TCL a anunțat extinderea portofoliului european pentru 2026, acoperind aproape toate categoriile importante de electronice: televizoare, audio, monitoare de gaming, smartphone-uri, electrocasnice și soluții de conectivitate. Accentul cade pe tehnologiile Mini LED, AI și integrarea ecosistemului.
Vedeta anunțului este noua generație de televizoare SQD-Mini LED. Seria flagship X11L promite specificații extreme, cu până la 10.000 nits luminozitate și peste 20.000 de zone de dimming, plus sunet dezvoltat împreună cu Bang & Olufsen. În zona mai accesibilă, seriile C8L și C7L vin cu până la 6.000 nits, respectiv 3.000 nits și rate de refresh de 144Hz, fiind gândite inclusiv pentru gaming.
TCL a pregătit și un model „lifestyle” – A400 Pro NXTVISION – care pune accent pe design (cadru din lemn și panou mat), dar păstrează tehnologia Mini LED. În paralel, compania pregătește și modele RGB-Mini LED, o evoluție care ar trebui să îmbunătățească semnificativ controlul culorilor și al luminii.
Pe partea audio, TCL vine cu soundbar-uri Dolby Atmos precum A65K (3.1.2) și Q85H Pro (7.1.4), dar și cu un sistem modular wireless Z100, care poate fi extins pentru surround fără cabluri.
Segmentul de gaming și productivitate este acoperit de monitoare precum 32X3A OLED+ (UHD 240Hz sau FHD 480Hz), 27C2A Mini LED și un model ultra-wide 57R94 Dual 4K, cu format 32:9.
TCL continuă să dezvolte și zona de dispozitive mobile, unde aduce smartphone-ul 70 NXTPAPER Pro (ecran anti-reflexie, Dimensity 7300, cameră de 50MP) și tableta Note A1 NXTPAPER, orientată spre citit și productivitate.
Portofoliul este completat de electrocasnice (frigidere, mașini de spălat), soluții de climatizare cu AI și echipamente de rețea cu Wi-Fi 7 și 5G, semn că TCL vrea să acopere complet ecosistemul smart home.









P8L miniLED e surpriza placuta
Astept si C6L succesorul lui C6K