Am testat noul Renault Clio 2026, o mașină de oraș care s-a transformat radical din toate punctele de vedere. Clio nu mai este mașina drăguță de oraș. Nu mai este un model soft, cu colțuri rotunjite și design jucăuș. S-a transformat radical, de la design și până la tehnologiile folosite. Clio este acum o mașină pe care cu greu o poți refuza.
Renault Clio nu este doar o mașină de oraș, ci este unul dintre cele mai importante modele din industria auto europeană din ultimele trei decenii. Lansat în 1990 ca succesor pentru Renault 5, Clio a reușit rapid să devină un etalon în segmentul B, acolo unde concurența a fost mereu acerbă. Nu vorbim despre un model care a prins un moment bun, ci despre unul care s-a reinventat constant și a rămas relevant generație după generație.
În peste 30 de ani de existență, Clio a trecut prin transformări majore. A evoluat de la o mașină simplă, accesibilă și orientată strict spre mobilitate urbană, la un model matur, bine echipat și suficient de rafinat încât să poată ține locul unei compacte în multe situații. A fost de două ori desemnată Mașina Anului în Europa, o performanță rară, și a ajuns la peste 16 milioane de unități vândute la nivel global, devenind cea mai de succes mașină franceză din istorie.
Succesul lui Clio nu a venit întâmplător. A fost mereu genul de mașină ușor de înțeles și de folosit: dimensiuni compacte, costuri decente, versatilitate bună și, în ultimele generații, a oferit suficientă tehnologie cât să nu simți că faci compromisuri majore. Este exact tipul de model care funcționează la fel de bine pentru un tânăr aflat la primul contact cu lumea auto, cât și pentru cineva care vrea o soluție practică și eficientă pentru oraș.
Astăzi, ajuns la a șasea generație, Clio intră într-o etapă complet diferită, în care trebuie să își păstreze identitatea într-o piață care se schimbă rapid, dominată tot mai mult de electrificare și tehnologie. Iar asta face ca noul Clio 2026 să fie poate mai important ca niciodată pentru Renault.
Design
Șocul cel mai mare a venit încă de la anunțul oficial și de la primele fotografii. Clio 6 arată mai bine ca niciodată, complet diferit de ceea ce ne așteptam noi să vedem. Mașinuța s-a transformat în mașină. Este mai agresivă, mai rafinată, are o identitate mai clară și te cucerește imediat prin liniile noi pe care Renault le oferă. Nimic din actuala mașină nu te duce cu gândul la un alt model Clio și nici măcar la un alt model din gama Renault.
Din orice unghi o privești, în realitate este o mașină mult mai frumoasă decât în fotografii. Culoarea de lansare este verde, însă din păcate aceasta nu poate fi pusă și pe echiparea Esprit Alpine, deși mi-ar fi plăcut mai mult. Aici ne mulțumim cu alte culori, printre care și acest roșu foarte puternic care ne aduce aminte și de alte branduri. Dacă vă duce cu gândul la Soul Red de la Mazda, să știți că nu este nimic greșit. Nu e fix aceeași culoare, dar nici departe nu este.
Cu acest roșu puternic și elementele negre de la exterior, Clio 6 are o alură agresivă și elemente ce ies puternic în evidență. Primul lucru care, din punctul meu de vedere, se remarcă imediat sunt farurile.

Mai jos de far regăsim două benzi LED pentru luminile de zi și semnalizare. Partea LED superioară este și semnalizare, deci își schimbă culoarea, în timp ce partea inferioară rămâne neschimbată.
Un alt element care îți fură privirea este grila frontală. Forma ei este una cunoscută, dar mi-a venit greu în minte de unde s-au inspirat. Seamănă puțin și cu Audi, și cu Ford, și cu Aston Martin. Într-un final nici nu mai contează de unde este inspirată, căci arată foarte bine. Găsim multe rombulețe desenate pe acolo ca să știm în permanență că este un Renault.
