Ieri, dupa discutia despre GPS, m-a contactat Liviu Roman, un cititor Arena IT, sa-mi spuna mai multe despre Google Map Maker, l-am rugat sa faca un articol, mai jos este rezultatul.
Bănuiesc că multă lume folosește Google și mulți s-au folosit de harta Google Maps. Poate câțiva și-au pus întrebarea de unde vin informațiile pe Google Maps. Cum ajung ele acolo? Ei bine, una din surse este Google Map Maker.
Google Map Maker este o aplicație liberă. Ea poate fi folosită de pe orice computer, nu necesită decât o conexiune la internet și un web-browser. În principiu, orice sistem de operare poate fi folosit cu această aplicație. Google Map Maker vă oferă posibilitatea să adăugați și să actualizați informații geografice, astfel încât milioane de utilizatori să le poată vedea în Google Maps sau Google Earth. Puteți oferi informații despre locurile cunoscute de dumneavostră, cum ar fi companiile din orașul dumneavoastră, atracțiile turistice sau locurile care merită vizitate…. în câteva cuvinte, puteți contribui la acuratețea cu care harta reflectă lumea din jurul nostru.
Adăugarea de noi puncte de interes și actualizările făcute de fiecare utilizator vor fi evaluate și, după aprobare, acestea vor apărea on-line pentru a fi văzute de oamenii din întreaga lume pe computere, pe telefoane mobile și tablete. Și dacă tot vorbim de telefoane mobile și tablete, de curând, Google a implementat și varianta folosirii hărții off-line. Nu mai este necesară o conexiune permanentă la internet. Harta poate fi salvată și stocată pe device-ul respectiv pentru folosirea acesteia mai târziu, când conexiunea la internet nu va mai fi disponibilă.
Dar să revenim la Map Maker. Este de înțeles că toate acestea se întâmplă după anumite reguli și norme. Există un ghid al aplicației, acesta fiind chiar și în limba română. De asemenea, chiar si interfața aplicației poate fi folosită în limba română.
Ar mai fi de spus că particularitățile României au impus și ele un set de reguli specifice. Toate acestea au fost dezbătute și adoptate în urma multor discuții de pe Forumul Map Maker România. Pagina forumului este destul de importantă deoarece aici se pot pune sub dezbatere anumite teme și discuții, se pot obține lămuriri și opinii și chiar se pot publica obiective ce necesită evaluare, pentru a fi eliminată întârzierea publicării editărilor.
Evaluările vor putea fi făcute de orice utilizator. Dar un important cuvânt de spus îl vor avea Moderatorii Regionali. În aplicație îi veți întâlni sub prescurtarea RER (Regional Expert Reviewer). Aceștia nu numai ca vor evalua editările utilizatorilor, moderatorii regionali vor da sfaturi noilor utilizatori și în același timp vor recomanda o utilizare cât mai corectă și mai practică a aplicației.
Google Map Maker se bazează pe încrederea că utilizatorii vor contribui în zonele cunoscute de aceștia și, bineînțeles, pe ajutorul imaginilor din satelit. Nu toate zonele din România sunt acoperite cu imagini din satelit de o calitate satisfăcătoare, dar sperăm că acest lucru se va îmbunătăți în timp. Este de lucru, firește, iar acolo unde au apărut imagini noi pot fi adăugate multe detalii.
De aceea, oricine este binevenit. Începeți să cartografiați chiar azi!
Manescu Andrei a zis
Piei, nici aici nu scap de tine, Liviule. :))