Dincolo de abilitatile practice pe care trebuie sa le aiba un candidat pentru un job in IT, oamenii de recrutare si companiile cauta anumite aptitudini care nu tin neaparat de munca in sine, ci mai degraba de atitudinea fata de munca, oamenii cu care interactionezi si fata de domeniul IT, in general.
Inainte de a te gandi serios la o cariera in domeniu, afla daca indeplinesti cateva dintre cele mai importante aptitudini cerute in industrie si daca esti potrivit pentru un job in IT.
1. Sa iubesti tehnologia
Daca doar iti plac calculatoarele si device-urile destepte, interesul iti va pieri rapid. In acest caz, exista posibilitatea sa reusesti sa obtii un job in domeniul IT, dar sunt mari sanse sa stagnezi la acelasi job sau la acelasi nivel de cariera.
In schimb, daca ai o pasiune pentru acest domeniu, vei fi mereu la curent cu noutatile tehnologice si vei continua sa inveti si dupa ce urmezi cursuri de specialitate. Pasiunea pentru un segment din IT se poate transforma in pasiune pentru noi tehnologii, pe care sa inveti sa le aplici si sa le dezvolti chiar tu. Avantajul celor pasionati e ca isi fac meseria cu placere si ca pot evolua din punct de vedere profesional.
2. Sa ai rabdare
Zi de zi te vei confrunta cu probleme care au nevoie de rezolvare (troubleshooting), fie ca e vorba de un produs sau un proces care nu mai functioneaza. Indiferent in ce ramura a domeniul activezi, vei avea nevoie de rabdarea sa cauti sursa problemei, eliminand pe rand sursele potentiale, apoi sa primesti confirmarea ca solutia gasita de tine functioneaza si reda functionalitatea produsului sau procesului care avea probleme.
Abilitatea de a rezolva problemele aparute se dezvolta de-a lungul timpului. Cu cat abilitatile unui specialist IT sunt mai variate, cu atat creste capacitatea de a gasi mai rapid solutii. De asemenea, vei invata sa faci fata stresului pe care il implica activitatile legate de troubleshooting.
3. Sa inveti mereu ceva nou
In domeniul IT, e important sa inveti mereu lucruri noi prin studiul individual, citind, actualizandu-ti certificatele sau incepand cursuri noi de formare. Nici un specialist IT nu vrea sa se simta depasit de noile tehnologii, astfel ca trebuie sa iti placa sa studiezi mereu, sa te mentii la curent cu evolutia domeniului si sa poti aplica noile cunostinte.
Nimeni nu te va impinge de la spate sa inveti, asa ca depinde doar de tine sa ramai relevant in industrie. Sa fii la curent cu tehnologia nu e doar pentru a avea discutii interesante cu colegii, ci te poate ajuta sa descoperi noi oportunitati si sa fii tu deschizator de drumuri intr-o noua directie.
4. Sa lucrezi ore in sir
Cand esti extrem de pasionat de ceea ce faci, nici nu simti cum trece timpul, nu-i asa? Odata ce intri in domeniul IT, trebuie sa accepti ideea ca vor fi zile in care va fi nevoie sa stai peste program, depasind limita 40 de ore pe saptamana, sa lucrezi in weekend sau chiar de sarbatori. Problemele pot sa apara in afara programului de lucru si rezolvarea lor poate dura mai mult decat te-ai asteptat, iar tu trebuie sa te asiguri ca totul functioneaza mereu in conditii normale.
5. Sa lucrezi in echipa
Indiferent ca esti programator IT sau web designer, spiritul de echipa e esential in fiecare proiect si fiecare om are propriul rol intr-o echipa. Trebuie sa stii sa colaborezi cu colegii tai si sa impartasesti ideile tale cu echipa. Industria functioneaza pe baza schimbului de informatii si mereu va fi cineva care stie mai mult decat tine sau cineva care detine o informatie ce tie iti lipseste. Renunta la idei de tipul “eu stiu totul” sau “eu stiu mai bine” si invata sa lucrezi in echipa.
6. Sa poti sa respecti deadline-ul
Ca sa poti respecta termenul limita pentru un proiect trebuie sa stii sa folosesti la maximum resursele de care dispui. Fiecare om are un alt stil de lucru, asa ca trebuie sa gasesti modalitatea prin care poti incheia o sarcina in timpul alocat: apelezi la ajutorul echipei, folosesti abilitatile practice aplicate in alte proiecte, iti imparti timpul astfel incat sa fii productiv, dar sa ai si timp de relaxare pentru a rezista stresului.
7. Sa ai aptitudini interpersonale
Desi importanta in orice imprejurare, abilitatea de a crea relatii armonioase intre tine si oamenii cu care interactionezi si de a comunica eficient cu cei cu care lucrezi este cu atat mai importanta in IT. E un domeniu in care exista multe cunostinte tehnice pe care trebuie sa le poti explica pe intelesul tuturor, fie ca e vorba de manager, echipa sau clienti pentru care oferi suport. Atitudinea fata de oameni e importanta indiferent ca esti programator, web designer, help desk sau customer service.
In timp ce unele aptitudini pot fi dobandite pe masura ce acumulezi experienta in domeniu, altele tin doar de felul in care gandesti si te raportezi la mediul de lucru. Crezi ca ai profilul unui specialist in IT? Atunci urmeaza-ti visul si transforma pasiunea pentru domeniu intr-o sursa de implinire profesionala si personala.
Guest post scris de Tatiana Mîndrilă – Managing Director la Step IT Academy
Mai exact ca tot de ce aveai nevoie acu câteva sute de ani pentru a supravietui pe o plantatie.
Să ai răbdare și apoi mai jos, să respecți termenele limită.
Fie faci ceva bun care durează mai mult timp, fie fușerești ceva pe-acolo și respecți termenul limită. Zău dacă am văzut vreo estimare măcar tangențial să aibă ceva comun cu realitatea.
Si salariu creste cu 10 lei la 2 ani 🙂
Consider ca @Red are perfecta dreptate. La fel si @Rares.
Au aparut o gramada de firme de outsourcing care vor proiecte finalizate cat mai repede, dar fara sa se tina cont de calitate.
Se stabilesc termene limita numai de dragul de a prinde clientul, dar fara sa aiba vreo treaba cu realitatea. Apoi presiunea cade pe programatori si toata treaba este data peste cap. Important este sa iasa banu.
Din pacate asta e realitatea, pretentii foarte mari, sa stii cat mai multe si daca s-ar putea pe bani cat mai putini. Eventual la o marire iti mai da 50 lei in conditiile in care volumul de proiecte s-a dublat. Sclavie pe plantatie.
Si cea mai importanta: Sa ai un vocabular serios de injuraturi pentru cand subrutinele sau chiar Microsoftul dau rateuri!
@Cristi … Nimeni nu te tine sclav pe plantatie cel putin in IT. Tu esti singurul care decide acest lucru mai ales ca in Romania e o cerere din ce in ce mai mare pentru oameni in IT si acestia pur si simplu nu se mai gasesc, dar pentru asta trebuie sa vrei sa te relochezi in anumite cazuri si/sau sa iti dezvolti cunostiintele de la un an la altul.
PS. nu zic ca nu sunt de acord cu tine in ceea ce priveste anumite firme, dar sunt altele mult mai bune la care poti aplica, dar pentru asta trebuie sa fi cel putin bun in domeniul tau si pentru asta iti trebuie experienta … ca asta e mai buna decat orice studii si/sau calificari.
Bateti campii. I.T. e „control si verificare”. Unde e munca, productia?
Fara resurse, nima progres. E greu sa gestionezi dezastrul. Meditati.