De asemenea, sunt multe muchii ascuțite pe partea din față a mașinii. Bara și capota oferă niște linii agresive foarte plăcute ochiului, dar care vor fi un coșmar pentru tinichigiu.
În jurul roților s-a optat pentru plastic lucios, noua modă din industria auto. Dacă la început s-a pus la interior, și încă se pune, acum se pune și la exterior. Nu-l văd prea bine în timp, dar așa, când o mașină are acest plastic care lucește, îți fură ochii. Trebuie trasă o linie clară între practicabilitate și design. Da, multe elemente par foarte frumoase la prima vedere, dar ajungem să regretăm anumite decizii în timp, când se dovedește că acel obiect nu este practic.
Tot pe grila frontală se găsește și un radar, deci atenție mare să fie mereu curat, în special iarna.
Privită din lateral, mașina are o siluetă mult mai atrăgătoare și pare cumva o mașină mai mare, o compactă chiar. Și chiar dacă vorbim tot despre un model de segment B, cifrele spun și ele ceva: Clio are acum 4.116 mm lungime, 1.768 mm lățime și un ampatament de 2.591 mm. Nu e de mirare că dă senzația unei mașini mai așezate. Linia plafonului care coboară ușor în spate, îmbinarea elementelor sub forma unui unghi ascuțit după geamul din spate, dar și mânerul ușii spate ascuns în portieră schimbă complet aspectul mașinii. Sunt linii clare, frumoase, îmbinate perfect.
Un alt aspect sunt chederele ascunse. Uitați-vă cu atenție din lateral și nu o să vedeți niciun cheder vizibil la baza geamurilor. Acesta este discret ascuns sub nivelul portierei, între geam și portieră, astfel încât mașina să aibă o prezență și mai rafinată.
Dacă vă uitați și la raportul dintre geamuri și tablă, Clio a rămas în continuare o mașină de oraș cu vizibilitate bună, însă mi se pare, nu știu din ce motiv, că ușile par mai mari. Sau poate geamurile sunt mai înguste, deși nu par. Cert este că linia portierelor este ascendentă, oferind o alură sportivă. Chiar și pe portiere regăsim linii ascuțite.
Capacele oglinzilor sunt negre, alături de bandourile roților, mânerul ușii spate, antena radio tip aripioară de rechin, dar și spoilerul spate împreună cu farurile și stopurile. Toate acestea sunt negru lucios, iar în combinația cu roșu oferă o imagine de ansamblu absolut fabuloasă. Unde mai pui și că geamurile fumurii ajută la tot acest tablou.
Jantele sunt și ele unele spectaculoase pe acest model. Sunt pe 18 inch și vin cu anvelope 205/45/R18. Sunt un model aerodinamic, aproape pline, astfel încât să ajute la consum. Din documentele primite reiese și că pe Esprit Alpine acestea poartă denumirea de design Cosmic, deci clar s-a pus accent și pe partea de imagine.
Partea din spate este cea care mie mi-a ridicat puțin sprânceana când am văzut primele fotografii. Mi s-a părut un spate urât față de restul mașinii. Vorbeam cu niște prieteni chiar după lansare și mi-au zis „hai mă să o vedem în realitate că sigur o să arate bine”. Și au avut dreptate. În realitate mașina are mai mult sens și arată mult mai bine decât în poze. La fel am zis și de BMW Seria 7, în realitate este o capodoperă.
Spatele are ceva diferit și anume stopurile împărțite în două elemente diferite. Un element se află pe caroserie, pe stâlp, iar alt element se află pe haion. Nu seamănă cu nimic din ce am mai văzut până acum. La fel ca în față, stopurile sunt îmbrăcate în niște elemente plastice de culoare neagră. Sunt bine fixate, că am tras personal de ele.
Ce mi-a atras atenția este linia haionului, care are un fel de terminație ca și cum ar fi un spoiler integrat. Nu este un haion bombat, ci se termină într-un unghi drept de 90 de grade. Foarte interesant design-ul. Mă duce puțin cu gândul la Ferrari Purosangue.
