AMD a reacționat rapid la noile lansări Intel. La doar câteva zile după apariția procesoarelor Core Ultra 200S Plus, mai multe modele Ryzen Zen 5 au primit reduceri considerabile la retailerii din Statele Unite, urmând ca, cel mai probabil, în următoarele săptămâni, acestea să fie reduse și la noi în țară. Modelele cu cele mai mari reduceri sunt Ryzen 9 9900X și Ryzen 9 9900X3D, ambele prevăzute cu 12 nuclee și adresate segmentului high-end. Conform listărilor Amazon și a altor retaileri din SUA, Ryzen 9 9900X3D a coborât în ultimele zile până în jurul a 450 de dolari, în timp ce 9900X a ajuns la aproximativ 315 dolari – un minim istoric pentru acest model.
Reducerile vin într-un moment în care Intel încearcă să câștige teren pe segmentul desktop cu noile procesoare Core Ultra 7 270K Plus și Core Ultra 5 250K Plus, orientate atât spre gaming, cât și spre sarcini de productivitate. Modelul 270K Plus, de exemplu, oferă până la 24 de nuclee (8 de performanță + 16 de eficiență), respectiv frecvențe de până la 5,5 GHz, la un preț recomandat de doar 299 de dolari. În acest context, reducerile AMD par o mișcare menită să mențină competitivitatea platformei AM5, mai ales că modelele X3D sunt încă foarte apreciate pentru gaming datorită memoriei 3D V-Cache. Însă rămâne de văzut dacă aceste reduceri vor fi temporare sau dacă vor marca o ajustare mai amplă de prețuri pe piața procesoarelor desktop, pe măsură ce competiția dintre AMD și Intel se intensifică din nou.
Sursa: Neowin





Participa si tu la discutie!