
În urmă cu câteva săptămâni, Discord anunța introducerea unui sistem de verificare a vârstei cu scopul de a proteja minorii de conținutul inadecvat. Măsura a stârnit însă critici din partea utilizatorilor, iar mulți dintre ei au ales să părăsească platforma și să caute alternative.
Având în vedere că platforma a suferit o scurgere masivă de date anul trecut, temerile utilizatorilor legate de protecția datelor sunt cât se poate de justificate. În plus, zilele acestea s-a descoperit că Persona, platforma terță cu care Discord colaborează pentru verificarea identității în Regatul Unit, este strâns legată de Palantir – o companie din domeniul colectării și procesării datelor care derulează contracte cu guvernul Statelor Unite. Și mai grav, anumite componente ale Persona rulează pe servere și stații de lucru guvernamentale din SUA, însă utilizatorii din Regatul Unit, supuși deja procesului de verificare, nu au fost informați cu privire la acest lucru.
Ca urmare a acestor descoperiri și a nemulțumirilor exprimate de utilizatori, Discord a anunțat că va renunța la colaborarea cu Persona și că va amâna implementarea sistemului de verificare a vârstei pentru a doua jumătate a anului. De asemenea, platforma subliniază că mecanismul ce urmează a fi introdus nu va colecta și transmite acte de identitate, fotografii selfie sau alte tipuri de date, ci va rula exclusiv local, utilizând algoritmi de estimare a vârstei în baza datelor biometrice. De asemenea, Discord menționează că verificarea vârstei nu va fi necesară pentru cel puțin 90% din utilizatori, aceasta fiind destinată exclusiv celor ce doresc să acceseze conținut pentru adulți.
Via Neowin





Participa si tu la discutie!