Interior și materiale
Odată deschisă ușa te lovește un vibe plăcut. Prima dată vezi materialele, le recunoști, după care ai contact cu ele. Pe echiparea aceasta, care este de top, s-a pus tot ce este mai bun.
Zonele de contact pentru coate sunt moi, s-a folosit piele sintetică, iar în celelalte zone de contact există un material tip Alcantara. Fețele de uși sunt în principal din plastic tare, mai puțin zona cu material tip Alcantara care integrează și iluminarea ambientală.
Bordul este și el tot din plastic tare, cu accente de Alcantara pe mijloc. Sincer, între noi fie vorba, acel material nu prea își are sensul acolo. Se adună repede praful pe el și poate se și murdărește în timp.
Volanul este îmbrăcat în piele + Alcantara pe interior în partea inferioară, iar plasticul glossy se regăsește și aici în zona butoanelor. Dar vă explic imediat despre ele. Scaunele în echiparea aceasta sunt o combinație de textil + piele, cu multiple cusături și forme.
Sunt foarte confortabile, sunt generoase, nu mi se par mici deloc. Au un suport lateral bun și la un drum lung se comportă foarte bine. Nu știu cum sunt scaunele de bază, dar acestea sunt foarte bune.
Pe consola centrală regăsim panoul de climatizare cu butoane fizice, o veste excelentă pentru toată lumea. Totul se poate controla de acolo rapid, eficient și intuitiv. Nu trebuie să-ți iei ochii de la drum ca să cauți prin tabletă temperatura.
Marea schimbare se află pe mijloc, între șofer și pasager, pe tunelul central. Lipsește schimbătorul. Acesta este mutat acum pe coloana de direcție, lângă maneta pentru ștergătoare și comenzile audio.
În locul schimbătorului clasic amplasat central este o zonă goală folosită pentru depozitare, acoperită de o husă din piele sintetică cu magnet. Este foarte mișto conceptul și îmi place că ai loc pentru diverse obiecte personale. Ai și loc pentru depozitarea unui telefon, plus încărcare wireless și 2 porturi USB-C, iar comenzile pentru Auto Hold și frâna de parcare sunt puse spre cotieră, cam greu de accesat din punctul meu de vedere.
Cotiera, ca tot am menționat-o, nu este reglabilă. Am simțit nevoia să o trag mai în față, căci este destul de scurtă. Te face cumva să stai cu cotul prea în spate dacă vrei să o folosești, dar ai loc generos în ea.
Revenind puțin la volan, acesta are ceea ce par a fi butoane haptice, dar în realitate sunt butoane fizice acoperite doar de un strat de plastic lucios. Le apeși și fac click normal, deci nu vă lăsați păcăliți de imagine. Nu sunt butoane senzitive sau haptice, ci doar butoane fizice clasice cu plastic lucios deasupra. Este o veste bună, căci știm cu toții ce enervante sunt acele butoane pe care le poți apăsa din greșeală când iei un viraj mai strâns.
Pe bord se mai regăsește și un element ce pare a fi din metal, dar este plastic, și încearcă să imite în extremități culoarea unei tobe de evacuare încinsă. Această tematică este întâlnită doar pe echiparea aceasta, pe restul echipărilor este un plastic argintiu de la un capăt la celălalt.
Volanul are comenzile împărțite pe două zone bine delimitate: pe partea stângă este controlul pentru pilot automat, iar pe dreapta comenzile pentru paginarea instrumentarului de bord, comenzi vocale, apelare și navigare prin instrumentarul de bord. Comenzile audio sunt puse separat, în buna tradiție Renault, pe coloana de direcție, pe un satelit dedicat. Astfel, pe partea dreaptă a volanului ai trei manete: schimbătorul de viteze, mă rog, selectorul de viteze, maneta pentru ștergătoare și comenzile audio. Cam aglomerată zona.
