Înainte de sărbători am avut ocazia să testez noul Sandero Stepway (2021) cu motor de 1 litru TCe și 90 CP cuplat la o cutie manuală. Acum revin cu articolul despre acesta dar și cu un video destul de cuprinzător, zic eu, după ce am condus mașina timp de un weekend.
La fel cum v-am obișnuit și la review-ul pentru Dacia Logan Stepway 0.9 TCe (2020) o să fac și acum un articol relativ scurt și la obiect, cu plusuri și minusuri, urmând ca cei care sunt mai curioși să dea un ochi la video, în care avem detalii cam despre tot ceea ce înseamnă noul Sandero Stepway 2021.
Noi am primit masina in teste de la Auto Europa – Timisoara (concesionar Dacia, Renault, Nissan), companie de la care am mai testat si noul Nissan Juke, noul Nissan Qashqai, noul Renault Kadjar, niste Dustere, Nissan Leaf , noul Renault Zoe (pe care l-am și cumpărat) si altele. Urmează să testez și Logan sau Sandero în variantă cu cutie automată.
Și chiar dacă mașina s-a schimbat complet, voi merge tot pe varianta unui review concis și la obiect, pentru că prinde bine și e ușor de citit. Altfel, am pregătit un video de peste 38 de minute despre mașină, pe care îl poți vedea mai jos, și care atinge aproape toate aspectele legate de aceasta. Să trecem la treabă!
Puncte forte (pozitive) Dacia Sandero Stepway 1 TCe manuałă (2021):
- Arată fenomenal. E de departe cea mai frumoasă Dacia din istorie și, din punctul de vedere, dar s-ar putea să fiu și prea mândru, bate multe mașini „străine” la aspect.
- Și nu arată foarte bine doar la exterior ci și la interior, pentru că și acesta este schimbat absolut complet. Avem bord nou, grile de aerisire noi, volan nou, sistem de climatizare nou și așa mai departe. Scaunele seamănă mult cu cele de pe Logan Stepway.
- Confortabilă din punct de vedere poziție de condus și scaune, face excepție la capitolul cotiere pe care le trecem la minusuri, mai jos
- Gardă la sol generoasă, poate face față lejer și pe drumuri lăturalnice sau forestiere (dacă nu sunt foarte rele) sau, de ce nu, bordurilor din oras. 😀
- Direcția asistată electric se simte foarte fain, ușor de manevrat (față de vechiul Logan) și o plăcere de condus în oraș
- Unitatea multimedia e ce trebuie. Se vede bine, chiar dacă nu are cea mai bună rezoluție, se mișcă excelent, e suficient de mare și are Android Auto și AppleCarplay WIRELESS!!!
- Consum bun, probabil chiar sub 7 litri la suta de km pe autostradă.
- Motorul e fâșneț și mi se pare puțin de tot peste 0.9 TCe de pe Loganul anterior, de care m-am declarat mulțumit când am fost cu el cu patru persoane la munte.
- Portbagaj decent și spațiu de încărcare plan cu banchetele coborâte.
- Are o grămadă de opțiuni de confort și securitate, printre care aer condiționat automat, cameră de mers cu spatele, asistență de unghi mort și frânare automată de urgența.
- Au rezolvat problema închiderii și deschiderii portbagajului, acum nu te mai murdărești atât de tare pe mâini.
- Boxele se aud mult mai bine decât pe generațiile anterioare, sunt chiar de nota 8.
- Opțional poți avea card mâini libere, pentru keyless entry și go.
- Prețul – 12950 euro pentru varianta testată, deși mai mare decât până acum, e tot cel mai bun de pe piață pentru ceea ce oferă.
Puncte slabe pentru Dacia Sandero 2021:
- Cel mai mare punct negativ e legat de cotiere. Cea din mijloc e prea sus, și nu e reglabilă, cea de pe usă e prea jos, și ajunge chiar sub nivelul genunchiului dacă ridici mult scaunul.
- Zgomotul interior mi se pare ușor mai mare decât pe vechiul Stepway
- Nu există opțiune de scaune încălzite, dar sunt sigur că se poate rezolva aftermarket.
