Captain Claw, No One Lives Forever, Aliens vs. Predator 2, F.E.A.R, Condemned sau Middle-Earth: Shadow of Mordor – cu siguranta ati auzit de minim 1 dintre ele.
Fondat in 1994, studioul american Monolith a livrat aproape hit dupa hit. Captain Claw a fost un plaformer excelent, Blood un FPS pe stilul Doom foarte apreciat. Cu Aliens vs. Predator 2 si-au solidificat pozitia de dezvoltatori de titluri FPS, iar F.E.A.R. a ramas un shooter de care se discuta cu interes si astazi mai ales datorita AI-ului inamicilor, care nu a fost inca egalat de nici un alt joc. Middle-Earth: Shadow of Mordor a introdus sistemul Nemesis si a fost jocul anului pentru foarte multe publicatii si jurnalisti.
Warner Brothers a achizitionat Monolith in 2004, cu un an inainte de lansarea lui F.E.A.R., iar ieri au anuntat ca au luat decizia de a-i inchide. Ultimul joc lansat de Monolith a fost Shadow of War – continuarea directa a lui Shadow of Mordor, in 2017. Acestia lucrau la un nou joc Wonder Woman care intampina dificultati nespecificate, iar ca urmare a intarzierii si progresului lent, WB au decis sa-i inchida.
Warner Brothers, la fel ca Ubisoft si Electronic Arts nu au cel mai bun istoric cand vine vorba de jocuri: au fortat Rocksteady sa faca un live service Suicide Squad pe care nimeni nu l-a dorit si au pierdut 200 milioane de dolari. Multiversus a fost alta lansare fortata WB pe care nimeni nu si-a dorit-o si i-a costat scump.
Daca ne uitam strict la Monolith, pana in momentul achizitiei de catre WB, toate titlurile au fost apreciate de gameri. F.E.A.R desi a fost lansat cu WB ca distribuitor era deja intr-un stadiu avansat de dezvoltare in 2004 si a fost lansat in 2005. Continuarea F.E.A.R s-a distantat prea mult de reteta originala sub presiunea WB, iar continuarea excelentului Shadow of Mordor desi a fost solida, pe toata durata jocului am simtit ca WB a fortat nota si a pus presiune ca o continuare sa existe.
Nu stiu cati membrii din echipa Monolith din 2004 inca erau la Monolith in 2024 si daca acestia mai dispuneau de acelasi nivel de talent, insa avand in vedere tot circul din industria gamingului sunt 95% sigur ca WB este vinovata pentru toate relele petrecute.
[Sursa]
Imi aduc aminte de FEAR. Pentru vremea lui a fost foarte bine facut ca si grafica si modul in care inamicii te atacau. Povestea si atmosfera sunt peste ce gasesti in multe jocuri actuale de gen.