Am tot vrut să scriu articolul acesta, dar m-am luat cu alte chestii și l-am amânat continuu. Și aș fi continuat să amân în comtinuare, dacă nu primeam ieri mesajul din imaginea de mai jos.
De obicei cumpăr cafea local, de la prăjitorii locale, din Timișoara, din două motive, niciunul legat de cost (cam tot acolo e și dacă iau de aici și dacă comand online, din altă localitate, gen București):
- prefer să am cafeaua cât mai proaspătă
- prefer să ajut cât de mult pot afacerile locale
Acestea fiind spuse, menționez că mai comand, din când în când, de la MABÓ, dat fiind că au cafea de calitate și este una din prăjitoriile de renume, cu premii în domeniu. Chiar acum, în espressor am boabe de la ei și mai am o pungă de 250 grame care își așteaptă rândul.
V-am spus că ieri am primit mesajul de mai sus, dar el a mai fost trimis, cu alte cafele, și de Ziua Îndrăgostiților. Așa că, de fiecare dată am zis să comand și eu încă două pachete, că v-am zis că sunt fanul lor.
Dar știți care a fost problema care m-a împiedicat să finalizez comanda? Faptul că reducerea de 50% se aplică dacă cumperi pachetul combo și e valabil strict la a doua cutie. Practic, reducerea la jumătate e doar la a doua cafea, per total fiind de doar 25%. Și așa aș fi comandat, pentru că prețul era redus față de obicei, dar nu mi s-a părut ok să aflu condițiile finale abia când am vrut să termin comanda.
Și nu sunt singurii care fac asta – am mai descoperit și la alții, care vând alte produse, că fac la fel. Iar asta mi se pare că e doar marketing, după cum ar zice un fost candidat la președinție. 🙂
Concluzia e doar una singură: fiți atenți la ce scrie și cu litere mai mici sau la final!






Ne-am obisnuit sa facem lucrurile „pe repede inainte”. Cati au citit tot contractul de imprumut de la banca (si l-au inteles) inainte sa semneze? Recompensa acum, consecintele….. mai vedem.