Ca să-mi dau cu părerea despre acest interior, pot menționa câteva aspecte care mie mi-au atras atenția și trebuie să le cunoașteți. În primul rând, nu te simți ca într-o mașină mică de oraș. Spațiul în față este unul generos atât pentru șofer, cât și pentru pasager. Ai mult loc la picioare, nu te simți deloc înghesuit, ai vizibilitate excelentă și o poziție la volan neutră. Nu cobori în mașină, dar nici nu stai pe ea.
Volanul nu este perfect rotund, iar asta mie îmi place, căci se simte mai premium așa. Este aderent și atunci când se încălzește, căci are și această funcție, se încălzește tot, nu doar o anumită zonă. Bravo Renault.
Un mare minus din punctul meu de vedere este poziționarea schimbătorului de viteză foarte aproape de maneta pentru ștergătoare. Desigur, necesită obișnuință, dar până ajungi în acel punct, când o să ai de făcut niște schimbări rapide, o să te trezești că pornești ștergătoarele din greșeală. Am pățit-o zilnic, mai ales la parcări. Când te simți presat că blochezi puțin traficul să te bagi în parcare și mai faci și 3-4 manevre de dat înainte și înapoi, o să dai și de ștergătoare, îți garantez.
Pe locurile din spate lucrurile stau foarte bine. În poziția mea de condus eu am loc în spatele șoferului. Scaunul are o scobitură pentru genunchi și ai loc și să-ți bagi tălpile sub scaun. Două persoane pot sta bine în spate chiar și pe distanță mare.
Fețele de uși din spate sunt din plastic în întregime. Nu există niciun element moale aici, nici măcar în zona coatelor. Asta este deranjant. Mă așteptam ca în special pe o echipare de top să existe material moale măcar în zonele de contact.
Bancheta este confortabilă, ai aceleași materiale precum la scaunele din față. Ai loc bun la genunchi, prinderi ISOFIX, dar nu există niciun port USB sau gură de ventilație. Nici nu e cazul pentru o mașină de oraș, dar măcar ai o priză de 12V pe mijloc. Tetierele sunt moi și confortabile, se pot ridica și coborî foarte ușor.
Ai vizibilitate bună și în spate, nu te simți înghesuit și nici nu ai senzația de claustrofobie. Percepția este de o mașină mai mare. Și dacă tot suntem în spate, Renault a echipat acest exemplar de presă cu două accesorii: un suport pentru tabletă și o măsuță cu suport de pahar. Sunt utile pentru copii și intră la categoria de accesorii, deci se achiziționează separat. Dar e bine să știți de ele.
Ne mutăm la portbagaj. Are deschidere manuală și o gură de încărcare mare. Podeaua nu este la nivel cu buza de încărcare, iar asta înseamnă că bagajele vor sta mai fixe, dar și tu va trebui să depui mai mult efort când le bagi. Ai inele de prindere pentru diferite plase și poți rabata și bancheta 40/60 dacă vrei mai mult spațiu.
Aici merită menționat și un detaliu important: versiunea full hybrid vine cu un portbagaj de 309 litri, în timp ce versiunile termice urcă la 391 litri. Asta explică și de ce, dacă alegi E-Tech, trebuie să accepți un mic compromis la capitolul spațiu.
Chiar și așa, mi se pare un portbagaj suficient pentru o familie cu 2 membri. Eu am avut o Corsa cu portbagaj și mai mic și m-am descurcat foarte bine în concedii. Încape un troller mare aici și alte bagaje, deci nu vă faceți griji.
În portbagaj am găsit, tot ca accesoriu, o plasă pentru bagaje și o protecție sub forma unui covoraș din textil. Apreciez prezența roții de rezervă, foarte utilă, chiar dacă este slim. Urăsc când mașinile vin fără roată de rezervă. Aici nu este cazul. Bravo Renault.
Cum se conduce?
