Cillian Murphy revine în Peaky Blinders: The Immortal Man – merită filmul de pe Netflix?

Dacă ieri v-am scris despre noul film lansat de Netflix – Peaky Blinders: The Immortal Man, azi revin cu câteva impresii de după vizionare.

Colegii de la gadget.ro au o rubrică recurentă de genul acesta, dar nu cred că vom prelua și noi modelul. 🙂 Cu toate acestea, pentru că am fost mare fan al seriei Peaky Blinders și știu că a devenit un serial-cult al acestei perioade, am zis că merită efortul acesta. Însă. vă rog să țineți cont că nu am pretenția să fiu un critic de cinema sau un specialist în domeniu.

Cronica de mai jos nu dezvăluie momente-cheie de final, așa că o puteți citi liniștiți și înainte de vizionare.  Vă mai zic, îniante de a trece la fapte, că filmul îl are pe Tom Harper la regie și scenariul este semnat de Steven Knight.

Ei bine, acum că am făcut introducerea, să trecem la acțiune. Filmul are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă bombardează insula britanică din greu, iar Birminghamul devine din nou un loc în care istoria mare și afacerile de familie se amestecă periculos. De altfel, filmul chiar cu asta se deschide: cu imaginea dură a unei fabrici de muniție bombardate. Dacă țineți minte serialul, ultima parte se încheia cu amenințarea fascistă asupra Europei și a Marii Britanii, deci direcția aleasă pentru film este cât se poate de logică.

Thomas Shelby, personajul principal, nu prea apare activ jumătate din film, pentru că este retras la conacul său, unde scrie o carte. Titlul acesteia îl aflăm abia la final și este chiar numele filmului: The Immortal Man. Din vechea lui lume au rămas doar câteva repere ; familia împrăștiată, umbrele trecutului și o nouă generație care încearcă să-și găsească locul între crimă organizată, politică și război. Fără să intru în detalii de intrigă, filmul pune puternic accent pe conflictul dintre vechea gardă și cei tineri, care fie vor să ducă mai departe moștenirea, fie să o rescrie în termenii lor.

Fi,mul de față e, în esență, un epilog cinematografic pentru Tommy Shelby: vizual spectaculos, excelent jucat, emoțional apăsat, dar uneori repetitiv și extrem de atașat de formula serialului. Are tot felul de referințe circulare, care fac legătura cu momente iconice din sezoanele trecute – de la modul în care Tommy intră în oraș, la felul în care comunitatea îl privește, până la felul în care trecutul revine constant peste el. Dacă ați iubit „atmosfera Peaky Blinders”, aici o primiți cu vârf și îndesat!

Povestea în sine nu e foarte complicată, dar e ancorată într-un context istoric interesant: ascensiunea fascismului, paranoia războiului și modul în care bandele din Anglia ajung din nou să fie prinse la mijloc între stat, crimă organizată și jocuri de putere internaționale. Filmul construiește un complot suficient de mare cât să justifice revenirea lui Tommy în acțiune, dar lasă mereu impresia că adevărata miză nu e doar „planul negativilor”, ci ceea ce se întâmplă în interiorul familiei Shelby și în mintea lui Thomas.

Cillian Murphy reușește să dea o nouă fațetă personajului principal: mult mai calm, mai absent și alienat față de seriile anterioare, dar la fel de periculos și imprevizibil atunci când trebuie. Se simte că joacă un Tommy măcinat de tot ce a trăit, de la Primul Război Mondial, la dramele familiale și la toate compromisurile făcute ca lider al Peaky Blinders. Este un rol mult mai psihologic, mai interiorizat, genul de interpretare care stă în tăceri, priviri și mici gesturi, și nu m-ar mira să fie menționat serios la premii. Fie ele britanice, americane, germane sau italiene. 🙂

Barry Keoghan, în rolul fiului înstrăinat, este un plus major, aducând un dinamism intens relației tată-fiu și un tip de energie mai imprevizibilă, tipică pentru rolurile lui recente. Chimia dintre cei doi funcționează foarte bine și dă filmului o coloană vertebrală emoțională solidă, chiar și atunci când scenariul reia teme deja explorate în serial. Practic, îi vedem pe cei doi ca două versiuni ale aceluiași tip de om, aflate la generații diferite și în epoci diferite, dar cu aceleași tentații și aceleași blesteme de familie.

În schimb, lucrul care mi-a lipsit acum a fost personajul negativ. Tim Roth îl joacă pe John Beckett, un politician britanic cu legături dubioase și idei extremiste, dar nu se ridică la nivelul predecesorilor lui din serial, acolo unde antagoniștii aveau, de multe ori, o forță aproape mitologică. Aici, focusul principal cade clar pe lupta interioară a lui Tommy, pe relația cu familia și pe felul în care încearcă să împace ce a fost cu ce ar mai putea fi, așa că villain-ul devine mai degrabă o piesă din decor decât o forță memorabilă în sine.

Din punct de vedere vizual, filmul este ireproșabil. George Steel, directorul de imagine al serialului, transferă pe marele ecran același stil „luxos de murdar”: texturi de noroi, piatră, fum și ruine care dau un aer apocaliptic Birminghamului bombardat. Avem parte de același tip de limbaj extrem de dur și colorat, de același fir narativ cu crime violente, trădări și legături de prietenie și de familie care nu pot fi explicate tot timpul, dar care sunt de netrecut. Pe scurt, filmul nu se rupe de tiparul serialului – primești exact ce te-ai aștepta de la un Peaky Blinders pe marele ecran.

Estetica vestimentară rămâne unul dintre marile atuuri: costumele semnate de Alison McCosh transformă din nou străzile în podium de modă, cu paltoane de cașmir, costume trei piese și celebra pălărie cu cozoroc devenite deja elemente iconice. Există chiar un montaj de „îmbrăcare” a lui Tommy, care reînvie mitologia vizuală a personajului și îți amintește de ce imaginea lui a devenit atât de recognoscibilă.

Pe partea de sunet, filmul păstrează ADN-ul serialului: rock alternativ, tonuri întunecate, plus o nouă piesă de la Nick Cave, care se potrivește perfect cu vibe-ul de baladă gangsterescă deprimantă. E genul de soundtrack care s-ar putea să li se pară deja „old news” celor foarte tineri, dar pentru fanii Peaky Blinders e exact genul de alegere muzicală pe care o așteptau.​

Ei bine, la final, vă zic doar atât: dacă v-a plăcut serialul și ați devenit fani, merită să vedeți și filmul, pentru că este în același ton, duce mai departe povestea lui Tommy Shelby și oferă o închidere decentă pentru vechea gardă, în timp ce schițează o nouă perspectivă asupra generației care vine din urmă. Nu e un film perfect, nu reinventează franciza, dar pentru mine a fost o reîntâlnire intensă și satisfăcătoare cu universul Peaky Blinders – genul de lucru pe care îl vezi cu o sticlă de whisky aproape și cu lumina stinsă.

PS: Nu v-am zis la început, dar vă zic acum – am și o șapcă identică, pe care o port când vremea este rea. Vă las o mostră de inspirație, mai jos (e cu filtru de instagram, nu e pixelată din alt motiv). 😛