit. Totodată, în ciuda investiției sale colosale în jocurile de pe platformă, Sonix aproape că este depășit de un alt utilizator, Ion Brandon Anderson, care deține 39.561 de jocuri în colecție, conform statisticilor de pe SteamDB.
Via Techspot






Participa si tu la discutie!