Și cam atât, nu prea sunt puncte slabe. Practic e doar un punct slab important, dar dacă nu vă deranjează eu zic că aveți în față o mașină modernă, frumoasă și tehnologizată.
Aștept cu nerăbdare să testez și varianta cu transmisie automată CVT, care sunt convins că se va vinde cel puțin la fel de bine ca și cea manuală.
George a zis
Pentru suma de 13000 euro mașina este foarte scumpă, prețul corect ar fii pe la 9000 euro. Pentru diferența de 1100 euro, poți achiziționa SsangYong Tivoli 14100 euro, care este net superioară la echipare și o garanție de 10 ani!
Stefan a zis
Nu ne place prețul. Este mare!
Motorul în 3 cilindri nu este de anduranta.
Darius a zis
Anduranta? Ce inseamna la o masina de 13000 euro?
xtz a zis
SsangYong tocmai ce si-a cerut falimentul…
Darius a zis
Hahaha!
Greuceanu a zis
@George
Pe cuvântul tău că 9 000 € era un preț corect? Zi „zău” cu limba scoasă și te credem! Unde era expertul auto și noi nu știam.
La ce este net superioară Tivoli?
Te-ai urcat și ai condus măcar puțin noile Dacia Sandero sau Logan, de vorbești aiurea?
Doru a zis
Nu compar caracteristicile si raportul calitate / pret al celor doua masini (SsangYong si Dacia ). Te intreb doar atat: ai avut curiozitatea sa calculezi – cel putin aproximativ – cam cat „cotizezi” timp de 10 ani pentru reviziile obligatorii ( care se scumpesc cu varsta masinii)?
Greuceanu a zis
Doru, cu tot respectul, spui lucruri false.
Sunt proprietar de automobil personal de vreo 20 de ani. Toate reviziile obligatorii țin exact cât garanția generală a mașinii și sunt din ce în ce mai ieftine începând cu prima, asta e valabil la cele 2 mașini personale pe care le-am achiziționat noi din showroom. La prima am avut garanție 3 ani la cea actuală am 5 ani și sunt la a 3-a revizie, la prima am plătit 1 000 lei, la a2-a vreo 900 lei, iar la ultima 800 lei. La fel la modelul anterior, am pornit de la 1 000 lei și ultima obligatorie a fost 700 lei, dar eu dețin o Honda Civic care a costat peste 20 000 euro. Absolut identic este și la Dacia, nicio revizie la Loganul despre care am amintit în comentarii nu s-a scumpit cu trecerea timpului, ci a scăzut ca preț, eu cred că asta se întâmplă la orice brand, dar nu știu dacă Dacia oferă 10 ani garanție.
Plus că tu vorbești despre revizii obligatorii de parcă după ce expiră garanția nu ar mai trebui să efectuezi revizii. reviziile trebuie efectuate în fiecare an cel puțin odată indiferent de numărul de km parcurși sau chiar de 2 ori pe an dacă este cazul și indiferent de vechimea mașinii, e condiția esențială pentru a o menține în stare foarte bună de funcționare cât mai mult timp.
Dan a zis
Eu am Logan MCV, 1L, 100CP din 2020. Preț 12700 EUR. Motorizare slăbuță, zgomot cam mare, consum 7l la sută pe medie la benzină, 9la sută pe GPL.
Direcție pericol public, depășiri la 90 la ora mâine nu. Nu aveam mari așteptări de la o Dacie, dar e mai puțin decât am crezut.
Bogdan a zis
mai fugi tare bai flacau. Daca era un vw la acelasi pret si aceeasi calitate ziceai ca e ieftin … pretul e corect spre ieftin.
ION a zis
AM ACHIZIONAT O ASA MASINA IN 14.09.2021 SI ACUM MERG CU EA IN SERVIS GEAMUL FATA DREAPTA DEFECT.
Constantin Stan a zis
13000 euro ca si masina noua este ieftina, daca o compari cu altele din clasa ei.
daca o rapostezi la Romania este totusi un pret mare, mai ales daca vrei sa o cumperi full pretul e si mai mare….
cat despre masina, intredevar este un pas in directia corecta, net superioara fata de ce am eu acum (un logan 2019 b&w) insa diferenta de aproape 4000euro este mult prea mare….
