Proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptat în Senat cu 87 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” și o abținere. Senatul este for decizional, astfel că legea va ajunge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Legea este destul de restrictivă, dar era cumva de așteptat, ținând cont de situația din UE, unde au fost discuții aprinse despre acceptarea anumitor furnizori, mai specific – Huawei. În România, operatorii telecom nu vor putea folosi în rețele decât echipamente și soluții ale producătorilor avizați de CSAT, însă echipamente și softuri ale unui producător al cărui aviz CSAT este negativ, pot fi folosite pentru cel mult 7 ani, dacă este vorba de elemente ce țin de rețeaua de acces radio, cum ar fi stațiile de bază și transportul traficului aferent acesteia, potrivit unui amendament adoptat în Senat. Pentru elementele ce sunt incluse în nucleul rețelei, termenul maxim de folosire este de 5 ani.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare. Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.
mda, sa inceapa iradierea…si supunerea totala..