Comisia Europeană spune că platformele trebuie să respecte legile naționale care stabilesc o vârstă minimă pentru minori – iar în același timp doar Comisia și autoritățile DSA pot impune obligații suplimentare VLOP-urilor, precum Meta, Google sau TikTok.
Purtătorul de cuvânt Thomas Regnier a precizat că statele pot stabili „majoratul digital”, dar implementarea trebuie să fie conformă cu DSA, iar aplicarea pe marile platforme rămâne la nivel european.
Franța tocmai a adoptat în Adunarea Națională o lege care interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani – textul merge la Senat, iar președintele Emmanuel Macron a numit votul „un pas major”, cerând accelerarea pentru a intra în vigoare din toamnă. Proiectul obligă platformele să introducă mecanisme „cât mai eficiente” de verificare a vârstei și extinde interdicția folosirii telefoanelor și la licee.
Pe linia aplicării DSA, Comisia a prezentat un prototip de aplicație de verificare a vârstei și l-a pus în test în mai multe state – inclusiv în Franța – ca „standard de referință” de protecție a minorilor. Pilotele rulează în Danemarca, Franța, Grecia, Italia și Spania, cu integrare pe infrastructura identității digitale europene și accent pe confidențialitate. Scopul este ca, atunci când un stat stabilește o limită de vârstă, platformele foarte mari să fie obligate să o aplice prin soluții de verificare verificate de Comisie.
Tendința e europeană: în Marea Britanie, Camera Lorzilor a votat cu 261-150 un amendament care ar interzice social media pentru sub 16 ani într‑un an de la adoptare, guvernul lansând în paralel o consultare pentru a stabili detaliile practice. Urmează „ping‑pongul” cu Camera Comunelor, dar presiunea publică este mare.
În România, „Legea majoratului digital” a trecut de Senat: până la 16 ani, conturile pe platforme se pot crea doar cu acordul verificabil al părinților – cu obligații pentru platforme privind filtre de vârstă, protejarea datelor și interdicții de publicitate targetată minorilor. Proiectul se află la Camera Deputaților, for decizional.
Personal cred că ideea e una bună și ar fi indicat să mergem consecvent pe această cale și la noi. Mesajul e simplu: fiecare țară poate stabili o limită de vârstă, dar pentru ca regulile să fie reale, e nevoie de verificare tehnică robustă, verificată de Comisie și aliniată la DSA. Așa eviți patch‑uri locale greu de aplicat pe platforme globale și ajuți părinții și școala cu un cadru clar. Important este ca soluțiile de verificare să fie prietenoase cu viața privată, transparente și ușor de folosit – altfel, oricât de bună e legea, aplicarea va scârțâi.






Copiii de sub 15-16 ani, deși aș merge și până în 18, nu au ce căuta pe social media… WhatsApp și apelurile telefonice ori SMS-urile sunt suficiente.
15-16 e minumul absolut pana la care nu au ce cauta pe social media. Pana la 18 ani cred ca ar fi ideal, pentru ca pe la 16 ani creierul tot mai crede ca tot ce zboara se mananca.
si pentru asta o sa ne ceara la toti sa ne identificam?!!! how convenient….1984!
oricum vor folosi vpn si prieteni mai mari etc
Nu iti cere nimeni nimic. Oricum toti cei interesati stiu exact cine esti si ce faci pe net.