Microsoft renunță la Outlook Lite începand cu luna mai, iar utilizatorii sunt forțați să treacă la aplicația standard. Microsoft a confirmat că va închide aplicația Outlook Lite pe 26 mai, marcând finalul unei soluții lansate în 2022 pentru telefoane Android mai slabe și conexiuni lente.
Aplicația fusese deja retrasă din Google Play Store încă din octombrie 2025, însă acum compania anunță că va opri complet funcționarea ei și pentru utilizatorii existenți. Cei care folosesc Outlook Lite vor fi redirecționați către versiunea standard, Outlook Mobile, unde își vor putea accesa în continuare emailurile, calendarul și atașamentele după autentificare.
Microsoft recomandă explicit trecerea la aplicația completă, promițând o experiență mai sigură și mai bogată în funcții, chiar dacă asta înseamnă renunțarea la varianta optimizată pentru dispozitive low-end.





Participa si tu la discutie!