Darius a zis
Is convins ca preturile finale vor fi mai mici pe masura ce trece timpul, pentru ca vor fi aplicate reduceri.
Constantin Stan a zis
posibil, si varianta actuala pe care o am ajungea normal undeva la 10500 iar eu am luat-o 9500 dar nu cred ca vor fi reduceri mai mari de 1000euro hai sa zicem 1500 🙂
Greuceanu a zis
Noul Logan, care este cu totul altceva decât generația anterioară pe care o ai și tu, pornește de pe la 9 000 și ceva de euro, nu e 13 000 €, cea mai scumpă variantă e vreo 12 000 €. Chiar și pe cea mai scumpă , cu „rabla” și unele mici reduceri o iei cu 10 000€ crede-mă.
Constantin Stan a zis
tin sa te contrazic dar loganul confort e 12150euro iar full ajunge lejer la 13000 (preturile la optionale nu sunt inca complet confirmate….).
cat despre „este altceva” sincer am condus-o in ograda dealerului si nu mi s-a parut wow….intradevar se simte mult mai bine noul sasiu la denivelari, antifonarea…pare o idee mai linistita iar motorul e un 1l cu turbina….are fix comportamentul celui de 73cp doar ca incepe sa traga de la 3k-3,5k ture (fata de 4,5k-5k la cel fara turbina).
sincer sa fiu ma asteptam ca sa fie mai sprintena de la 2,5k ture insa trebuie sa o turezi ceva mai bine…
cei drept testul l-am facut pe benzina (nu avea gaz masina :))
probabil masina va ajunge 10k cu rabla abia dupa cca 3-4ani de la lansare…(cred ca asa a fost si la logan 2…) si atunci intradevar va fi un pret de luat in considerare
Greuceanu a zis
Loganul in ceea mai înaltă echipare e cel de 12 000 și ceva de euro, știu ce vorbesc.
Nu există nicio diferență de 4000 de euro, vorbești prostii.
Vechiul Logan în variantă de vârf costa in jurul a 11 500 euro, deci diferențele sunt de până în 1 000€.
Nu compara mere cu pere, adică Logan cu Sandero Stepway în varianta full că nu așa se compară. Se compară variantele full de la generațiile anterioare cu cele de la actuala generație, dar Logan cu Logan și Sandero cu Sandero.
Motorul de 1l și 90cp este foarte vioi în orice condiții, este mult peste ce era 1,4Mpi de 75cp, nici nu încape comparație, e o glumă proastă să spui că e asemănător. Le-am folosit mult timp pe amândouă, diferențele sunt clare în favoarea celui Tce.
Constantin Stan a zis
Usor cu vocabularul ca nu suntem la intrunirile PSD sau AUR….si cred ca ne despart destui ani…
Daca erai atent diferenta de 4000euro era de la versiunea pe care o am acum si versiunea full pe care o prezinta Dacia acum…deci putina atentie.
Cand mi-am luat eu masina versiunea Prestige era 11650euro si avea in plus tapiterie de piele si jante de aliaj fata de ce am luat eu….
Este adevarat ca versiunea full de acum nu este egala cu cea din 2019 (si cred ca asa si ar trebui sa fie in aceasta industrie…) insa raman de parere ca daca ai un Logan 2 nu cred ca se merita sa faci pasul la 3….
Cat despre motor….0,9 tce este ok atata timp cat esti singur in masina.
La un drum cu 4 persoane in masina (cca 550kg de „carne” in viu 🙂 ) si vreo 70kg de bagaje nu prea mai avea avant.
Da, masinile sunt mai mult decat ok atata timp cat asteptari normale de la ele….dar cum ai zis tu, nu comparam mere cu pere….
Greuceanu a zis
Nenea Constantin, aș spune că diferența de vârstă este în favoarea mea, doar dacă ești apropiat de vârsta de pensionare sau ieșit la pensie ești mai în vârstă decât mine, ca atare te rog respectuos să mă scutești pe tema asta.