Renault a schimbat destul de mult filosofia sistemului său full hybrid odată cu introducerea noii generații de motorizări E-Tech. Dacă până acum vorbeam de un sistem de 1.6 litri și 145 CP, noul setup de 1.8 litri și 160 CP nu este doar un upgrade de putere, ci o evoluție serioasă la nivel de tehnologie și rafinament.
La bază avem un motor pe benzină aspirat de 1.8 litri, care dezvoltă în jur de 110 CP, ajutat de două motoare electrice. Unul este responsabil direct de propulsie și livrează cuplu instant, iar al doilea joacă rol de generator și sincronizare a sistemului. Împreună, ansamblul ajunge la 160 CP și aproximativ 265 Nm, valori suficiente pentru o mașină de oraș, fără pretenții sportive, dar cu un plus clar față de vechea generație.
Ce diferențiază însă sistemul Renault este cutia de viteze. Nu vorbim despre un e-CVT clasic, ca la Toyota, ci despre o transmisie multi-mode fără ambreiaj, inspirată din soluții dezvoltate în Formula 1. În practică, asta înseamnă că mașina jonglează constant între mai multe moduri de funcționare: electric, hibrid sau termic, fără intervenția șoferului. Uneori merge complet electric, alteori motorul termic doar încarcă bateria, iar în sarcină mare lucrează toate împreună.
Bateria are o capacitate de aproximativ 1.4 kWh, suficientă pentru utilizare urbană eficientă. În oraș, mașina poate rula o bună parte din timp în regim electric, iar asta se vede direct în consum.
Pe hârtie, nu pare un sistem spectaculos. În realitate, însă, este unul dintre cele mai complexe din segment, cu o abordare diferită față de concurență. Renault nu a mers pe soluția simplă și dovedită a unui e-CVT, ci a încercat să construiască un sistem mai eficient și mai flexibil, chiar dacă asta vine uneori cu mici compromisuri la capitolul rafinament.
Noul 1.8 E-Tech de 160 CP este un motor gândit pentru eficiență, utilizare zilnică și costuri mici de exploatare. Timpul ne va spune cât este de fiabil.
Cum se conduce? Neașteptat de bine este răspunsul meu. Este o mașină dinamică, cu o direcție precisă și foarte ușoară pentru oraș. Suspensia, în ciuda roților pe 18, se comportă peste așteptări. Preia foarte bine denivelările de oraș, șinele de tramvai și limitatoarele de viteză. Nu este zgomotoasă și o simt că se mișcă repede. Nu te lasă fără pietre la rinichi, dar oferă și stabilitate dacă abordezi virajele mai strâns. Mă așteptam la o suspensie mai tare sau la una care să nu preia atât de bine șocurile.
Manevrabilitatea mașinii este un alt punct forte. Este fâșneață, te poți strecura ușor cu ea, iar vizibilitatea te ajută să citești mai bine traficul. Direcția este precisă și rafinată, ușoară în oraș și precisă la viteze mari. Da, este asistată electric, dar ai destul de mult control.
Am și câteva obiecții legate de modul în care se simte motorul. Primul aspect este că în oraș nu simți că ai 160 CP. Nu pare o mașină atât de puternică. Da, este sprintenă, pleci primul de la semafor fără să îți dai seama, dar nu simți cei 160 CP la viteze de oraș. Însă abia după ce am intrat pe autostradă și i-am dat puțină talpă am simțit puterea. Mașina te ajută să faci depășiri rapide la orice viteză. Are putere să tragă și la 120 km/h, și la 160 km/h. Te poți baza pe ea în depășiri fără niciun stres. Aici i-am simțit puterea.
Singura mea critică se leagă doar de rafinament. Motorul are momente când nu merge rotund. Turația oscilează atunci când încarcă bateria și produce anumite sunete interesante. Stă destul de turat atunci când încarcă sau când este rece, iar asta pe unii i-ar putea speria. După ce am discutat cu niște oameni de la Renault, am aflat că este normal. Motorul trebuie să ajungă la o anumită temperatură de funcționare destul de repede, trebuie să respecte niște emisii și niște norme de poluare. Așa funcționează el și nu este nimic de speriat. Dar da, cine nu este obișnuit ar putea să vină cu anumite teorii, însă adevărul este acesta.
