Uniunea Salvați România a depus o inițiativă legislativă prin care toate site-urile și aplicațiile instituțiilor publice să respecte un Sistem Unic de Design Digital (SUDD), un set de reguli comune pentru formulare, mesaje de eroare, încărcare documente, notificări și urmărirea cererilor.
Proiectul, semnat de senatorul Ciprian Rus (președinte Comisia IT&C Senat), cere interfețe predictibile, accesibile persoanelor cu dizabilități și reutilizare componente pentru a tăia costuri și a accelera digitalizarea.
Cetățenii nu ar trebui să reînvețe de fiecare dată cum funcționează statul. Când ai învățat o dată, ar trebui să poți folosi oriunde, explică Rus, subliniind că SUDD nu impune tehnologii specifice sau furnizori, ci standarde deschise.
Inițiativa se inspiră din SUA (21st Century IDEA) și UK (GOV.UK), unde designurile unificate reduc frustrarea și greșelile utilizatorilor.
USR a mai propus platforma națională PNIDP pentru gestionarea infrastructurii digitale publice (domenii, e-mailuri, aplicații), integrată cu Cloud guvernamental – parte din eforturi pentru un stat digital coerent. Proiectul intră în dezbatere parlamentară, țintind transparență și eficiență fără monopol tehnologic.
În opinia mea, ideea SUDD e esențială pentru un stat modern – site-urile publice actuale sunt un haos de interfețe învechite care fură ore prețioase. Aș merge mai departe, dacă tot copiază ideea din SUA, și aș mai implementa o idee de la ei: toți funcționarii publici care comunică să fie obligați să folosească termeni ușor de înțeles de orice cetățean, indiferent de pregătirea lui sau a ei. Nu de alta, dar sunt sătul de același limbaj de lemn, care nu spune nimic, de la medici și polițiști.





Participa si tu la discutie!