Îți transmit că ai făcut o comparație total nepotrivită, se compară același model (Logan sau Sandero sau Sandero Stepway cu același nivel de echipare nu cum îți convine ție. Așa că puțin mai multă atenție.
Cât despre motorul 0,9 Tce vorbești aceleași prostii ca de obicei. Am făcut eu Transfăgărășanul cu 4 adulți plus bagaje pentru o săptămână și e net superioară vechii variante 1,4Mpi de 75 cp cu care am făcut cu câțiva ani înainte același traseu. Merge fără să gâfâie pe orice traseu montan și în orice condiții. Nu e vreo sportivă sau vreo dinamică deosebită, dar în gama ei e foarte corectă.
Persoana care deține în proprietate Loganul 0,9Tce 90Cp(transmisie manuală) l-a achiziționat de nou în 2017 cu 8 700 euro în echipare Ambiance cu rabla și un mic discount.
Același Logan în variantă nouă adică Tce90 versiune Essential(corespondentul lui Ambiance) tot în versiune manuală(10 950 euro), după ce scazi rabla și un eventual discount va costa maxim 9 500 euro. Poți intra și configura ce spun eu la Dacia pe site.
Adică rezultă o diferență medie de 700-800 euro, așa se face comparația, nu după ureche cum faceți mulți dintre voi.
De la orice automobil nou în jurul a 10 000-12 000 euro nu poți avea decât așteptări normale, dar motorul Tce de 90cp este fiabil(în funcțiune din 2013), potent pentru o greutate a mașinii de 1 050-1 100 kg, și destul de economic la un stil de condus normal, în limitele legale.
E simplu, trebuie să vezi realitatea și să testezi puțin noile modele, vei observa diferențe de performanțe/calitate mult peste diferența reală de preț.
varucu a zis
Confirm si eu, 4 adulti bine crescuti au cca. 550 kg 🙂
Constantin Stan a zis
Mda, se pare ca nu ne despart doar anii dar si ceva norme de buna purtare, ceva scoala si multe altele…
Darius imi pare rau de ca am „aprins” flacara violet din colegii nostri nationalisti asa ca eu ma opresc ca e destul ca avem facebook (plin de hate) nu as vrea sa „stricam” si aici atmosfera.
Greuceanu a zis
Comentariile noastre au legătură cu realitatea și cu bunul simț, nu cu naționalismul sau alte aberații de gen. Hate faci tu și cei ca tine despre Dacia fără să judecați prea mult.
Cu toată dragostea.
Constantin Stan a zis
iata cate „prostii” vorbim….nenea greuceanu priveste aici si apoi conduce si tu masina ca sa te convingi…
chiar daca am condus-o la dealer in ograda unele lucruri se simt
https://www.youtube.com/watch?v=ZZTEs-cyUig
masina e buna insa nu asa wow cum spui tu din honda….
Claudiu a zis
Dariusel, mai bine iti dai cu parerea despre IT si atat. Cum adica ”Ce inseamna anduranta la o masina de 13000 euro?” Bai baietilor bagati-va mintile in cap si uitati-va in jurul vostru… Majoritatea romanilor castiga net undeva la 2.000-2.300 de lei pe luna, si pentru majoritatea asta 13k euro este o suma foarte mare. Razi de Ssangyong, dar probabil nu stii multe nici despre acea companie, te asigur ca sunt mult mai cinstiti decat cei de la Dacia. Referitor la Sandero, sunt de parere ca pretul ei este ridicat, puteau oferi cateva variante de echipare mai bine gandite pentru piata din Romania, daca tot este ”marca autohtona”.M-am uitat la versiunea de baza Logan/Sandero,care va fii cea cumparata probabil si nu pot sa cred ca Dacia/Renault ofera motorul acela mizer de 65 cp in trei pistoane,care prinde suta in 17,4 secunde, nu mai vorbim daca in masina sunt 4 persoane. Aspectul masinii este foarte reusit la exterior, insa la interior sunt de parere ca acel material textil care este prezent pe bord, la versiuniile mai scumpe bineinteles, va fii mai mult o bataie de cap decat o placere,dupa nu prea mult timp. Mai placut era un trim cu tenta de aluminiu sau cupru,dar prea costisitor pentru aceasta companie, profitul trebuie sa fie substantial. Pretul este cel mai mic de pe piata, adevarat,si la pretul de catalog si la intretinere, insa incepi sa te intrebi daca se merita, masinile coreene fiind aproape la fel de accesibile ca si Dacia. Personal, as recomanda hyundai i20, respectiv i30 deoarece au o anumita calitate de asamblare si productie, iar preturile sunt foarte corecte. Detin un Logan 2008, cumparat de nou de catre familia mea, si un Sandero 2018 achiziionat second hand de catre mine la 33.000 km. La cea din urma am ineput sa observ anumite lucruri care lasa de dorit, nu lei mai enumar pentru ca e plin internetul si grupurile de posesori de ele. Nu sunt hater Dacia, dar recomand oamenilor sa nu tina cont de premisa ”dacia este cea mai ieftina”, poate descoperiti ca este mai ieftina cu 500-1500 de euro decat alte marci care poate au si echipari poate mai reusite, insa alegerea ramane tot timpul a cumparatorului. Drumuri bune si numai bine!