Ce tehnologii are Clio 6?
În primul rând, la interior sunt două ecrane: instrumentarul de bord complet digital și sistemul multimedia. În funcție de echipare, poti avea instrumentar TFT de 7 inch pe Evolution și 10,25 inch pe versiunile superioare, iar ecranul central este de 10,1 inch. Pe instrumentarul de bord se poate afișa doar viteza în format digital și informații despre diferite funcții ale mașinii, precum: temperatura apei, benzina, modurile de condus, sursa audio, fluxul de energie, scorul eco și tripul. Se poate afișa și Waze-ul pe aproape tot ecranul, însă tot va rămâne o porțiune unde va fi afișată viteza.
Nu se poate personaliza deloc. Mi-ar fi plăcut să existe mai multe moduri de afișare, poate chiar și un turometru și mai multe teme. Se pot face și, mai ales că este un ecran, se poate configura în fel și chip.
Sistemul multimedia mi s-a părut foarte familiar. Eu cred, deși nu am nicio confirmare, că ecranul este același ca la celelalte modele din gama Dacia. Diferă doar interfața. Practic aici s-a pus o temă de Renault, mai frumoasă, mai modernă decât vedem pe Dacia. În rest, funcțiile par să fie aceleași și chiar în aceeași ordine plasate. Din fișele de echipare mai reiese și că pe Techno și mai sus apare și integrarea Google, inclusiv navigație.
O să vă las câteva fotografii cu fiecare meniu în parte. Aveți acces la fluxul de energie, camera 360, asistentul de parcare automată, asistență deplasare, setări generale, informații despre vehicul și modurile de condus.
Modurile de condus sunt simple: smart, eco, sport, comfort. Fiecare mod poate fi personalizat cu o anumită iluminare ambientală, se poate seta clima pentru fiecare mod în parte și cam atât.
Mașina oferă și un senzor care monitorizează activitatea șoferului, care nu mi se pare deloc intruziv. Are rolul de a avertiza șoferul atunci când nu este atent la drum și este obosit.
Clio 6 integrează cele mai noi funcții de asistență precum menținerea benzii, avertizare la părăsirea benzii, avertizare și frânare automată în caz că te apropii prea tare de mașina din față, avertizare la coborârea din mașină dacă în unghiul mort se află o persoană sau vine o mașină și alte funcții smart ce pot preveni o tragedie sau un accident. Se pot dezactiva după bunul plac, dar multe sunt chiar utile. Cea mai enervantă funcție este cea care citește semnele de viteză și te avertizează cu un sonor dacă ai depășit limita.
Pe hârtie, Esprit Alpine vine și cu o listă mai serioasă de sisteme, printre care blind spot assist, rear cross traffic alert, active driver assist, senzori de parcare față, spate și laterali, plus cruise control adaptiv inteligent.
Dar pentru asta există butonul My Perso, care poate fi setat după bunul plac cu propriile funcții. Trebuie doar să-ți faci un profil cu ce vrei activat/dezactivat și să-l apeși de două ori când te urci în mașină. Cum zice și Luci, butonul ăsta a fost inventat de un român și este cea mai tare chestie.
Mașina poate parca și singură, dar asta nu este o noutate. Funcția e mișto să o folosești o dată, dar nu mi se pare foarte utilă. O să vă las un video să vedeți. Practic, selectezi ce tip de parcare urmează să faci, mașina îți găsește locul potrivit și trebuie doar să accelerezi și să frânezi și să o treci din D în R la nevoie. Volanul îl controlează mașina.
Din categoria și altele
Vreau să menționez aici sistemul audio excelent de la Harman Kardon. Are un subwoofer în spate și se aude absolut senzațional. Are volum, bass, totul se aude clar și curat și poți să personalizezi experiența audio cum vrei tu din setări. Din lista de opționale reiese și că nu este deloc ieftin, deci clar este unul dintre acele extra-uri care chiar merită dacă pui preț pe muzică.
