OK, dacă ești șofer de ”tigaie” care nu face decât să consume ulei la fiecare plin de combustibil și singura ta justificare pentru care o folosești este că atât îți permiți, poți trece mai departe sau la rubica de comentarii, unde mă poți apostrofa.
Opinie nepopulară: războiul viitorului, faza pe AI
Săptămâna trecută s-a discutat mult pe tema AI, mai ales că DeepSeek și Alibaba au lansat noi modele, care s-au dovedit a fi mai ieftine, dar cel puțin la fel de bune ca și cele americane, în special cel de la OpenAI.
Opinie nepopulară: 2025 va fi anul dispozitivelor purtabile, cu accent pe AI
Acum un an am scris că inelele inteligente vor fi gadgeturile anului 2024, lucru parțial adevărat, mai ales după ce cei de la Samsung au intrat pe această piață.
Opinie nepopulară: Interzicerea TikTok nu mi se pare un abuz
La finalul anului trecut v-am întrebat ce părere aveți legat de o posibilă interzicere a TikTok în România. Am văzut atunci că opt din zece răspunsuri au fost în favoarea unei asemenea decizii, iar în comentarii ați justificat alegerile voastre.
Retrospectiva de vineri: Apple Vision Pro a fost un produs destinat eșecului
Acum aproape un an am scris o opinie nepopulară cu privire la Apple Vision Pro (editorialul poate fi recitit aici), casca de VR a celor de la Apple.
Opinie nepopulară: am trecut de trei ani la iOS și nu am simțit nevoia să cumpăr și alte produse Apple
Sunt deja trei ani de când am schimbat telefoanele Android pentru un iPhone 13 Pro Max, după nouă ani de utilizare al acelui sistem.
Opinie nepopulară: Vodafone merge din rău în mai rău. Până când?
Mai țineți minte ce am scris la final iulie despre Vodafone? Dacă nu, vă las aici link-ul, să recitiți.
Opinie nepopulară: Fiți mai înțelegători cu curierii, mai ales în perioada asta
Cei care ne citiți știți deja că am avut tot felul de probleme cu diverse firme de curierat, despre care am scris aici, aici, aici și aici, iar aici v-am arătat ce anvelope folosesc unii dintre ei.
Opinie nepopulară: digitalizarea României e o glumă, nici aia bună
Despre digitalizarea României au scris alții, indiferent dacă au făcut-o despre reușite sau eșecuri, dar am avut și eu ocazia, aici și aici să o fac.
Opinie nepopulară: dacă ești utilizator obișnuit, abonamentele de telefonie mobilă de la DIGI sunt cele mai bune de pe piață!
Sunt abonat DIGI pe partea de telefonie mobilă de cel puțin zece ani, de când Vodafone s-a zgârcit la oferta de prelungire. De atunci am portat numerele soției și al soacrei la ei, iar pe cele ale copiilor le-am deschis direct la ei.
Opinie nepopulara: nu voi mai trece niciodata la o masina cu motor termic
Sunt deja mai bine de patru ani de cand ne-am luat prima masina electrica si curand se vor face patru ani de cand conducem doar electric. Am parcurs aproape 100.000 km doar electric asa ca pot sa spun cu tarie ca nu planuiesc sa mai trec vreodata la o masina cu motor termic.
Retrospectiva de vineri: după cum am prezis, 2024 nu a fost un an bun pentru angajații din IT
Avem pe site o serie întreagă de articole pe tema concedierilor din industria IT. Practic, nu prea există companie mare din domeniu care să nu fi fost atinsă de asta, anul acesta…
Opinie nepopulară: revenirea la birou nu garantează decât fluctuație mai mare, nu productivitate mai bună
În ultimii ani, lucrul de acasă a devenit nu doar o necesitate, ci o normalitate pentru milioane de angajați din întreaga lume.
Retrospectiva de vineri: Revolut nu și-a pierdut din farmec, cum am prezis
Dacă am discutat despre opiniile mele care s-au adeverit, acum ajungem la una din categoria epic fail. 🙂
Opinie nepopulară: reglementarea care prevede că elevii nu au voie cu telefoane mobile în școală este benefică
La începutul acestui an școlar a fost introdusă o modificare la regulamentele de funcționare ale școlilor, care prevede interdicția de a folosi telefoanele mobile pe întreaga durată a zilei școlare, inclusiv în pauze.





