Greuceanu a zis
Cu tot respectul, aici nu e vorba că Dacia este cea mai ieftină, tu vorbești puțin pe lângă subiect.
Noile Logan și Sandero sunt cu totul alte mașini decât generațiile anterioare, e diferență mare și observabilă ușor la in simplu test drive.
Noile modele nu sunt cu nimic mai prejos la dotări și calitate față de orice concurent de pe piață la prețuri asemănătoare. Nici SangYyong, nici Hyundai nu oferă mașini mai bune la același preț, astea sunt vorbe în vânt, Dacia încă oferă odată cu noile modele cele mai multe dotări, cel mai bun raport calitate(performanță)-preț.
Un Logan nou full îl poți obține cu programul rabla și un mic discount pe la 10 000€. Crede-mă că nu vei obține mașină nouă mai bună la același preț de la niciun alt producător.
Nu mai amintesc de cheltuielile și întreținerea unei Dacii care rămân printre cele mai ieftine de pe piață.
Și am utilizat mult timp atât Logan 1,4Mpi din 2008, cât și Logan 0,9Tce din 2017, știu cum se comportă și ce cheltuieli presupun.
DeMons a zis
@Greuceanu Îmi pari a mare patriot Român.
Masina, defapt toată gama Dacia, îmi ofera un feel si calitate din perioada 98/2000+.
Materialele au o calitate inferioară, zgomotul din exterior se aude extrem de tare, confort spre zero, rugina apare rapid, motor mic.
As merge oricând pe un i20 sau alte variante
Greuceanu a zis
@DeMons
Cu tot respectul gândești retrograd și nu are legătură cu realitatea curentă ceea ce spui tu.
Noile Logan și Sandero au o calitate foarte apropiată de a celor mai noi Renault Clio, diferențele sunt mici, nu mai au legătură cu vechile modele.
Nu există i20 cu aceeași calitate a materialelor, cu aceleași dotări și mai ales cu aceleași volume interioare plus portbagaj precum într-o Dacia Logan.
Nu sunt patriot, sunt realist și am folosit modele de Logan mai vechi. Eu sunt proprietar de Honda Civic model 2018, motor 1,5l turbo, nu dețin nicio Dacie, dar văd lucrurile exact așa cum sunt în realitate.
Noile modele se bat și la calitate cu orice brand care face automobile la preturi apropiate.
varucu a zis
Iti dai seama Greucene ce dobitoci sunt vesticii aia salbatici care cumpara Dacia in draci? Iti spun, niste batuti in cap, ce sa mai discutam…
DeMons a zis
@varucu/Greuceanu
Cine isi cumpara extern Dacie (Europa), o cumpara pentru oras/drumuri scurte, nu o baga pe autostrada.
Omule, calitatea ii net inferioara, de la 80 km/h incepe zgomotul exterior, la 110 nu mai auzi nici muzica. Care ori este dual ori mono.
Nu poti avea o conversatie in masina fara sa zbieri/tipi, se propaga un zgomot exteior foarte deranjabil, foarte mare..
