Pentru cei mai tineri, titlul este o parafrazare a filmului românesc Profetul, aurul și ardelenii, cu Ilarion Ciobanu, Olga Tudorache sau Victor Rebengiuc.
Germanii de la Institutul Max Plank au venit cu o idee interesantă, ca urmare a unor monitorizări atente ale planetelor și a stelelor observate de-a lungul timpului: cu ct o stea conține mai puțin metal, cu atât mai multe șanse are ca planetele care o orbitează să favorizeze apariția vieții.
Acest lucru se datorează faptului că există o legătură directă între metalicitatea lor, cantitatea de radiații UV pe care o emit și atmosferele planetelor stâncoase care le orbitează. Se pare că stelele sărace în metale oferă condiții mai bune pentru viața pe planetele lor decât cele bogate în metale.
Ce a determinat echipa științifică să facă această legătură? Totul a început cu un studiu realizat în urmă cu câțiva ani, care a comparat variațiile de luminozitate ale Soarelui cu cele ale multor alte stele de tip similar. Unele dintre aceste stele au prezentat o intensitate uriașă mai puternică decât cea a Soarelui. „Am văzut vârfuri uriașe de intensitate”, spune Dr. Alexander Shapiro, care a fost implicat în acea lucrare. „Prin urmare, este foarte posibil ca și Soarele să fie capabil de astfel de vârfuri de intensitate. În acest caz, și intensitatea luminii ultraviolete ar crește dramatic.”
Momentan sunt doar teorii bazate pe observații, dar nedemonstrate încă, dar pare un fir interesant de urmărit… Mai ales că se știe deja că prea mult metal în stele le împiedică să mai producă energie, le face tot mai reci și le transformă în gigante roșii care își sfârșesc viața ca pitice albe.
Sursa: universetoday.com
Lasa un comentariu!