Intr-o lume in care domina facelift-uri anuale pentru multiplayerul lui Call of Duty sau Battlefield, plus alte clone care nu reusesc decat sa se piarda in multime, Doom Eternal demonstreaza ca shooterele single-player nu sunt pe moarte.
Ma saturasem de dezvoltatori puturosi, care in fiecare an vand aceleasi gogosi. In urma cu 15-20 de ani aveam FPS-uri de calitate: Half-Life, Medal of Honor, Soldier of Fortune,No One Lives Forever,Wolfenstein, Halo, F.E.A.R, Cliver Barker’s Undying, Prey sau primul Far Cry.
Cum arata situatia in ziua de azi? Sau mai bine zis de cam 5 ani incoace?
Seria Medal of Honor a fost omorata de mediocritate, Far Cry 3 a fost extraordinar, dar urmat de inca 3 titluri care erau 80% la fel. Half Life a reusit la 13 ani dupa HL2 Episode 2 sa lanseze titlul VR Alyx, Wolfenstein a repornit bine cu The New Order si a dat-o grav in bara cu Youngblood, iar alte serii au disparut.
In afara de seria Metro si Doom, care in continuare pun accentul pe o experienta single-player de calitate, vorbim doar de exagerat de multe titluri multiplayer.
De cand PubG a dat lovitura cu battle-royale, altceva parca nu mai exista. Toti dezvoltatorii se viseaza acum milionari peste noapte, fara a contribui cu nimic nou la reteta. Partea proasta este ca au si un succes enorm cu acest battle-royale reciclat.
V-am mai spus, fac parte din cei 1% care sunt interesati de povestea jocului si de experienta pe care mi-o ofera. Pentru mine modul multiplayer din Call of Duty de exemplu exista doar dupa ce terminam campania, iar Black Ops 4 cum nici nu a avut campanie, nu m-am deranjat sa incerc multi-player.
Call of Duty Modern Warfare 1,2 si Black Ops 2 au fost titlurile multiplayer pe care le-am jucat ocazional si mi-au facut placere alaturi de clasici precum Quake 3, Counter Strike sau Unreal Tournament. Dar niciodata un meci multiplayer de Modern Warfare 2 nu imi va putea oferi experienta single-player din misiuni precum „All Ghillied Up”, „Cliffhanger” sau chiar intreaga campanie de la Black Ops 1:”The numbers, Mason! What do they mean?”. Sa nu mai vorbm despre momentele close-encounter din Metro sau dorinta nebuna pe care o aveam de a ma razbuna pe Vaas Montenegro in Far Cry 3. Titanfall 2 cu a lui prietenie intre personaj si robot, atmosfera din Bioshock si multe altele. Chestii care mi-au ramas in cap pentru ca au fost unice comparativ cu meciurile interminabile de multiplayer care de multe ori sunt la fel.
Pentru asta insa, e nevoie de talent, sa reusesti sa te joci cu psihicul jucatorului,sa-i starnesti emotii, sa-l motivezi, lucruri care se regasesc tot mai greu in jocuri.
Multiplayer insa, arunci 5 harti care nu neg, trebuie putin gandite, mai bagi niste lootboxes contra cost, aplici battle-royale si bang, ai un joc.
Cand am vazut prima oara story-traierul la Doom Eternal efectiv imi sclipeau ochii – era epic! Apoi cand am vazut gameplay-ul si am vazut sectiuni de platforming am inceput sa stramb din nas.
Dupa lansare, cand a fost primit extrem de bine atat de gameri cat si de critici l-am jucat. Rezultatul? Dupa mine cel mai bun shooter din ultimii 10 ani cel putin. La 4 ani de la lansarea lui Doom 2016 am primit un titlu si mai bun, practic un diamant slefuit.
Daca Doom 2016 a fost rapid si exploziv, Doom Eternal e Doom 2016 pe MDMA. Totul functioneaza perfect si a fost calculat. Fiecare arma isi are scopul, fiecare upgrade e cu sens, fiecare inamic are particularitatile lui. Pana si platformingul de care ma ingrijoram a fost aproape perfect.
Doom Eternal este exemplul ca niste oameni talentati lasati mana libera pot face un joc de calitate. Avem o campanie singleplayer de minim 15 ore care merita rejucata pentru collectibles si dificultate crescuta, are chiar si un fir narativ destul de complex pentru un titlu Doom, are un gameplay absolut demential, ajutat de o grafica extraordinar de fluida si bine optimizata, plus coloana sonoara compusa de Mick Gordon.
Doom, alaturi de seria Metro inca imi dau sperante ca viitorul shooterelor cu o campanie single-player de calitate nu sunt moarte si nu voi fi sufocat doar de titluri multiplayer facute for the buck.