Are oglinzi incalzite? Cotiera aia ii blocata
Noua gama Dacia, imi aduce o ciorba reincalzita vanduta mult mai scump?
Nu vad logica, ceri mult, pe ceva inferior sau ce ii pe piata de ceva ani, nu vii cu nimic diferit sau competitiv, dar aici tot consumatorul ii prost sau de vina pentru ca le cumpara!(vezi Intel, pana ia lovit AMD)
Ii o masina de 6000-7000 euro maxim. Cu o indulgenta foarte ridicata.
In rest ii doar o tabla cu motoras, Welcome Dacia 2000.
DeMons a zis
Plus cei ce le cumpara de prin Germania/Franta le si vand repede inapoi: La 30-80k km, daca am vazut una sa atinga 100k, daca..
DeMons a zis
Iar la drum lung, sa stai intr-o dacie, ca pasager.. ii infernal.
Greuceanu a zis
@DeMons
Continui să spui bazaconii.
Repet, vorbești cu o persoană care a utilizat des un Logan 0,9Tce, am mers cu ea destul de des și pe autostradă, la 130 Km/h nu se aude mai nimic, poți vorbi lejer fără niciun deranj, ce spui tu sunt invenții.
Despre calitatea generală a noilor modele vorbești prostii majore atât tu cât și adepții hate-ului gratuit la adresa Dacia. Mașina este foarte corectă la 10 000-12- 000€, ce vorbești tu despre 6000-7000 euro sunt bălării de grădiniță.
Pe testate în mod comparativ cu orice mașină care costă nouă cam la fel.
Bogdan a zis
Nas maro, folosesti prea multe cuvinte pentru a spune absolut nimic. Nu te opreste nimeni sa iti iei orice alta masina dar ar fi de preferat ca in loc sa incepi sa scuipi produsele facute in tara ta sa mai iei o pauza din pupatu strainilor in bostan. Nu prea intelegi nimic despre subiectul in discutie ia o pauza si cand revii canta la alta masa ca de ageamii evident nu ducem lipsa
Ionut a zis
Wow, sunt uimit de cat hate e aici in comentarii. Daca cineva chiar vrea o masina in bugetul asta sunt sigur ca se vor documenta atat de bine incat sa decida daca merita acest stepway sau nu. Pentru mine e un mare pas in fata pentru Dacia si consider ca pretul este bun pentru ceea ce ofera. Multumesc, Darius, un review foarte bun!
Greuceanu a zis
Exact!
Problema e că își dau cu părerea o grămadă de habarniști(nu neapărat cei de la articolul de față), unii fără să fi avut vreodată de a face ca șofer cu un Logan, iar alții numai pe baza experienței cu vechile modele, foarte puțini testând așa cum a făcut-o Darius un model nou de Logan sau Sandero/Sandero Stepway.
Bogdan a zis
Ai dreptate Dacia merita pretul cerut fara discutie, pe astia ignorai orice ar face o comanie din romania lor tot o sa le candeasca , orice gunoi produs prin alta tara inclusiv china or sa -l puna pe un piedestal si or sa faca matanii in grup in fata lui. Culmea am o gramada de prieteni care revin in tara din America si aproape toti isi iau Dacia … exceptie sunt aia care sufera de imagine sau care-si aduc masinile de acolo dar aia sunt o minoritate.
George a zis
Domnilor, nu înțeleg de ce „anumite persoane au sărit în aer”, ceea ce am scris este o părere personala și nu critic marca Dacia ! Susțin în continuare, ca pentru 13000 euro mașina trebuia sa aibă in componenta un motor cu cilindree mai mare și o navigație mai performanta! Personal dețin Dacia Logan 1.5 dci – 2006 și în ograda familiei mai avem o Dacia Logan 1.5 dci -2018 (fără Ad-blue)…Actuala motorizare de pe Sandero sau Logan este buna pentru oraș, cum credeți ca ar deservi o familie cu 1-2 copii și bagaje ?!? Suntem liberi sa ne achiziționăm ce marca auto ne dorim și fără sa denigram…
Greuceanu a zis
Iar eu și alții ca mine nu înțelegem ce legătură are cilindreea, importantă este puterea și cuplul, e complet irelevant din ce cilindree se obțin, ăsta e un clișeu prăfuit. Are 90cp sau 100cp și 160 sau 170Nm cuplu și se comportă ok în orice situație.
