Razer a anunțat Atlas Pro, un nou mouse pad de gaming din sticlă cu o grosime de doar 1,9 mm, ceea ce îl face, conform companiei, cel mai subțire model de acest tip la nivel global.
Monitoarele Philips Evnia mizează pe design, iluminare și experiență: direcția diferită a gaming-ului în 2026
După ce am văzut ce pregătește AOC pentru zona clasică de gaming, Philips vine cu o abordare diferită prin gama Evnia. Dacă AOC merge agresiv pe performanță pură și segmentare clară pentru gameri, Evnia încearcă să redefinească experiența, cu accent pe design, ambient și integrare în ecosistemul casei.
Am fost la Dubrovnik ca să aflu cele mai noi vești de la AOC și Philips – la ce să ne așteptăm de la viitoarele monitoare de gaming
AOC pare că traversează o perioadă foarte bună în Europa. Conform prezentării din cadrul evenimentului de la Dubrovnik, brandul este pe primul loc în Europa în segmentul de gaming și domină inclusiv zona monitoarelor cu refresh rate de peste 144Hz în 2025. În același timp, compania este lider și pe segmentul consumer (alături de Philips).
Razer lansează Hammerhead V3 HyperSpeed: căști wireless cu latență redusă, ANC îmbunătățit și autonomie de până la 40 de ore
Razer a anunțat noile căști de gaming Hammerhead V3 HyperSpeed, un model in-ear gândit pentru utilizatorii care se joacă pe mai multe dispozitive și vor o experiență audio fără compromisuri. Noutatea principală este combinația dintre conexiunea wireless de 2,4 GHz și Bluetooth 6.0, cu comutare rapidă între ele.
ADATA lansează SSD-ul extern URBAN TAPSAFE, cu deblocare NFC și viteze de până la 1.900 MB/s
ADATA a anunțat lansarea unui nou SSD extern, URBAN TAPSAFE, un model portabil care pune accent pe securitatea datelor și ușurința în utilizare. Noul produs marchează debutul seriei URBAN și vine cu o abordare diferită față de soluțiile clasice de stocare externe, integrând deblocarea prin NFC și suport pentru mai mulți utilizatori.
Roboții ies din laborator: fabrici și competiții sportive, în aceeași săptămână
Două știri apărute aproape simultan arată cât de rapid au evoluat roboții umanoizi: în Europa, un robot a lucrat un schimb complet într-o fabrică Siemens, iar în China, un robot a doborât recordul uman la semimaraton.
iPhone 18 Pro mizează pe o culoare surpriză
Apple pregătește o schimbare de imagine pentru iPhone 18 Pro, iar primele informații din culise arată clar direcția. Culoarea vedetă a viitoarei generații ar urma să fie un nuanță nouă, numită Dark Cherry, un roșu închis, elegant, mai apropiat de vin decât de tonurile aprinse văzute până acum.
Vă era dor de bateriile care se schimbau ușor la telefoane? Ei bine, moda revine din 2027
Din 2027, smartphone‑urile vândute în Uniunea Europeană vor trebui să respecte reguli mult mai stricte, gândite clar pentru utilizatori, nu doar pentru producători.
Huawei prezintă FreeBuds Pro 5 – primele căști cu două motoare de anulare a zgomotului
Huawei a lansat oficial FreeBuds Pro 5 în România pe 16 aprilie 2026, la prețul de 999 lei.
Maxcom Selen Mini – poate fi un cadou bun pentru partenera ta
Maxcom Selen Mini poate fi un cadou foarte bun pentru partenera ta. Este un ceas elegant, cu funcții de bază și care nici nu costă o gălăgie de bani. Face fix ce te aștepți să facă, nu pare deloc ieftin și poți să faci o impresie bună.
Tot ce trebuie să știți despre: cum Xiaomi Mi LED Desk Lamp 1S mi-a rezolvat o problemă de acasă
Bine ați venit la un nou ”episod” din seria Tot ce trebuie să știți despre… De data aceasta, va fi unul mai puțin obișnuit, adicătelea nu va fi unul de tip tutorial sau explicație.
Razer Iskur V2 este cel mai popular scaun de gaming
Razer bifează încă o poziție de top în zona de eSports, de data asta nu cu un mouse sau o tastatură, ci cu un scaun. Modelul Razer Iskur V2 a devenit, conform ProSettings (martie 2026), cel mai utilizat scaun de gaming de către profesioniștii din eSports.
Trust a anunțat lansarea noilor căști de gaming Forta Wireless
Trust a anunțat lansarea noilor căști de gaming Forta Wireless, un model dedicat utilizatorilor de PlayStation 5, care vine cu conectivitate wireless și latență redusă.
Lidl intră puternic pe piața telecom: vrea servicii mobile în 30 de țări
Lidl chiar ne surprinde cu știrea asta. Oricum găsești cam de toate la Lidl, iar faptul că intră și pe piața telecom pare să nu mai surprindă pe nimeni. Retailerul german vrea să ducă serviciul Lidl Connect în până la 30 de piețe, într-un plan care ar putea schimba serios dinamica telecom în Europa și […]
Deep Red, noua culoare care va fi la moda pe telefoane
Se zvonește că iPhone 18 Pro va veni într-o nouă culoare, denumită temporar Deep Red, un roșu închis care îmi aduce aminte de un burgundy văzut mai demult pe modele Samsung. Arată bine, dar momentan vorbim doar despre zvonuri și randări realizate de fani. Chiar și așa, înainte de lansarea oficială, culoarea a început deja […]



