Nu o sa il joc prea curand, din lipsa de hardware dar tin sa aduc niste adaugiri la lista ta de shootere old school: seriile borderlands si mass effect. Nu cred ca am mai gasit in niste fps-uri povesti atat de captivante. Drept care din cand in cand le reiau.
Mass Effect e mai mult action RPG, care da, a fost extraordinar desi finalul trilogiei n-a facut cinste seriei.
Cat despre Borderlands, acum ma joc 3-ul si parca rejoc acelasi joc over and over again. 2-ul a fost cel mai bun, dar cum e looter shooter nu ma incanta extraordinar.
Bă, Medal of Honor ar putea reveni. Bine, o să revină sigur, de anu’ trecut știam de un Medal of Honor realizat exclusiv pentru VR de Respawn Entertaiment, ăia, ăia cu Titanfall, Apex Legends și Jedi Fallen Order.
Dar DICE LA, ăilalți de i-au ajutat pe cei de la DICE Stockholm la Battlefield și Star Wars Battlefront, au devenit studio de sine stătător și lucrează la un titlu neanunțat încă. Având în vedere istoricul lor cu Battlefield, nu m-ar mira să reînvie franciza asta.
Revenind la DOOM și jocurile SP: nu m-au pasionat niciodată jocurile de genul ăsta în care doar tragi în chestii. O să încerc DOOM 2016 în viitor probabil, l-am văzut la 5€ uneori pe Steam așa că n-o să-mi spargă buzunarul.
Metro sigur îl voi cumpăra, dar mai întâi va trebui să joc celelalte jocuri din franciză. Momentan sunt ocupat cu Middle Earth: Shadow of War.
Jocul SP care îl aștept cu nerăbdare în viitor e (evident) S.T.A.L.K.E.R. 2, tatăl lui Metro.
Pai baieti din Respawn Entertainment au fost la Infinity Ward, care au fost la inceput 2015 (parca asa se chema studioul) care a facut Medal of Honor Allied Assault. Practic se intorc de unde au plecat, macar o parte din ei.
Battlefield 3,4, 5 si 1 toate au avut niste campanii single-player jenante dupa mine – prea mult incercau sa copieze CoD si fara sens si fara succes. Battlefield Bad Company 2 in schimb a fost fresh si amuzant.
Middle Earth: Shadow of Mordor a fost genial, in Shadow of War deja s-a vazut lacomia WB si m-a dezamagit pe alocuri, dar Shadow of Mordor imi va ramane in suflet.
Eu zic sa nu te lasi pacalit doar de secvente de gameplay si sa incerci Eternal, e mult diferit de 2016.
STALKER 2 sa vedem ce-o fi de el, Metro e realizat pe un engine de Stalker mult dezvoltat, iar o parte din oamenii de la 4A Games lucrasera si la seria STALKER.
Eu momentan doar Cyberpunk 2077 astept, altceva nu ma atrage.
Pana atunci jonglez intre Forza Horizon 4, Doom Eternal si ocazional Borderlands 3. Daca intr-adevar iese Control pe Steam, atunci il voi juca.
Ya! Eu vreau poveste, ma c.c pe el de battle royale
F.E.A.R. tata! Ala da joc! Lansat acum mai bine de 15 ani avea niste efecte, grafica si boti super destepti, deschideau usa, veneau dupa tine, se ascundeau, cereau intariri, foarte bun. Aa..si la vremea respectiva criticii aclamau faptul ca nu intrau victimele prin pereti atunci cand cadeau lati :)). Bug-ul asta il vedeai si la 10 ani distanta. Era horror si probabil de-asta a cam fost dat uitarii, dar a fost si este unul dintre cele mai bune shootere.
Mecanica din FEAR a fost peste tot ce exista in momentul respectiv…bonus… a fost singurul fos horror care a reusit sa ma sperie bine de cateva ori
F.e.a.r a fost grozav + Extraction Point. Apoi a patinat și seria asta.
Chiar și astăzi jocul arată binișor, dar aș juca și un remaster 🙂
Cel mai straniu e ca nu aud nimic de Singularity, un joc interesant cu story fain, un joc de calibrul lui Half Life (dupa parerea mea) Are o arma tare unde urmaresti cu incetinitorul glontul si poti sa-i schimbi un pic traiectoria.
Dead Space e un joc vechi dar fain.
BioShock o poveste supper, fantezista dar mie mi-a placut, e light ca shooter (mai ales BioShock 2)
N-am uitat de Singularity si Katorga 12. Singularity a fost ultimul joc al celor de la Raven Software, dupa i-a pus Activision sa lucreze la Call of Duty. Pacat…avea potential echipa cu jocuri precum Soldier of Fortune 1 si 2, Quake 4 sau Singularity. Ideea este ca aveam FPS-uri bune si de calitate, iar acum sunt tot mai putine.
Timeshift e altul de care imi aduc aminte cu drag.