Merge perfect și cu 4 persoane și bagaje, fără să se simtă submotorizată, a spus-o și Darius, o spun și eu care am făcut același lucru cu un Logan 0,9Tce 90Cp. Are volume foarte mari(Loganul) pentru o compactă, este foarte practică. Nu e sportivă evident, dar nu e cu nimic mai prejos decât un i20 la niciun capitol.
DeMons a zis
Merge perfect cu 4 persoane?
Persoana principala 110 KG, restul 60/70+.
Bagaje ++
Urci ceva? Succes!
Vrei viteza? Vine si consumul, si nici nu prea prinde.. trage saraca.
Greuceanu a zis
Prietene, tu ai IQ-ul deterioarat?
Eu am mers ca șofer cu încă 3 persoane, în total 4 pe Transfăgărășan dus-întors. Eu am 140 kg și 1,88m , iar restul, între 70 și 90 kg.
Nu mai debita cretinisme că nu te prinde.
Claudiu a zis
Greucene nu poti sa discuti fara a jigni? Nu te tura ca loganul pe Transfagarasan…ai totusi o varsta, dupa cum ne-ai spus. Pana la urma fiecare cu parerea lui, dar totusi daca nu ai condus si inspectat un i20, nu arunca cu ”bazaconii”,vorba ta. Zgomotul pe autostrada la modelele de pana acum se aude bine de tot, aici tu incepi a ”debita cretinisme”…Spui ca aceste noi modele sunt total diferite, insa ma indoiesc ca acceasi companie care producea acum cateva luni autovehicule de o calitate foarte slaba pentru o suma cam nejustificata s-a schimbat brusc intr-o adepta a calitatii. Vorbesc si am vorbit din postura de posesor si din postura unui om care doreste sa isi achizitioneze o masina nou nouta, cand te plimbi cu ea la servici sau ocazional, neposesor fiind, nu poti spune prea multe despre calitate, doar asa in general. Materialele pana acum nu au fost neaparat rele, motoarele decente si destul de rezistente (unele), insa calitatea asamblarii lasa de dorit chiar si pentru Dacia.
Greuceanu a zis
Faptul că tu te îndoiești e irelevant și dovedește superficialitatea comentariilor pe care le faci pe această temă. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar sunt sătul de părerologi din ăștia care își exprimă opinii pe aproape orice subiect, dar în realitate sunt în afara subiectului. Fără referire la tine în mod particular.
E dreptul vostru la astfel de opinii, dar e și dreptul meu să le penalizez.
E o modă absolut stupidă să se facă mișto de Dacia în orice situație, despre motoarele în 3 cilindri de capacitate mică, în condițiile în care realitatea demonstrează cu totul altceva de ceva vreme.
Eu îți spun ca deja Loganul 0,9Tce a fost un pas înainte calitativ de la apariția lui pe piață(2013), l-am condus destul și pot spune asta comparativ cu cel dotat cu vechiul motor 1,4Mpi.
Iar în cazul celor noi nu există persoană din lumea auto care să le fi testat și să spună că nu sunt o evoluție mare față de vechile generații, la orice capitol, design, materiale interioare, volume extinse și chiar performanță tradusă prin confort sporit și chiar printr-o dinamică superioară. Am inspectat și i20 și față de ce am văzut la noile Dacia nu există diferențe calitative deloc. Eu sunt fan Logan(mai mult decât Sandero), iar acesta(cel nou) e superior lui i20 în aproape orice privință. E simplu. Și repet, nu sunt proprietar de Dacia ca să am vreun motiv suplimentar sa le laud.
În rest fiecare e liber să își cheltuie banii pe ce dorește.
Gigi a zis
Eu n-as da niciodata motorul de 1,6MPI de 90CP pe motorasul asta cu 3 cilindri, chiar daca zic ei ca are tot 90CP si cuplu pe hartie mai mare.
