AMD in sfarsit a prezentat conceptul sau de procesare de efecte fizice (sau mai bine zis mostenit de la ATI). Acest concept se numeste Asymetric Physics Processing, si presupune folosirea unei placi video pentru rendare 3D si alta placa pentru procesare de fizica. Pana acum se credea ca aceasta placa din urma va primi in sarcina efectele de fizica doar daca de partea video se ocupa un sistem Crossfire. Insa spre incantarea noastra, Asymetric Physics Processing va merge si in modul 1 + 1 (prima placa este pentru 3D, a doua pentru fizica).
Totusi, o placa de baza compatibila Crossfire este necesara. Varianta 2 + 1 (sau Triple Play cum a fost denumita, in care avem de-a face cu un sistem Crossfire care face rendarea si o a treia placa video pentru fizica) este si ea suportata, cu conditia ca placa de baza sa aiba 3 slot-uri PCI-E.
Aceasta implementare are o serie de avantaje. De exemplu, nu este nevoie de o conexiune directa intre placa dedicata procesarii de fizica si cea (sau cele) care se ocupa de partea 3D. Iar placa pentru fizica nu trebuie se fie similara celeilalte (atata timp cat este o placa ATI este suficienta). Acest fapt din urma va deschide noi drumuri pentru placile video ramase in urma unui upgrade, care pot fi puse la treaba in loc sa fie vandute sau aruncate.
Chipset-urile care vor suporta Asymetric Physics Processing sunt momentan doar de la ATI: 580X, Xpress 3200 (varianta Intel), sau viitorul RD790. Nu se stie daca chipset-urile Intel compatibile cu Crossfire (i965 si i975) vor primi si aceasta certificare.
Singurul lucru necunoscut inca este puterea unui GPU de la ATI in procesarea de fizica, comparativ intre ele si cu PhysX.