Despre Venus, am mai vorbit aici, deși se află la o distanță care variază de la aproximativ 40 de milioane de km până la aproximativ 259 de milioane de km de Terra.
Am scris despre cum ar fi arătat viața pe planetă sau despre posibilitatea ca viața să fi apărut acolo și nu aici. În plus, am mai povestit despre programul spațial al URSS dedicat lui Venus – Venera – cel care a dus prima sondă spațială la suprafața planetei, pe 22 octombrie 1975.
Se pare că noile analize arară că Pământul și Venus sunt mai similare decât am crezut noi la început. Asta deși una este o planetă (încă) plină de viață, iar cealaltă este pustie și fierbinte.
Atmosfera lui Venus, cea mai densă și cea mai fierbinte dintre cele patru planete terestre, este formată în principal din dioxid de carbon, cu o presiune la suprafață de aproximativ 92 de ori mai mare decât presiunea atmosferică la nivelul mării pe Pământ. Temperatura medie planetară se învârte în jurul a 464 de grade Celsius. Unde mai pui că are niște nori tare speciali, de acid sulfuric!
Totuși, o altă trăsătură pe care Venus o are în comun cu Pământul este că elimină căldura interioară în spațiu. Geologii știu că tectonica plăcilor determină pierderea de căldură interioară pe Pământ, radiind căldură în locurile în care plăcile se despart, dar se cunosc puține lucruri despre dinamica interioară a lui Venus.
Acum, cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, au efectuat o analiză a datelor colectate de nava spațială Magellan în anii 1990 pentru a calcula grosimea crustei de pe Venus. Rezultatele lor indică faptul că, în ciuda personalităților lor extrem de diferite, Pământul și Venus au un flux termic comparabil și o grosime litosferică similară; acest lucru impune constrângeri asupra evoluției și dinamicii interioare a lui Venus.
Pământul are plăci tectonice mobile care alunecă, se ciocnesc unele de altele și se separă, facilitând pierderea eficientă a căldurii. Modelele anterioare sugerau că Venus avea fie o situație litosferică de „capac stagnant” – practic o litosferă imobilă și rece care acoperă întreaga planetă. În schimb, cercetătorii de la JPL sugerează un model de „capac moale”, cu o flexiune litosferică activă.
Acum, asta nu presupune că de mâine putem considera Venus ca o destinație viabilă, dar ne arată cât de puține cunoaștem despre planetele din jurul nostru. Asta, în contextul în care se discută tot mai mult despre posibilitatea unor baze permanente pe Lună și, mai apoi, pe Marte…
Sursa: phys.org
Lasa un comentariu!