Mașina are scaune față încălzite, volan încălzit în totalitate și îmi place că încălzirea se face foarte repede. Nu trebuie să aștepți prea mult.
Vizibilitatea pe lunetă este mică dacă ai tetierele ridicate, aproape devine inutilizabilă în acest caz. Recomand să fie lăsate tetierele dacă nu sunt pasageri, pentru o mai bună vizibilitate.
Ștergătoarele sunt și ele excelente. Sunt mari și acoperă parbrizul în totalitate, lucru rar întâlnit. Sunt și silențioase și ai duze cu 3 găuri, deci 6 jeturi de apă pe parbriz.
Am zis că butoanele de pe volan sunt de fapt butoane fizice? Vă mai zic o dată.
Încărcarea pentru telefon mi se pare greoaie și nu tot timpul funcționează bine. Poate contează și ce telefon este sau de husa folosită.
Mașina are o antifonare impecabilă pentru clasa ei. Vă zic mașini mai scumpe cu antifonare mai proastă? Una din ele este Corolla sau orice alt model de la Toyota. Renault s-a străduit să facă o treabă bună și la viteze de autostradă poți să ai o conversație liniștită în mașină. Am apreciat mult asta.
Geamurile sunt toate cu impuls, deci nu trebuie să stai cu butonul apăsat.
Atunci când Apple CarPlay este funcțional, meniul mașinii nu dispare. Încă este prezent pe latura din stânga și îți mănâncă puțin din interfață. La alte branduri am văzut că s-a pus un buton special care îți extinde interfața până în margini dacă îți dorești asta.
Cât consumă?
Motorul de 1.8 se laudă cu consumuri bune. Refuz să mă iau după cifrele oficiale, căci acele valori sunt date în condiții perfecte, ceea ce în realitate nu se întâmplă niciodată. În oraș, prin București, un drum din Militari până în Obor, mașina a avut un consum de 5.6 litri/100 km. Un consum excelent într-un oraș aproape gol în perioada în care am testat mașina.
Pe autostradă, la viteza de 140 km/h, mașina a scos o medie de 8 litri/100 km. La finalul celor 4 zile de test am avut un consum total mediu de 7.1 litri/100 km.
Cât costă?
Renault Clio are patru variante de echipare:
- Evolution – cu motorizări disponibile TCe 115 și E-Tech Full Hybrid 160 – 17.800 euro și respectiv 22.750 euro
- Evolution+ cu motorizarea TCe 115 de la 19.000 euro
- Techno – cu motorizările TCe 115, TCe 115 EDC (cutie automată) și E-Tech Full Hybrid 160 – 20.700 euro, 22.100 euro pentru varianta cu EDC și 24.450 euro pentru varianta E-Tech Hybrid
- Esprit Alpine – cu motorizările TCe 115 EDC și E-Tech Full Hybrid 160 – 23.850 euro și respectiv 26.200 euro
O să existe și motorizarea Eco-G 120 EDC cu instalație GPL cât de curând, dar nu știu prețul.
La cele spuse de mine mai sus adăugați și opționalele. O vopsea costă 500 euro, sistemul de parking costă 600 euro, pachetul iarnă (volan și scaune încălzite) costă 400 euro, sistemul audio Harman Kardon este 650 euro, iar roata de rezervă este 200 euro.
Concluzie
Renault Clio 2026 nu mai este doar o mașină de oraș simpatică, ci un model matur, bine gândit și surprinzător de rafinat pentru clasa sa. Arată excelent, se conduce foarte bine, este eficient și vine cu suficientă tehnologie cât să pară o mașină dintr-o clasă superioara. Nu este perfect, mai ales la capitolul rafinament al sistemului hibrid, dar per total este unul dintre cele mai reușite Clio de până acum.




























































































