Cand a scos Daewoo motorasul de 0,8l cu 3 cilindri, Renault si toti ceilalti se tavaleau pe jos de ras, iar acum numai motorase din astea pun pe masini, ca pot matrasi consumul pe hartie (consumul real e mai mare ca la un motor aspirat, ca trebuie sa-l turezi de-l ia dracul).
Bogdan a zis
@Greuceanu–„Prietene, tu ai IQ-ul deterioarat?” cu respect te inseli …ca sa fie deteriorat trebuie sa existe, amicul cu pricina il are la stanga lui 0 …in consecinta nu poate fi deteriorat. 😉
Catalin a zis
Chiar ca multi isi dau cu parerea fara sa se fi informat catusi de putin… Ca fapt divers, astia ce ziceti ca Dacia a venit cu o ciorba reincalzita, stiti ca noile modele Dacia impart platforma cu ultimul model de Clio? Asta spune multe despre noile modele… Comfortul, manevrabilitatea si siguranta sunt mult imbunatatite.
Victor a zis
Domnu Mons, monitorizezi non stop autostrazile din Vest, GB, si stii tu ca posesorii de Dacia nu le folosesc decat pe drumurile secundare?
Ilie Ionut a zis
Cam pe la ce viteza incepea zgomotul in masina? Am un cc din 2010 si pe la 120 km/h se aude destul de tare zgomotul de la vant.
alin a zis
de ce ti-ai lua asa ceva? luati-va cal daca o ardeti asa des pe marginea drumului.
Sorin a zis
Salut. Observ ca ” frantujii” s- au hotarat da ne dea si noua ceva mai bun, macar ca design. In rest, mai avem de asteptat, ca motorizare in special. Deci cum se face ca un Suzuki SX4 , model 2013, AWD, cu motor 1,6 , putere 120 cp , la 5000 rpm, sa consume la fel cu motorul acestei Dacii ?!. Prefer sa raman la masina mea, chiar daca are 7 ani si nu are atatea gageturi ca noile Dacii 2020.
Bogdan a zis
o decizie buna. E perfect normal nu toata lumea evolueaza, Nu toti care citesc inteleg ce citesc – dovada este ce ai scris tu …
Gigi a zis
La 13.000 de euroi e scumpa pentru Romania, dar nu mai e de mult o masina romaneasca, ci franco-marocana, facuta pentru saracii din vest, carora 13.000 de euroi li se pare chilipir.
Primul Logan a fost o masina facuta pt. saracii din Romania si alte tari subdezvoltate, mi-am luat si eu unul full-option la 8.400 de euroi (ala era pret pt. Romania) si sunt super-multumit de masina, dupa 15 ani nu are pic de rugina, si in 120.000 n-am schimbat pe ea decat consumabile, n-am avut nici cea mai mica defectiune, si cheltuieli de intretinere infime – m-am uitat la piesele de schimb pt. noua generatie, si sunt, ca si masina, de 2-3 ori mai scumpe.
In concluzie, e tot o masina pt. saraci, dar pt. saracii din vest, nu mai e pt. romani.
Bogdan a zis
sa intelegem ca atunci cand te duci sa te angajezi gasesti acceptabil ca atunci cand iti negociezi salariu sa ti-se raspunda ca suma pe care o ceri pe prea mare pentru romania? si la 500 de euro e scumpa pentru unii, probabil ca de aia exista masini la mana a doua biciclete, trotinete si tramvaie …nu crezi?
Claudiu a zis
Eu chiar mi-am comandat un sandero stepway, versiunea confort cu GPL deoarece are 100cp și autonomie de peste 1000km. Am încercat sa pun pe ea în configurație tot ce se poate pune, ca opționale, dar din păcate nici pana în ziua de azi nu au apărut scaunele fata încălzite și trapa la acel model. Prețu de lista este puțin peste 15k euro și cu reducerile și rabla cred ca ajunge pe la 13k euro. Zic cred, deoarece când comanzi mașină de fabrica, prețu final îl vei afla când te pune sa achiți tota mașina și te înscrie și în programu rabla. Nu când plătești avansul și dai comanda.
Razvan a zis
Ce comentarii penibile!
Demons…. probabil ai si un BMW de acum 20–30 de ani, care e minunat, nu?