Marea Pată Roșie (GRS, pe engleză) a lui Jupiter, un vortex uriaș și de lungă durată, rămâne una dintre cele mai fascinante caracteristici ale Sistemului Solar.
Cu un diametru actual de aproximativ 14.000 km, GRS este un vârtej anticiclonic cu vânturi de până la 450 km/h. Deși a fost observată constant din 1831, originile sale și procesele care au dat naștere acestui fenomen atmosferic rămân un mister.
Cercetările recente sugerează că Marea Pată Roșie observată astăzi este distinctă de un alt vortex documentat de astronomul Giovanni Domenico Cassini în 1665, cunoscut sub numele de „Pata Permanentă” (PS). Studiile indică faptul că PS a dispărut între secolele XVIII și XIX, iar actuala GRS a apărut ulterior, având acum o durată de existență de cel puțin 190 de ani. La sfârșitul secolului XIX, GRS avea dimensiuni impresionante de 39.000 km, dar de atunci, a început să se micșoreze treptat.
Simulările numerice realizate pe supercomputere din Spania au analizat felul în care vânturile intense de pe Jupiter, care suflă în direcții opuse la nord și sud de GRS, au contribuit la formarea acestui vortex. De asemenea, cercetătorii explorează posibilitatea ca GRS să fi apărut în urma unei superfurtuni sau a fuzionării mai multor vârtejuri mai mici. Aceste studii vor continua să analizeze dacă GRS va continua să se micșoreze și să dispară sau dacă se va stabiliza la o dimensiune redusă, rămânând un element cheie al atmosferei lui Jupiter pentru mulți ani de acum înainte.
Lasa un comentariu!