Este oribila
Fara suparare dar arata ca dracu, atat exterior cat si interior!
No, fain
si-au batut joc de Clio
Varu’ Sandero sughite in sec…
draguta si interesanta, dar vreau sa stiu daca este mai buna decat VW Golf sau Golf-ul este totusi mai bun decat ea? ce zici Gabriel, o idee ceva, care e mai buna, sa aflu si eu.
Sunt masini de clasa diferita. Clio este rival pentru Polo, nu Golf.
As să cumpăr vrea să cumpăr o mașină anul acesta, dar nu găsesc decât tablete pe roti. Toate sunt la fel. Motoare complicate care au 15k de moduri de alimentare, nspe mii motorașe și motoriști electrice etc. Vorba bătrânească lucru amestecat miroase-a… completați voi. De preturi ce sa zic: 25k cutia asta de chibrituri?
Vreau o mașină fără tableta. În curând o să am în mașină un ecran mai mare că tv-ul. Sa ajuns la niste hidoșenii de genul Mazda 5 sau Tesla etc, cu un ecran mai mare decât laptopul meu, iar că sa vad vitezometrul trebuie sa mut privirea de la drum. Și se mai întreabă unii de ce își iau oamenii sh.
Deși sincer as fi vrut să mă înnoiesc asta e rămân la „cazanul” meu diesel din 2016 care nu m-am lăsat niciodată balta (ca exemplu are bateria originală). Acum îi fac distribuția (vreo 1500 de euro toată distracția) și o sa o mai ducă încă 6-7 ani timp in care cutia asta de clio o sa fie într-un cimitir de mașini.
Ai multe alternative. Depinde ce buget ai. Masina in cazul de fata, asa cum am spus, are un pret de pornire de 18.000 euro.
@gabriel
Alternativa fiind…
O pleca ea de la 18k dar până la o mașină decentă mai sunt multi euroi de numărat.
Tu sa zici ce pretentii ai. Un best buy este Sandero la banii aia.
dar i-ai pus omv100+?!!!!!
cel mai dragut reno de pana acum….de obicei reno a avut numai masini naspa …..
Nu te ajuta cu nimic benzina de 100 la astfel de motoare.
la orice motor ajuta!
@gabriel
În comentariul meu tocmai am spus că nu vreau tablete înfipte în bord ca nuca-n perete, motoare cu 3 hamsteri obosiți de la câți steroizi s-a băgat în ei să poate mișca decent conservele astea etc.
Bre Nea Gicu, matale bați câmpii major.
Ce tot o dai cu clișee din astea prăfuite, teleportează-te în secolul trecut dacă nu vrei mașini cu tablete, dar vrei cazene fumegânde care împrăștie moarte în orașe prin noxele împuțite.
Renault a avut motoarele Tce în 3 pistoane la fel de fiabile e precum cele aspirate în 4 cilindri, dar ce să știe cineva ca tine care scrie doar copilării.
Din poze, exteriorul imi place.
Interiorul este foarte foarte neplacut…
Multumesc pentru review. Chiar asteptam ceva de genul acesta. Unii spuneau ca devine galagioasa la viteza de autostrada dar daca poti avea o conversatie normala mi se pare pare lucru. La Megane-ul meu 1.3 TCE 140 la 130km deja trebuie sa ridic tonul. Si ma gandesc serios sa il schimb cu un Clio 2026. Facusem o configurare cu noua Fabia 130, am pus tot pe ea si ma ducea pe la vreo 34k, in conditiile in care scaunele nu sunt electrice iar frana de mana este manuala. O fi bun 1.5-ul dar si consuma mai mult decat Clio 2026. Deci multumesc pentru prezentare, m-a convins ca alegerea mea va fi una buna!