Kyung Kye-hyun, fostul președinte al diviziei de semiconductori a Samsung Electronics, estimează că actuala criză de memorie ar putea lua sfârșit începând cu a doua jumătate a anului 2027, datorită unui val masiv de producție venit din China.
Microsoft anunță Surface Laptop 8 cu procesoare Intel Panther Lake și privacy screen
Microsoft a actualizat gama Surface Laptop și a făcut trecerea la noua generație de procesoare Intel Panther Lake. Lansarea acoperă modelele de de 13.8 și 15 inci și aduce câteva îmbunătățiri notabile, deși panourile OLED zvonite anterior nu și-au făcut apariția, Microsoft păstrând vechile ecrane IPS PixelSense Flow cu rată de refresh de 120Hz.
Lisuan lansează 7G100 – primul GPU de gaming chinezesc disponibil comercial, însă cu performanțe sub așteptări
După ani întregi de încercări și promisiuni, chinezii pare că vin în sfârșit cu un GPU de gaming capabil. Din păcate, acesta are un preț neașteptat de mare și performanțe inferioare modelelor echivalente de la NVIDIA și AMD.
Monitoarele OLED se mențin pe creștere: livrările globale au urcat cu 78% în primul trimestru al anului
Piața monitoarelor OLED pare să intre într-o nouă etapă de maturizare, iar cifrele publicate de TrendForce confirmă clar acest lucru. Potrivit celui mai recent raport al companiei, livrările globale de monitoare OLED au crescut cu 78% în primul trimestru din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Samsung a dezvăluit Odyssey G8 G80HS – primul monitor de gaming 6K
Primul monitor de gaming 6K vine de la Samsung și se numește Odyssey G8 G80HS. Are 32 inci în diagonală, iar rezoluția sa este de 6144 x 3456 pixeli (224 PPI).
Atenție la SSD-urile contrafăcute: piața de fake-uri a explodat pe fondul crizei de memorii
Boom-ul AI nu a scumpit doar memoria RAM, ci a ridicat masiv și prețurile la SSD-uri, iar acest lucru a creat condițiile perfecte pentru o explozie a pieței de produse contrafăcute. Samsung, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători de stocare, este ținta preferată a celor care produc clone, iar cazurile recente sunt […]
Intel pune presiune pe producătorii de PC-uri: adoptarea procesoarelor pe nodul de fabricație 18A ar putea deveni obligatorie
Intel pare decisă să accelereze tranziția către noul său proces de fabricație 18A, iar potrivit unor informații apărute recent, compania ar pune presiune pe producătorii de PC-uri pentru a adopta noile procesoare bazate pe această tehnologie.
AMD pregătește lansarea unui procesor X3D accesibil
Conform unor zvonuri apărute recent, AMD ar pregăti lansarea unui nou procesor din seria X3D, însă de această dată accentul pare să fie pus mai mult pe preț decât pe performanța absolută.
LG a dezvăluit Ultragear 25G590B: monitor de gaming cu rată de refresh de 1000 Hz la rezoluție nativă
LG Ultragear 25G590B este primul monitor de gaming care poate atinge o rată de refresh de 1000 Hz la rezoluție 1080p. Până acum, monitoarele de acest fel operau în dual mode, iar refresh rate-ul maxim putea fi atins doar la o rezoluție inferioară.
ASUS și HP au dezvăluit primele laptopuri cu procesoare Intel Wildcat Lake ca răspuns la MacBook Neo. Prețurile pornesc de la doar 449 de dolari
ASUS și HP au prezentat primele laptopuri bazate pe Intel Wildcat Lake – o generație de procesoare cu consum redus prin care Intel încearcă să răspundă SoC-ului A18 Pro din MacBook Neo.
Apple ar putea reveni la construcția din titan pe iPhone-urile din seria Pro
Noi leak-uri sugerează că Apple ia din nou în calcul utilizarea titanului pentru viitoarele generații de iPhone Pro, posibil după ce compania va reuși să optimizeze costurile și procesul de fabricație.
Cercetătorii au dezvăluit 3D CCD: un nou tip de memorie hibridă NAND-DRAM
O echipă de cercetători a prezentat 3D CCD – o nouă tehnologie experimentală care combină avantajele memoriei NAND și DRAM într-o singură soluție, iar rezultatele de până acum par extrem de promițătoare. Noua arhitectură ar putea oferi performanțe apropiate de DRAM, dar cu avantajele importante ale NAND-ului
Intel a început livrarea primelor sample-uri de procesoare Nova Lake. Creșterile de performanță ar fi de până la 100% în multi-core
Intel a început să livreze primele mostre ale viitoarei generații de procesoare Intel Nova Lake, iar primele informații apărute indică un salt major de performanță. Intel se pare că țintește creșteri de performanță de până la 100% și 20% în operațiuni multi, respectiv single core.
60% din gameri declară că nu vor achiziționa PC-uri noi sau upgrade-uri în următorii doi ani. Cauza: prețurile extrem de mari
Scumpirile accelerate ale hardware-ului încep să aibă efecte tot mai neplăcute asupra pieței PC-urilor. Potrivit unui sondaj recent realizat de Tom’s Hardware, aproximativ 60% din gamerii de PC declară că nu intenționează să își construiască sau să își upgradeze sistemul în următorii doi ani din cauza costurilor extrem de mari.
Memoriile NAND continuă să se scumpească: prețurile wholesale sunt acum cu 600% mai mari față de luna septembrie
Criza memoriei NAND se agravează, iar ultimele date din industrie arată scumpiri masive. Potrivit unui nou raport, în cazul contractelor B2B și wholesale, memoriile NAND au ajuns să fie cu peste 600% mai scumpe față de luna septembrie a anului trecut. Scumpirile afectează direct producătorii de SSD-uri, stick-uri USB și carduri de memorie



















