Astazi, tot din intamplare, am mai descoperit cateva promotii IT pentru care merita sa va rapesc 5 minute din viata. Stiti noua consola PS 3 super-subtire? Eh, a aparut in Romania la pretul pe care-l spuneam atunci. Mai avem una cu un router si una cu Windows 8.
Situatia financiara Google in Q3
Nici Google nu merge rau dar se putea si mai bine. Din punct de vedere al vanzarilor si al incasarilor situatia e mai buna dar costurile au crescut extrem de mult, facand astfel ca profitul sa scada simtitor. Dar sa vedem mai exact despre ce vorbim.
Kim Dotcom nu se lasa, lanseaza Mega
Pentru ca tot vorbeam despre piraterie, si spiritele s-au cam incins, haideti sa va mai spun una despre Kim Dotcom. Il stiti, a avut Megaupload. Politia a tras tare de el, i-au perchizitionat casa lui si asociatilor lui si a stat si la inchisoare o vreme. Acum a revenit cu forte proaspete.
Castigurile Microsoft in Q3
Este nebunie cu raporturile financiare in aceasta perioada, toti le anunta acum. A venit si randul Microsoft sa-si etaleze sumele, nu sunt slabe dar sunt mai slabe decat in aceeasi perioada a anului trecut. Oricum, vine Windows 8 si poate vor mai creste putin, ei nu pot decat sa spere.
AMD pe pierdere, concediaza mai mult
Saptamana trecuta va spuneam ca AMD urmeaza sa concedieze 30% din ingineri, acum informatia s-a oficializat. Cauza? Rezultate proaste in Q3, trimestrul ce tocmai s-a incheiat: pierderi mai mari si vanzariv mai mici.
Nokia in Q3: inca pe pierdere
Nokia baga tare in ultima vreme sa castige teren cu smartphone-uri avand sistem de operare Windows Phone. Sanse au, hardware bunicel si sistem de operare bun la prima vedere. Totusi, cifrele spun altceva: Nokia este inca in pierdere dar nu se lasa.
The Pirate Bay se muta in cloud
Nu exista delicventi mai hotarati decat echipa din spatele The Pirate Bay. Orice ar face statul sau oricine altcineva sa-i doboara ei nu se lasa, pentru libertatea pirateriei. Ultima data cand auzeam de ei spuneau ca isi vor muta serverele in spatiu dar se pare ca s-au razgandit, se muta in cloud.
Google Event pe 29 octombrie
Microsoft va lansa Windows Phone 8 pe 29 octombrie, tot atunci va lansa si Google… ceva. Invitatiile pentru evenimentul din 29 octombrie, ce va avea loc la New York, sunt in curs de trimitere. Ce va lansa Google? Pai sa vedem ce spun zvonurile.
HDD extern wireless: Gauntlet 320
Tabletele si smartphone-urile au prins o bucata buna din piata, una din problemele lor e ca au spatiu de stocare mic. La asta s-au gandit si cei de la Patriot cand au lansat GAUNTLET 320, un hard-disk extern cu interfata wireless. Din pacate nu credem ca va ajunge in Europa vreodata.
Amazon angajeaza 50000 temporar
Vin sarbatorile si Amazon stie ca va fi nebunie mare in depozit, comenzi multe, extrem de multe si foarte multa munca. Asa ca s-au hotarat sa angajeze temporar niste oameni, vreo 50.000, pentru perioada sarbatorilor de iarna.
Workshopuri de comunicare cu PRBeta
Multi dintre studentii facultatilor noastre au optat pentru domenii de specializare ce au legatura cu relatiile publice, comunicarea sau online-ul. Ei sunt cei carora se adreseaza workshop-urile de comunicare organizate, in perioada 29 octombrie – 8 decembrie 2012, de PRBeta si Romtelecom in cele mai mari orase ale tarii.
iPad mini Apple event
Apple a inceput sa trimita invitatiile pentru lansarea unui nou dispozitiv, cel mai probabil iPad mini. Alte zvonuri spun ca s-ar putea sa vina si un nou MacBook Pro de 13 inch cu ecran Retina. Evenimentul va avea loc pe 23 octombrie, stati pe frecventa.
Configuratie sistem ieftin gaming #2
E mai bine de o luna de cand m-am hotarat ca vreau sa ma joc si am recomandat, cu ajutorul colegului Alex, un sistem de ieftin de gaming, capabil sa ruleze toate jocurile de azi bine la rezolutie HD, rezolutia maxima a monitorului meu. Astazi a venit timpul sa-l comand doar ca, de la 1600 RON […]
ASUS PadFone 2 anuntat
ASUS a promis in luna septembrie ca acum, in octombrie, va dezvalui versiunea a 2-a a lui PadFone, dispozitivul minune: telefon + tableta. Inca de la prima versiune eu m-am aratat mai mult decat impresionat de ceea ce este PadFone.
Microsoft Surface RT pretuit
Microsoft a anuntat propria tableta, Surface, pe data de 19 iunie. Inca de atunci s-a spus ca va fi in doua variante: cu procesor ARM si Windows RT si cu procesor Intel Core i5 si Windows 8. Pana acum nu s-a stiut nimic despre pret in nici unul dintre cele doua cazuri dar acum au […]








