Noul smartphone de buget de la Google va sosi mult mai repede decât ne așteptam. De regulă, modelele din seria A debutau în lunile aprilie sau mai, însă, de data aceasta, Google va grăbi lansarea și va deschide precomenzile începând cu data de 18 februarie. Anunțul este oficial, iar alături de el primim și un teaser:
Compania nu a dezvăluit specificațiile, însă, în baza leak-urilor, ne așteptăm să vedem un ecran AMOLED FHD+ cu rată de refresh de 120 Hz, procesor Tensor G4, identic cu cel de pe Google Pixel 9, 8 GB RAM (vs. 12 GB pe modelele mai scumpe din gamă), 128 GB spațiu de stocare în configurația de bază și acumulator de 5100 mAh. Configurația foto va fi similară cu a modelului precedent, integrând un senzor principal de 48 MP, unul ultrawide de 13 MP și unul de 13 MP pentru camera selfie. Cel mai probabil, prețul de pornire va rămâne neschimbat – 499 de dolari, însă în România nu va sosi prin magazinul oficial Google, ci prin partenerii eMAG și Vodafone, posibil la preț mai mare.
Via GSMArena





Participa si tu la discutie!