Samsung a lansat oficial pe 22 iulie noua generație de telefoane pliabile, iar anul acesta nu mai avem doar două modele, ci trei: Galaxy Z Flip8, Galaxy Z Fold8 și Galaxy Z Fold8 Ultra. Le-am văzut și eu săptămâna trecută, în cadrul unui eveniment organizat sub NDA, iar acum pot să vă arăt fotografiile și să vă spun primele impresii.
Evident, surpriza nu a fost chiar totală. Imaginile și o mare parte dintre specificații circulau deja pe internet de câteva luni, însă una este să vezi randări și fotografii scăpate online și alta este să ții telefoanele în mână.
Iar dintre toate cele trei modele, vedeta mea este fără îndoială Galaxy Z Fold8. Nu Ultra și nici Flip.
Fold8 adoptă un format complet diferit
Galaxy Z Fold8 este noul model cu format mai scurt și mai lat, apropiat de ceea ce am văzut în trecut la Google Pixel Fold și la unele telefoane pliabile Oppo.
Închis, telefonul seamănă mai degrabă cu un pașaport decât cu un smartphone obișnuit. Are numai 123,9 mm înălțime, o grosime de 9,7 mm și cântărește 201 grame. Ecranul exterior are 5,5 inch și un raport 10:16, ceea ce îl face foarte ușor de folosit cu o singură mână. Este surprinzător de confortabil și mult mai compact decât pare în fotografii.
Odată deschis, lucrurile devin și mai interesante. Ecranul interior are 7,6 inch și un raport de aproximativ 4:3, mult mai potrivit pentru filme, jocuri, fotografii și navigare pe internet. Dacă îl rotești, raportul devine 3:4 și se potrivește mai bine pentru citit sau pentru site-uri.
Cei care au folosit un Fold clasic știu că ecranul mare nu este întotdeauna exploatat eficient. Unele videoclipuri sunt afișate cu benzi negre uriașe, anumite aplicații arată ciudat, iar paginile web nu profită suficient de suprafața disponibilă. Noul Fold8 încearcă să rezolve exact această problemă printr-un ecran mai apropiat de formatul unei tablete compacte.
Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai importantă schimbare adusă de Samsung anul acesta.
Galaxy Z Fold8 este poziționat între Flip8 și Fold8 Ultra ca preț și dimensiuni, dar nu trebuie privit neapărat ca o versiune mai slabă din punct de vedere al performanței.
Atât Fold8, cât și Fold8 Ultra folosesc Snapdragon 8 Elite Gen 5 for Galaxy. Fold8 vine cu o baterie de 4.800 mAh și încărcare la 45 W, 12 GB RAM în versiunile de 256 și 512 GB și 16 GB RAM pe modelul de 1 TB.
Compromisurile apar în special la camere. Fold8 are o cameră principală de 50 MP și una ultrawide de 50 MP, dar nu primește un teleobiectiv dedicat. Zoomul este limitat la 10x digital.
Fold8 Ultra continuă mai degrabă formatul telefoanelor Fold tradiționale. Are un ecran exterior de 6,5 inch, un display interior de 8 inch, o baterie de 5.000 mAh și un sistem foto mult mai serios: cameră principală de 200 MP, ultrawide de 50 MP și teleobiectiv de 10 MP cu zoom optic 3x. Cântărește 215 grame și are numai 8,9 mm grosime când este pliat.
Așadar, Ultra rămâne alegerea pentru productivitate, camere și multitasking intens, în timp ce Fold8 este mai degrabă telefonul pentru consum multimedia și utilizare zilnică. Personal, formatul mai compact mi se pare mult mai interesant și cred că va mulțumi majoritatea utilizatorilor care își doresc un pliabil de tip carte.
Flex Titanium – principala noutate
Galaxy Z Fold8 și Fold8 Ultra folosesc noua tehnologie Flex Titanium. Sub panoul OLED pliabil există acum o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan îmbunătățită, aplicate peste stratul care absoarbe șocurile. Structura rigidizează ecranul, distribuie mai bine presiunea, permite telefoanelor să fie mai subțiri și, cel mai important, reduce vizibilitatea cutei în timp. Samsung susține că pelicula este de aproximativ 20 de ori mai rigidă mecanic decât stratul polimeric folosit anterior.
Fold8 și Fold8 Ultra primesc și ecrane care ajung la 3.000 de niți, cu rată adaptivă între 1 și 120 Hz, Vision Booster și un finisaj cu reflexii reduse pe ecranul interior. Samsung declară o creștere de aproximativ 15% a luminozității față de Fold7.
Flip8 evoluează, dar nu schimbă radical formula
Galaxy Z Flip8 este cel mai ușor și mai subțire Flip produs până acum de Samsung. Cântărește 180 de grame, are 6,1 mm când este deschis și 13,1 mm când este pliat.
Ecranul principal are 6,9 inch, iar displayul exterior FlexWindow măsoară 4,1 inch și permite accesarea mai multor aplicații și funcții fără deschiderea telefonului. În interior găsim procesorul Exynos 2600, 12GB RAM și o baterie de 4.300mAh. Camerele sunt de 50MP și 12MP.
Este un Flip mai rafinat, mai ușor și ceva mai practic, dar nu mi se pare că schimbă fundamental experiența. Fold8 este cel care aduce cu adevărat ceva diferit în gama Samsung.
Este Fold8 o avanpremieră pentru iPhone-ul pliabil?
Nu putem ignora nici elefantul din cameră: viitorul iPhone pliabil. Apple nu a anunțat oficial un asemenea telefon, însă informațiile apărute până acum indică o posibilă lansare în toamna acestui an. Dispozitivul ar urma să folosească tot un format scurt și lat, cu un ecran exterior de aproximativ 5,5 inch și unul interior de aproape 7,8 inch. Samsung Display este indicat drept principalul furnizor al panoului pliabil.
Dimensiunile sunt foarte apropiate de cele ale noului Galaxy Z Fold8, care are un display exterior de 5,5 inch și unul interior de 7,6 inch.
Eu cred că Samsung a vrut să fure startul înainte ca Apple să intre oficial în această piață. Formatul nu este complet nou, Google și Oppo au folosit deja idei asemănătoare, dar Apple are puterea de a transforma o nișă într-un produs popular.
Prețurile din România sunt foarte mari
Prețurile sunt următoarele și le găsiți deja la precomandă la eMAG.
- Galaxy Z Flip8: de la 6.599 pentru 256 GB și 7374 lei pentru 512 GB;
- Galaxy Z Fold8: de la 10.249 lei pentru 256 GB, 11.024 lei pentru 512 GB și 13.649 lei pentru 1 TB;
- Galaxy Z Fold8 Ultra: este listat doar cu 1TB memorie și 16GB RAM și costă 13.649 lei;
Sunt, fără îndoială, telefoane foarte scumpe.Eu nu m-aș grăbi să le cumpăr imediat după lansare. Telefoanele Samsung ajung de obicei să beneficieze de reduceri, vouchere și oferte mai bune după primele luni.
Fold8 mi-a plăcut cel mai mult și cred că este modelul cu cel mai mare potențial dintre cele trei. Formatul este practic, ecranul interior este mult mai potrivit pentru conținut, iar dimensiunile îl fac mai ușor de folosit decât un Fold tradițional.
Voi ce părere aveți despre noul format? Ați alege Fold8, Fold8 Ultra sau Flip8?



























Participa si tu la discutie!